Marţi (4 decembrie 2012) a interpretat rolul Carmen la Opera Naţională Engleză. În această seară (joi, 6 decembrie) urcă din nou pe scenă pentru a-l seduce pe Don Jose. Între aceste spectacole, Ruxandra Donose a decis să nu-şi menajeze vocea şi nu a refuzat invitaţia de a cânta la Institutul Cultural Român. Şi după ce a cucerit publicul din întreaga lume cu arii celebre, Ruxandra Donose s-a oprit pentru scurt timp şi la creaţii româneşti: George Enescu, Nicolae Bretan.

«Mi se întâmplă mai rar să pot să cânt piese româneşti şi de aceea prind fiecare ocazie pe care o am pentru a o face. Este o mare bucurie să pot cânta în limba română; este un alt sentiment de a cânta şi, pentru viitor, îmi doresc să pot să repet experienţa asta cât mai des.» - Ruxandra Donose

În sală, publicul a fost încântat de ce a auzit, iar eu am avut un motiv în plus de mulţumire pentru că lângă mine, în stânga, a stat soprana Nelly Miricioiu, iar în dreapta - pianista Alexandra Dăriescu.

«Şi Ruxandra, şi Sergiu au un lucru în comun: acea sensibilitate românească de care eu îmi amintesc cu o nostalgie extraordinară şi care am început să o văd mai puţin în zilele noastre. Nu are importanţă din ce motive, dar pe mine mă doare sufletul când văd că ne pierdem un pic identitatea şi ne pierdem un pic bucuria de a fi români şi de a recunoaşte că suntem români şi că avem anumite daruri, care sunt moştenite de la bunicii şi străbunicii noştri. La aceşti doi copii - sigur că sunt copii pentru mine - am găsit acea bogăţie sufletească a românilor, şi asta pe mine m-a impresionat cel mai mult.» - Nelly Miricioiu

«A fost o seară minunată şi un program extraordinar. Interpreţii din această seară au fost minunaţi. Mi-a plăcut foarte mult faptul că a fost un program extrem de variat, şi într-un fel accesibil pentru publicul meloman, care a venit cu foarte mult drag aici, al Institut.» - Alexandra Dăriescu

«Este mai simplu să cânţi pe o scenă mare, în faţa unui public pe care doar îl ghiceşti, decât să fii practic cu publicul tău în aceeaşi încăpere. Faptul că într-un recital nu ai nici costume, nici lumini, nici o fosă mare cu orchestră care să te despartă de public, ci eşti doar tu acolo, în faţa publicului, este cu siguranţă mult mai greu. Dar, în acelaşi timp, este şi mult mai satisfăcător din anumite puncte de vedere - nu mai stă nimic între tine şi public, există o comunicare care, dacă se creează, este înălţătoare, care este ea însăşi rostul profesiei pe care o am.» - Ruxandra Donose

Nu ar fi drept să închei acest reportaj fără să vă dezvălui cine a fost pianistul care a acompaniat-o pe Ruxandra Donose. Sergiu Tuhuţiu este un tânăr care a studiat la Londra şi care şi-a etalat deja calităţile în faţa publicului britanic într-un concert din seria găzduită de Catedrala St. Martin şi dedicată tinerelor talente din România. El a întâlnit-o pe Ruxandra Donose doar cu câteva zile înaintea concertului de la ICR, dar impresia făcută de aceasta probabil că-i va rămâne mult timp în memorie.

«Mi se pare o persoană care în viaţa de zi cu zi nu vrea să exagereze nimic, nu vrea să fie ostentativă deloc, nu vrea să patetizeze absolut nimic. E o persoană în care trebuie să cauţi fierberea respectivă. E cumva foarte adâncă. Prin muzică, în momentul în care a intrat pe scenă, exteriorizează totul. Şi o exteriorizează - asta e cea mai frumoasă parte - nu într-un mod egoist, pur, personal, pentru sine, ci o împărtăşeşte cumva, te ia cu ea în acea dăruire, te ia de mână şi te duce cu ea. Or, asta este ceva destul de rar întâlnit.» - Sergiu Tuhuţiu