Eveniment special miercuri, 15 iunie 2011, la Ateneul Român, unde s-a deschis stagiunea estivală intitulată Serate Muzicale în Bucureşti organizată de Asociaţia "Lanto Arte". Concertul care ne-a introdus în atmosfera acestor evenimente a fost unul de jazz simfonic pe care l-au susţinut, alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", violonistul Florin Niculescu şi invitaţii săi, chitaristul Hugo Lippi, pianistul Thuryn Michell, contrabasistul Darryl Hall şi percuţionistul Bruno Ziarelli. Dirijor - Maestrul Horia Andreescu.

Aş vrea să amintesc în primul rând de grija cu care sunt organizate aceste concerte, mereu cu o atenţie extraordinară pentru detalii. Totul este de foarte bun gust, în foarte mare concordanţă cu evenimentul ce se desfăşoară.

O atmosferă atipică pentru sala Ateneului

Concertul în sine a fost de efect, lumea s-a simţit bine, iar o anumită atmosferă - de relaxare - s-a instaurat imediat. La început mă întrebam cum ar putea să sune un concert de jazz la Ateneu şi am fost puţin şocată de exclamaţiile zgomotoase ale celor din public şi de fluierăturile aprobatoare din timpul aplauzelor. Dar sala se adaptează evenimentului şi nu scrie nicăieri că la un concert de jazz lumea trebuie să se comporte ca la unul simfonic. Aşa că important este că oamenii s-au simţit bine.

Şi nici nu au avut cum să se simtă altfel. Dialogul dintre instrumentiştii enumeraţi mai sus a devenit din ce în ce mai bun pe parcursul concertului, cu noi surprize, cu noi improvizaţii. Violonistul Florin Niculescu avea un ton aflat la confluenţa dintre jazz şi clasic, care s-a potrivit cu dexteritatea chitaristului Hugo Lippi şi a pianistului Thuryn Michell. Percuţionistul Bruno Ziarelli a fost îndelung aplaudat după toate momentele de solo, iar contrabasistul Darryl Hall a furnizat un cadru ritmic foarte expresiv, punctat de momente de solo în care ne-a arătat că instrumentul său nu este prea mare ca să nu îl poată îmblânzi şi supune dezideratelor genului interpretat.

Maestrul şi orchestra - vioiciune şi efervescenţă

Orchestra dirijată de Horia Andreescu a fost o surpriză, în sensul că este pentru prima oară când o ascult cântând jazz. Sigur, poate în anumite momente lipseau accentele acelea puţin... louche, care caracterizează genul. Dar vioiciunea şi efervescenţa interpretării nu au lipsit, fiind insuflate de maestrul Andreescu şi traduse cu fidelitate de ansamblu.

Marele merit al acestui concert, din punctul meu de vedere, a fost acela de a fi putut construi o atmosferă ce se dovedeşte a fi un punct de pornire bun pentru stagiunea de Serate Muzicale ce va continua de-a lungul acestei veri.