După aproape un an de la premieră, Nunta lui Figaro a fost readusă pe afişul Operei din Timişoara, într-o distribuţie apropiată celei din seara în care a văzut lumina rampei în regia plină de farmec a Marinei Emandi-Tiron şi scenografia realizată de Geta Medinski, propunând decoruri simple şi sugestive şi costume elegante ce caracterizează fiecare personaj în datele sale specifice.

Suzana - glas superb, condus cu ştiinţă şi cunoaştere…

De această dată însă, rolul Suzana a beneficiat de apariţia sopranei Laura Tătulescu, invitată de la Bayerische Staatsoper Munchen, solistă care a abordat anterior partitura deopotrivă în acel teatru unde este prim-solistă şi la Staatsoper Viena, o scenă pe care a repurtat numeroase succese cu fiecare nouă apariţie, de asemenea ca solistă în primii ani de carieră. Frumoasă, dezinvoltă, expresivă, cu o mişcare scenică nuanţată şi cuceritoare, dar mai ales cu un glas superb, condus cu ştiinţă şi cunoaştere a stilului mozartian, cu sensibilitate şi strălucire, confirmând pe deplin aprecierile superlative regăsite în cronicile din străinătate, precum şi experienţa acumulată alături de cei mai mari regizori, dirijori şi solişti ai momentului, tânăra invitată s-a integrat perfect în concepţia regizorală.

Relaţia sa cu partenerii s-a creat firesc şi credibil, pentru că toţi interpreţii sunt tineri, charismatici, cu voci calitative şi talent scenic, reuşind să construiască o adevărată echipă care "s-a jucat" minunat, cântând totodată excelent, un alt avantaj fiind echilibrarea glasurilor în ansambluri omogene, colaborând şi completându-se ideal, aşa cum cred că se întâmplă pe la noi doar în acel teatru timişorean.

Interpretare de excepţie

Şi tocmai de aceea ar trebui lăudaţi toţi interpreţii, Mihaela Marcu fiind o Contesă distinsă, cu o voce frumoasă, asemeni Gabrielei Varvari, incredibil de simpatică în Cherubin, apoi Bogdan Zaharia - un Conte prezentabil cu voce în principiu superbă, Sorin Burcă aducând, în Figaro, supleţea şi umorul său structural, Ramona Zaharia stârnind hazul în Marcellina, iar Octavian Vlaicu în Don Bartolo, Cristina Sârb Vlaicu intrând perfect "în pielea" Barbarinei, alături de Ovidiu Cozma, Mihai Prelipcian şi micul Denis Matei. Corul (pregătit de Laura Mare) şi orchestra au sunat, ca de obicei, impecabil, iar la pupitru, dirijorul italian David Crescenzi a dat din nou măsura profesionalismului său binecunoscut.

Spectacol de zile mari

Am asistat astfel la un spectacol de zile mari, bucurându-mă şi de faptul că după ce a stârnit entuziasmul la Viena, Munchen, Los Angeles, Amsterdam, Tokio sau Praga, pregătind debuturi de anvergură la Glyndebourne, Londra sau Paris, soprana Laura Tătulescu a fost, pentru prima oară, invitată să cânte în ţară, singura sa apariţie anterioară, în aceeaşi operă de Mozart, la Opera Naţională din Bucureşti, în 2005, datorându-se co-producţiei cu Musiktheater Viena…