Ultima lucrare pentru scenă scrisă de compozitorul morav Leoš Janáček în anul morţii, 1928, este opera Din casa morţilor, după povestirea cu acelaşi nume de Fiodor Dostoievski. Premiera unei noi montări a avut loc la Opera de Stat din Viena în 11 decembrie 2010, regia fiind semnată de germanul Peter Konwitschny.

Relatez în primul rând pentru că în distribuţie apar trei artişti născuţi pe meleagurile noastre: Sorin Coliban (Alexander Petrowitsch Gorjantschikov), Alexandru Moisiuc (Comandantul) şi Gergely Németi (Aljeja). Figura centrală a operei este Gorjantschikov, întruchipat de Coliban. Rolul nu deţine multe pasaje cântate, dar cere artistului prezenţă scenică continuă, se află permanent în centrul atenţiei publicului. Intervenţiile vocale au fost rezolvate fără dificultate de Sorin Coliban. Totodată Alexandru Moisiuc apare de exemplu în scena finală ca şef al lagărului de deţinuţi - o figură care captează atenţia şi care s-a potrivit cu fizicul (şi vocea) basului născut la Bucureşti, colaborator al Opereide Stat din Viena din 1994.

O metaforă a lipsei de libertate

Lagărul de prizonieri din Siberia este preschimbat în montarea lui Konwintschny într-un loft populat de clanuri mafiote. Ceea ce apropie cele două "lumi" (închisoarea şi mafia) este privarea de libertate, disperarea, brutalitatea şi frica. Pentru regizorul Peter Konwitschny teatrul este viu atunci când îşi permite libertăţi în interpretarea operei. Casa Morţilor este aşadar o metaforă a lipsei de libertate, a infernului care domneşte nu doar în lagărul descris de Dostoievski, ci şi în lumea zilelor noastre. Actorii părăsesc scena, joacă în culise şi în mijlocul publicului. Aluzia este clară: nu doar pe scenă sunt distruse existenţe, sunt torturate suflete; nu doar acolo, ci şi printre noi se află călăi şi prizonieri.

Dincolo de scenariu, frumuseţea operei o face muzica. Comentariul orchestral este tulburător, Janáček insistă pe registrele extreme ale instrumentelor, pe acutele corzilor, pe sunete sfredelitoare. Dirijorul Franz Welser Möst a reprodus partitura originală semnată de Leoš Janáček, şi nu cea completată de elevii compozitorului, după moartea acestuia. Persistă sunetele goale, intense, stoarse de sevă.

Într-un cuvânt: am vizionat o operă pe care nu aş recomanda-o minorilor. Întrebările pe care le pune - cu duritate - sunt adresate celor care au maturitatea de a le înţelege.