Concert în locuri neconvenţionale, titrau publicaţiile online zilele trecute, amintind de concertele pe care Horia Mihail urma să le aibă în parcul Cişmigiu şi Herăstrău din Bucureşti, în week-end. Au fost două concerte care au adus sute de oameni curioşi să asculte un pian în aer liber sau să îl asculte pe Horia Mihail şi în altă parte decât în sala de concert. În Cişmigiu, sâmbătă, 13 aprilie 2013, a fost şi Adina Dragomir.

Nu a mers foarte departe, până în Parcul Cişmigiu. Unul dintre cele mai frumoase şi aglomerate parcuri din Bucureşti, la ora prânzului era un mozaic de culori, glasuri şi ciripituri. O zi perfectă de primăvară. O zi perfectă pentru muzică. Când pianul a ajuns în parc, la foişorul de lângă zona copiilor, scos din maşină şi transportat de şase băieţi, centrul atenţiei s-a schimbat. La început sfios, apoi cu mai mult curaj, trecătorii s-au apropiat.

Deci veneau până la urmă aici. Tot ne-am învârtit pe aici.

Aţi venit special să-i ascultaţi?

Da.

Ce credeţi că se întâmplă aici?

O minune probabil. Probabil că se cântă ceva. Aşteptăm o mare surpriză. Pianul se plimbă prin parc. Mă uitam cum l-au dat jos, cum îl pregătesc.

Sunteţi curios ce se întâmplă? Văd că vă uitaţi înspre foişor?

Ştiu, ştiu că începe la ora 17.00. Este o chestie foarte frumoasă.

La un moment dat, a ajuns şi Horia Mihail:

"Sunt foarte bucuros că Radio România a atins culmile modernismului în acest fel. Se ştie, în Statele Unite, în Europa de Vest şi nu numai, acest tip de concerte, hai să le spunem pops nu fac altceva decât să atragă atenţia asupra ceea ce este frumos şi mai puţin exploatat, dacă-mi permiteţi acest cuvânt, de către posturile de televiziune şi de radio comerciale. Aşa se creează noi melomani, nu aducându-i cu forţa pe copii în sălile de concerte, ci pur şi simplu ducându-te tu la ei."

Horia Mihail a urcat în foişor, s-a aşezat la pian şi a început să cânte. Un tânăr cu bocanci şi geacă de piele, o adolescentă cu piercing, blugi şi tenişi, bunici cu nepoţi, doamne cu fluturaşi pe care scrie Pianul călător, studentă cu ochelari cu rame groase, biciclişti, mulţi copii, băieţi şi fete pe care sigur nu-i vezi niciodată într-o sală de concerte. Lume care se opreşte. Ridică ochii peste capetele mulţimii care a făcut deja cerc în jurul foişorului şi rămâne să asculte.

E adevărat, Beethoven, acompaniat de ciripitul păsărelelor şi glasurile copiilor nu sună ca într-o sală de concert, dar pare mai aproape, spun doi tineri în colanţi, pe bordură, lângă bicicletele lor:

"Mă bucur că avem oportunitatea aceasta şi e un lucru bun pentru comunitate, în general să vină aşa în mijlocul oamenilor, nu doar într-o sală de concert, unde poate nu vin toţi oamenii. Cred că e un prim pas spre deschidere, spre acest tip de muzică."

"Da, e o atmosferă deosebită. Cred că şi restul sunt de aceeaşi părere, că văd că vin tot mai mulţi".

Cum e mai bine? Aici aşa în parc sau într-o sală de concert?

Aici e mai aproape de oameni.

Dacă te uitai de pe movila din dreapta foişorului, vedeai sute de gâturi alungite, oameni care stăteau pe vârfuri să vadă mai bine şi mâini ridicate. Camerele panoramau, surprindeau chipul lui Horia Mihail, înregistrau atmosfera.

Dacă ar fi fost o sală, ai fi putut să spui a fost arhiplină, mai ales la aplauze, când pianistul a fost rugat să dea bis, şi apoi la autografe, când nu mai era lăsat să plece.