Zilele Spiritualităţii Ruseşti au oferit prilejul ideal pentru ca Orchestra Academică a Filarmonicii din Moscova să realizeze un turneu în estul Europei, inclusiv în România. După ce a cântat la Timişoara şi Arad, ansamblul condus de Yuri Simonov şi Yuri Botnari a venit la sfârşitul acestei săptămâni la Bucureşti. La Ateneul Român a fost deci sărbătoare atât în seara zilei de 28 mai 2011, cât şi dimineaţa celei următoare, spre marele deliciu al publicului venit într-un număr impresionant. Şi nu este surprinzător. Toată lumea ştie cât de profundă e cultura rusă în general. Totuşi cred că puţini bănuiau cât de fabuloase urmau să fie concertele. Dar să le luăm pe rând. Ambele au fost deschise cu discursuri ţinute de către Directorul Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu şi Ambasadorul Federaţiei Ruse, Alexander Churilin.

Sâmbătă - strălucire şi spectaculos îmbinate cu dramatism

Simfonia a IX-a din Lumea Nouă de Antonin Dvòřak este cea cu care a început seara de sâmbătă şi rar mi-a fost dat să aud o interpretare atât de profundă, care a caracterizat de altfel şi celelalte două lucrări interpretate - preludiul operei Tristan şi Isolda de Richard Wagner şi apoi Suita din muzica baletului Pasărea de foc de Igor Stravinski. De la primul acord am făcut cunoştinţă cu sunetul dens, omogen şi incredibil de generos al orchestrei, în cadrul căreia fiecare membru merită lăudat; flautista, harpista, oboiştii, pianista, departamentul de alămuri, cel de coarde, percuţia...

Yuri Simonov a reliefat efecte surprinzătoare - printr-o economie gestuală, a reuşit să exploateze întreg potenţialul sonor al orchestrei care a sunat minunat. Măreţia culturii ruse s-a reflectat pe deplin în interpretarea repertoriului atât sâmbătă, cât şi duminică. Strălucirea şi spectaculosul s-au îmbinat cu un dramatism care amintea de sfâşierile sufleteşti ale personajelor dostoievskiene. Impresionant a fost şi echilibrul dintre partide: alămurile, deşi au răsunat la cote maxime, nu au distrus sonoritatea viorilor. Nu trebuiesc uitate nici atenţia pentru detalii şi nici abilitatea ansamblului de a traduce la nivel sonor intenţiile dirijorului - acelea de dozare perfectă a sunetului.

Pentru două ore cred că infinitul stepei ruseşti, superbă în sălbăticia ei de necuprins, şi-a făcut loc în sufletele celor aflaţi în public care au aplaudat frenetic. Astfel că programului iniţial, putem spune că i s-a mai adăugat unul, format exclusiv din bisuri: din nou Dvòřak, însoţit de Brahms a prelungit extraordinara atmosferă a serii.

Duminică - două ore de delicii sonore

Duminică dimineaţa a fost rândul lui Yuri Botnari să vină în faţa orchestrei. Dansurile simfonice de Rahmaninov, Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta şi Suita din baletul Lacul lebedelor, ambele de Piotr Ilici Ceaikovski, s-au regăsit în program. Şi din nou farmecul sunetului acestui ansamblu ne-a răpit pentru două ore de delicii sonore. Din nou aplauze, din nou bisuri, din nou m-am surprins sperând la o nouă lucrare, la un nou bis, la încă o şansă de a asculta acest minunat ansamblu.

Ca orice lucru bun, şi concertul de duminică s-a terminat repede. Două ore au trecut ca două secunde, cred, fiindcă în asemenea momente pierzi noţiunea timpului; el s-a dilatat, s-a contractat, a căpătat o elasticitate uimitoare şi la final m-am întrebat dacă nu cumva totul fusese doar un vis. Dar faptul că l-am împărtăşit cu sutele de persoane din sală mi-a confirmat totuşi că a fost vorba de realitate. Nu putem decât spera să îi mai auzim pe membrii Orchestrei Academice a Filarmonicii din Moscova cât mai curând posibil.