Arhivă : Cronici Înapoi

Alexandru Tomescu și Eduard Kunz în Turneul Stradivarius - 'In the mood for Prokofiev'

Publicat: miercuri, 21 Mai 2014 , ora 9.47

Turneul Național Stradivarius, ajuns în acest an la cea de-a 7-a ediție, s-a deschis duminică, 18 mai, la Palatul Culturii din Târgu Mureș. In the mood for Prokofiev este titlul seriei de concerte pe care violonistul Alexandru Tomescu alături de pianistul rus Eduard Kunz o va susține în alte 11 orașe ale țării până în 5 iunie.

Cei doi muzicieni au început să colaboreze în urmă cu un an și se simt foarte bine pe scenă împreună, de aici pornind și ideea de a realiza un turneu în această formulă. Maratonul Prokofiev, așa cum îl descrie Alexandru Tomescu în programul de sală, a început cu cele Cinci melodii, urmate de Sonata nr.2 pentru vioară și pian din creația aceluiași compozitor. După pauză, o surpriză. Din dorința de a conecta compozitorii și interpreții, cei doi interpreți au lansat un concurs de creație, iar lucrarea câștigătoare a devenit parte din programul Turneului. Este vorba despre Scherzo de Gabriel Gîțan, elev la Colegiului de Muzică George Enescu, în vârstă de numai 17 ani. Programul muzical al Turneului Stradivarius se încheie în acest an cu Sonata nr.1 petru vioară și pian de Serghei Prokofiev.

Personalitățile muzicale ale lui Alexandru Tomescu și Eduard Kunz se completează foarte bine pe scenă: prin sensibilitate, pasiune, dar și dramatism și forță, cei doi construiesc momente artistice impresionante.

Turneul Stradivarius se anunță a fi și în acest al 7-lea an de viață un eveniment de marcă pe scena noastră culturală. Mai mult decât atât, ediția se înscrie în tradiția inițiată de Alexandru Tomescu - cea de a integra o coordonată de responsabilitate socială. Turneul Național Stradivarius - In the Mood for Prokofiev este dedicat Fundației Hope and Homes for Children România - al cărei Ambasador Alexandru Tomescu este din 2012 - și luptei împotriva abandonului copiilor.

Cel de-al doilea recital susținut de Alexandru Tomescu și Eduard Kunz în cadrul Turneului Stradivarius 2014 a fost găzduit marți, 20 mai, de Sinagoga din Bistrița. Urmează Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Hunedoara, Sibiu, Pitești, Craiova, Bacău, Iași, urmând ca ultimul concert să aibă loc la Sala Radio din București în 11 iunie.

Andreea Chiselev