În contextul apropierii Sărbătorilor Pascale nu m-a surprins vineri, 8 aprilie 2011, apariţia pe afişul Orchestrei Naţionale Radio a Oratoriului Bizantin de Paşti Patimile şi Învierea Domnului de Paul Constantinescu. La pupitrul dirijoral, Maestrul Horia Andreescu. A fost o alegere cu atât mai inspirată cu cât concertul va fi preluat de Uniunea Europeană de Radio şi difuzat în 17 aprilie de către zece radiodifuziuni partenere, prilej cu care, iată, muzica românească se va face auzită peste hotare.

Solişti la înălţimea rolurilor

Solişti au fost Cristian Hodrea în rolul "Evanghelistul", un bariton excelent cu o dicţie impecabilă. A reuşit să se facă mereu auzit, impunându-se cu succes în faţa orchestrei, chiar şi în momentele de forte. Basul Pompeiu Hărăşteanu a interpretat rolul "Iisus", o voce dublată de efecte speciale care trimiteau la ideea de transcendenţă. Pe scenă au mai urcat mezzo-soprana Sidonia Nica, sopranele Valentina Naforniţă, Alina Bottez, tenorul Pataki Adorjan şi baritonul Iustinian Zetea. Toţi soliştii au fost la înălţimea rolurilor ce le-au fost oferite, luând parte la vibraţia de esenţă divină menită să străbată lucrarea. Corul Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia a fost admirabil graţie acurateţii, dar şi capacităţii de empatie cu acţiunea pe care este centrat oratoriul.

Maestrul Horia Andreescu - izvor de energie antrenantă

Sunetul orchestrei s-a adăugat la excelenţa interpretativă a celorlalţi, cu un mare plus pentru alămuri, care deţin un procent semnificativ în desfăşurarea muzicală şi care au făcut faţă cu bine acestei provocări. E drept că atunci când ai la pupitru un dirijor precum Horia Andreescu este şi greu să nu dai tot ce ai mai bun din tine; căci pe lângă incontestabilele sale virtuţi pe care cu toţii sunt sigură că le cunoaştem, aş adăuga-o pe aceea că Horia Andreescu este o prezenţă care te inspiră prin exemplul personal, capabilă să antreneze şi orchestră şi public în ceea ce cu adevărat semnifică muzica.

Îmi închipui că pentru instrumentist nu este greu să îşi intre în rol, în momentul în care în faţa lui îl vede pe dirijor deja implicat în ceea ce vrea să transmită şi a sta două ore în faţa unei orchestre, a unui ansamblu coral şi în faţa a şapte solişti, este un tur de forţă pe care numai un adevărat Maestru e capabil să îl realizeze.

Un rol în sunetul armonios al orchestrei l-a avut, în mod sigur, şi dispunerea partidelor: cea de violoncel nu s-a aflat la dreapta, aşa cum suntem obişnuiţi, ci între partida vioară şi cea de violă. Aceasta a dus la o mai bună omogenizare a sunetului, făcându-l mai rotund, mai cald.

Măreţia momentului

Ultima parte - Învierea - a fost cu adevărat monumentală, corul a intonat cu acurateţe vibraţia dramatică, dar şi măreţia momentului. Totul a fost o explozie de lumină solară copleştioare şi i-a făcut şi pe cei din public să retrăiască acest miracol pe care, de sute de generaţii, îl retrăim de Paşti.