Continuând seria deosebit de bogată a expoziţiilor cu totul speciale oferite iubitorilor de artă (şi) în acest an, Muzeul Cotroceni a vernisat, în 12 iunie, o amplă retrospectivă Ştefan Luchian, alăturând tablouri, acuarele şi desene în mare parte necunoscute publicului larg. Şi cum se ştie că artistul a fost pasionat şi de muzică, el însuşi cântând la flaut, atras cu deosebire de muzica lui Bach, directorul Adina Renţea a dorit să împlinească acea superbă seară printr-un recital bachian.

Oaspete de onoare a fost reputatul violoncelist Marin Cazacu, cel care a şi prezentat programul, în maniera sa relaxată şi agreabilă, dar foarte documentată, presărată cu informaţii interesante şi legături neaşteptate raportate la Luchian, Enescu şi, evident, la Bach. Cu acelaşi firesc şi profesionalism a abordat câteva secvenţe de mare frumuseţe, punându-şi în valoare tehnica performantă, dar mai ales sinceritatea, căldura şi sensibilitatea cu care interpretează fiecare pagină muzicală, convingând numeroşii spectatori că Bach poate deveni accesibil şi chiar cuceritor dacă este cântat "cu suflet", inteligent, investit "cu viaţă", cu o frazare elegantă şi colorat într-o paletă diversă, mulţi (re)descoperind astfel că Bach înseamnă şi cantilenă şi "respiraţie" generoasă şi strălucire virtuoză. Am ascultat astfel, cu încântare, Preludiu, Sarabandă şi Couranta din Suita I pentru violoncel solo, dar şi Preludiu din Suita III sau Arioso (în propria sa transcripţie), aceasta din urmă în compania pianistei Raluca Cimpoi-Iordachi, pe care am apreciat-o pentru tuşeul rotund şi cunoaşterea stilistică reliefată cu discreţie… pregnantă şi în colaborarea cu violonista Simina Croitoru. Tânăra solistă, acompaniată de pian, a optat pentru Adagio din Sonata nr. 2 şi pentru celebra Arie din Suita III, etalându-şi sunetul calitativ, agilitatea şi uşurinţa cu care tratează partiturile, deopotrivă în cele pentru vioară solo, precum Andante şi Allegro din Sonata nr. 2, Sarabandă şi Boure dintr-o altă Suită.

În ambianţa elevată a sălii Cerchez, întreaga derulare a programului a adus o atmosferă aparte, în care parcă "plutea" deasupra noastră încărcătura transmisă de maestrul care, desigur, s-a aflat în prim plan, dar şi de tinerele instrumentiste, semn că Bach ne-a (re)cucerit pe toţi, aplauzele prelungi ale unui public de elită împlinind emoţia unei seri de mare spiritualitate, sub semnul "universului artistic" imaginat de Luchian şi de Bach, cu penelul sau cu pana pe portativ, amândoi îmbrăcând în culori calde şi bogate în sensuri imagini, trăiri, gânduri şi vise.