Stagiunea estivală oferită de Lanto Comunication şi Fundaţia "Prietenii muzicii - Serafim Antropov" a adus, la Ateneu, noutatea invitării Orchestrei "Sinfonia Juventus" din Polonia, deschizând astfel seria ansamblurilor de tineret din străinătate care ne vizitează, desigur în cadrul colaborării Orchestrei Române de Tineret şi a fondatorului acesteia, violoncelistul Marin Cazacu, în Asociaţia internaţională ce le este dedicată. Am descoperit astfel singura orchestră de gen susţinută integral de stat - ceea ce, să recunoaştem, este demn de admirat şi de… gândit -, alcătuită din instrumentişti până în 30 de ani, remarcabilă fiind sonoritatea densă, omogenitatea şi calitatea suflătorilor sau a cordarilor, corectitudinea şi acurateţea cu care au rezolvat partiturile mozaicate incluse în program, alese de dirijorul Tadeusz Wojciechowski probabil pe criteriul accesibilităţii şi al apropierii de ritmurile dansante. Desigur, am ascultat pagini din creaţia poloneză, semnată de compozitori celebri, precum Moniuszko (fragmente din opera Halka) sau Lutoslawski (Mică suită), acesta surprinzând prin raportarea la repere amintind de contemporanii săi la fel de vestiţi, precum Stravinski sau Bartok, într-o lucrare agreabilă şi pregnant ritmată. Am ascultat de asemenea uvertura la opereta Cavaleria uşoară de Soupe, Melodii lăutăreşti de Sarasate - solist concert-maestrul Jan Kutkowski, parcurgând scriitura bogată cu onestitate şi… discreţie -, dar şi Rapsodia ungară nr.2 de Liszt sau un Ceardaş din suita Hary Janos de Kodaly. De ce a optat pentru o asemenea structură, pe ce criterii "zonale"? Ar trebui întrebat dirijorul…

Rămânând aproape permanent la pupitru, abordând piesele într-o succesiune "compactă", fără pauza obişnuită, ansamblul a răspuns cu promptitudine concepţiei dirijorale, surprinzător de inflexibilă, aducând la acelaşi numitor - ca expresie şi manieră de cânt - lucrări foarte diferite totuşi ca factură şi stil; puţine culori, multe secvenţe ritmice subliniate aproape cazon, altele estompate derulate fără relief şi varietate sau… imaginaţie, generând lipsa de strălucire şi de anvergură, deşi au fost destule pasaje în forte… Foarte bune solo-urile la suflători şi la vioară, demnă de aplaudat întreaga evoluţie a orchestrei, dar am încercat să-mi imaginez cum ar fi sunat dacă ar fi beneficiat de un dirijor care, depăşind (sau renunţând la) tactarea precisă, ar fi cerut şi nuanţe şi un plus de fluenţă a discursului şi sensibilitate sau atmosfera specifică opusurilor abordate, excelente în sine. S-au acordat şi două bisuri… la fel, dar după o oră şi jumătate de muzică, am avut sentimentul că toate cele zece momente alese au devenit teribil de… asemănătoare, publicul simţind totuşi nevoia unei diversităţi reale de stări, planuri sonore şi expresive. A fost, deci, un concert foarte îngrijit, cu un repertoriu atractiv, dar… a lipsit "ceva"… Probabil un alt dirijor mai temperamental şi mai puţin încorsetat…