Seară de seară, la Primăria din Sighişoara, eleganta sală devine neîncăpătoare, publicul aşteptând să reasculte interpreţi preferaţi sau să descopere solişti de reală valoare, deopotrivă lucrări inedite sau clasice, moderne sau din marele repertoriu internaţional. În cea de-a patra zi a Academiei de Muzică, doi dintre profesorii care lucrează intens cu studenţii sosiţi din toate colţurile lumii - violonista Adelina Oprean şi pianistul Viniciu Moroianu -, au oferit un superb recital, alăturând opusuri îndrăgite şi pagini pe care mulţi le ascultau pentru prima oară.

Colaborând "în premieră", artiştii au încântat prin rafinamentul sunetului, al frazării şi prin acurateţea stilistică în Sonata în mi minor KV 304 de Mozart, remarcabilă fiind impecabila relaţionare a instrumentiştilor care, având o îndelungată experienţă în muzica de cameră, reuşesc să realizeze o fluenţă a discursului, un dialog marcat de fineţe si strălucire, o comuniune ideatică deosebită, entuziast aplaudatăă de melomani. Schimbând apoi "registrul", interpreţii au propus Sonata de Janacek, prea puţin cântată la noi, dar de o frumuseţe aparte, romantică şi sensibilă în primele mişcări, surprinzător de contrastantă în partea a treia, scrisă mai curând în spiritual noii şcoli vieneze, pentru ca în final să revină la atmosfera de secol XIX, într-un Adagio cumva îngândurat şi meditativ. Şi din nou am apreciat excelenta lor manieră de cânt, echilibrată, încărcată de sensuri şi trăiri amalgamate, tălmăcite cu expresivitate şi căldură interioară, dar fără excese şi accentuări epatante, într-o adevărată demonstraţie de inteligenţă, virtuozitate şi ştiinţă a cântului frumos.

După pauză, toate aceste date s-au împlinit în Sonata pentru pian în la minor op. 42 de Schubert, interpretată cu pasiune, cunoaştere atentă a stilului şi specificului creatorului vienez, Viniciu Moroianu reliefând desfăşurările ample, generoase, planurile coloristice diverse, suprafeţele pline de lirism şi de sentimente încărcate de dramatism sau de visare, caracteristice frământărilor regăsite în mai toate opusurile schubertiene. O tălmăcire impresionantă, îndelung ovaţionată şi aplaudate "scandat", aşa cum doar la Sighişoara am întâlnit, pianistul acordând şi două bisuri, miniaturile de Schumann şi Brahms prelungind atmosfera romantică, atât de apropiată propriei sale structuri afective, cu o anume interiorizare şi sobrietate a exprimării, cântând întotdeauna cu o reală bucurie şi permanentă preocupare pentru acurateţea şi veridicitatea exprimării artistice.

Întâmplarea a făcut ca şi în seara următoare să ascultăm un opus de Janacek, de această dată în versiunea Cvartetului "Arcadia", ansamblu tânăr dar deja afirmat în ţară şi peste hotare, surprinzând prin omogenitate, cursivitate a demersului interpretativ, într-o coordonare impecabilă a instrumentiştilor, care şi-au găsit un mod de exprimare unitar şi cumva "cu personalitate".

În Cvartetul nr. 2 Scrisori intime, compus de Jancek în ultimii ani de viaţă, am regăsit poezia uşor nostalgică, încărcătura de idei şi sentimente privite cu calmul senectuţii, izbucnirile născute dintr-o dragoste târzie fiind, astfel, mult mai temperate, redate totuşi de ansamblu cu o anume exuberanţă juvenilă, dar captivantă pentru spectatorii care, din nou, au umplut sala până la refuz.

Lucrarea a fost încadrată, inspirat, de două creaţii de factură clasică - Adagio şi Fuga de Mozart, într-o abordare poate prea viguroasa şi robustă pentru muzica mozartiană, în care secvenţele în forţe nu au amploarea celor romanticce, spre exemplu. Iar în Cvartetul op. 131 de Beethoven, după o prima mişcare estompată, cu intervenţii şi preluări de la un instrument la altul, într-o perpetuă încercare de regăsire a densităţii şi consistenţei sonore, "Arcadia" a realizat moment de mare frumuseţe, cu o paletă coloristică variată şi contraste de puternic impact, mult apreciat de melomanii şi studenţii care, aplaudând entuziast, au fost răsplătiţi, în bis, printr-o excelentă secţiune dintr-un cvartet de Haydn, cântată cu adevărat în stil, cu eleganţa şi sclipirea ce-l caractrizează pe autor, ansamblul demonstrând că îşi merită locul de top pe care îl ocupă în elita formaţiilor noastre camerale