Dorind să găsească formule cât mai diverse pentru ca publicul de toate vârstele să intre în sala de spectacol, Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galaţi a prezentat, de "Ziua îndrăgostiţilor", o nouă premieră: Sânge vienez de Johann Strauss,  operetă anume aleasă pentru acel 14 februarie, având toate ingredientele unui lanţ de intrigi amoroase, derulate şi rezolvate cu farmec şi, bineînţeles, în ritm de vals. Mergând tocmai pe această idee a bunei dispoziţii, a umorului omniprezent şi a atmosferei permanent agreabilă, Cristina Cotescu, regizoarea spectacolului, a conturat relaţiile dintre personaje şi întreaga acţiune pe coordonatele cerute de sentimentele schimbătoare, de dragostea care înseamnă mai ales o stare de bine, cu mai puţină profunzime, dar mereu plină de cochetărie şi vervă, aşa încât totul curge lejer, fluent, logic - pe cât permite noianul de încurcături şi combinaţii din libret (semnat, în versiunea românească, de Vasile Timuş şi Miltiade Păun) -, până şi certurile dintre îndrăgostiţi păstrând zâmbetul amuzat al unui flirt continuu.

O realizare în sine este şi capacitatea de a alcătui distribuţia integral cu artiştii teatrului, cu tinere frumoase, simpatice, rostind proza destul de natural, având şi glasuri bune, unele chiar de reală calitate, alături de parteneri corespunzând prototipurilor create, dicţia clară fiind mai curând "apanajul" acestora din urmă.

Ambianţă, decoruri

În decorurile simple şi sugestive, imaginând interiorul unei case vieneze, ambianţa unui palat somptuos sau intimitatea separeurilor de la Hietzing (deşi roata şi căluşeii sugerează mai curând un Prater în miniatură) şi costumele cu tentă fin du siecle, rochiile viu colorate având o croială ce avantajează interpretele şi, în general, o cromatică elegantă (scenografia Gheorghe Andreescu), balerinii dansează cu destulă graţie (în coregrafia imaginată de Fănică Lupu), corul evoluează dezinvolt, ba chiar valsează, cântând cu reală plăcere (maestru de cor Eugen Dan Drăgoi), asemeni soliştilor care fac risipă de mijloace de cucerire a partenerilor şi a publicului deopotrivă.

Pentru că "joaca" foarte serioasă şi bucuria vizibilă care s-au investit în susţinerea partiturii au captat imediat spectatorii care invadau sala, generând aplauze entuziaste şi reacţii spontane la fiecare replică sau situaţie "încurcată", efectul a fost, deci, o participare permanentă a publicului, încântat să descopere o lucrare inspirată, într-o montare pe gustul tuturor. Iar faptul că nicio "poantă" nu a fost ratată, demonstrează din plin reuşita demersului artistic.

Despre soliştii de la Galaţi

Ar merita ca fiecare dintre solişti să fie analizat. Soprana Ana Maria Samson-Crihana arată bine, are nerv, un glas bun, uneori însă insuficient pentru a trece "rampa", necesitând şi o dicţie mai pronunţată în ariile Gabrielei. O altă soprană - Mădălina Diaconescu - a fost o Franzi la fel de simpatică şi veselă, beneficiind de o voce mai penetrantă, condusă cu siguranţă şi un joc de scenă adecvat personajului, asemeni Adinei Lazăr în Pepi, suplă, răsfăţată, capricioasă. În acelaşi timp, Isabela Oancea a realizat cu inteligenţă compoziţia "mamei" Rosa, stârnind râsul copios, alături de Mitică Belciugan, excelent ales pentru rolul Kagler, de un comic fără ostentaţie, capabil să sublinieze umorul textului vorbit. Alexandru Dobre creionează un Vercingetorix milităros şi poate uşor "ga-ga", iar Anton Mihail, deşi departe de imaginea tradiţională, a fost un convingător Josef. În solicitantul rol Eduard, tenorul Adrian Ionescu a demonstrat că poate cânta cu aplomb, având şi o prezenţă scenică în nota veşnicului îndrăgostit, superficial-agreabil, simţindu-se mult mai în largul său în genul operetei. De altfel, şi Lucian Vlad Tatu a rezolvat bine în special intervenţia Birjarului (apărând şi ca Majordom sau Chelner), Roxana Dobre, Mirela Stoica şi Lenuţa Bercaru completând o echipă omogenă, echilibrată sub toate aspectele, colaborând eficient cu orchestra care a sunat curat, expresiv. Dirijorul Sorin Oancea a reuşit să coordoneze întreg ansamblul cu precizie, depăşind cu discreţie uşoarele decalaje.

Valentine's Day la Teatrul din Galaţi şi....chiar mai mult

O asemenea atmosferă entuziastă (avalanşa de public regăsindu-se şi la avanpremieră, ceea ce a determinat suplimentarea scaunelor, parte dintre spectatori stând şi în picioare pentru a urmări reprezentaţia) trebuia împlinită prin surprize "de foyer", aşa încât directorul Florin Melinte, programând premiera chiar de "Valentin's Day", a pregătit o tombolă specială. Un "îngeraş" a extras biletele câştigătoare, premiile constând într-o cină romantică la un restaurant de lux, un pandantiv de aur (desigur în formă de "inimioară") şi două bilete la apropiatul concert al lui Fuego, organizat, de asemenea, de Teatrul Muzical.

Iar la toate acestea s-au adăugat şi exploziile de confeti din final şi un program de sală atractiv, conceput de secretarul muzical Laura Sava, semn că, în ciuda multor probleme de (re)organizare, incertitudini financiare sau… altele, conducerea şi artiştii "se încăpăţânează" să ofere noi producţii menite să convingă şi tinerii gălăţeni că muzica e frumoasă, că un spectacol poate fi un dar ideal pentru o seară ideală.

De altfel, încercarea de a forma publicul "de mâine" se concretizează şi în programe de educaţie muzicală adresate celor mici, iniţiativă demnă de toată lauda, ca şi efortul de a onora cum se cuvine cei 55 de ani de existenţă pe care îi aniversează, anul acesta, Teatrul Muzical din Galaţi.