Mulţi dintre cei care treceau în seara de 25 octombrie 2010 prin faţa Teatrului din Bordeaux se întrebau de ce la intrarea în instituţie se formase o coadă imensă. Ei bine, am onoarea să vă pot răspunde şi dumneavoastră la această întrebare: ieri seară, începând cu ora 20.30, Cecilia Bartoli a susţinut un recital extraordinar la Grand Théâtre de Bordeaux, acompaniată de Orchestra "La Scintilla" condusă de Ada Pesch. Aşadar se poate considera că pentru unii seara a început afară, unde au trăit o oră de de suspans. Vor mai prinde sau nu un bilet? Unii au fost norocoşi, alţii au fost nevoiţi să se întoarcă acasă după ce au aşteptat mai bine de o oră în frig. Dar Cecilia Bartoli merită sacrificiul, convingere care s-a întărit în momentul în care am văzut-o apărând pe scenă cu pasul ei energic şi hotărât şi cu un elan în care se citea bucuria de a cânta şi încânta.

Sub titlul de "Sacrificium", concertul a întrunit un repertoriu format din piese vocal-instrumentale menite să evoce fascinanta lume a Castratti-lor din Italia secolului al XVII-lea; de altfel, a reînvia acest repertoriu uitat, a devenit prioritar pentru Cecilia Bartoli în ultimii doi ani. Prin urmare am ascultat opusuri de Nicolò Porpora, Riccardo Broschi, Georg Friederich Händel, Francesco Maria Veracini, Leonardo Vinci, Leonardo Leo, Francesco Araia, Alessandro Scarlatti, pentru a numi doar câţiva.

Toată lumea o aştepta cu sufletul la gură pe divă. Aceasta şi-a făcut o apariţie plină de personalitate: purtând o cămaşă cu jabou după moda secolului al XVII-lea, cu un tricorn pe care l-a aruncat nonşalant de îndată ce a atacat primele sunete îndrăzneţe, cu o mantie care se agita nervoasă la fiecare gest al interpretei; de altfel ţinutele ei au variat pe durata întregului spectacol, surprinzând mereu prin îndrăzneală şi strălucire. Ştiam de mult ce virtuozitate extraordinară posedă mezzo-soprana, dar a o asculta pe viu constituie o experienţă cu totul şi cu totul neaşteptată.

Ecranul televizorului este o barieră neputincioasă în a transmite cu totul carisma şi personalitatea flamboaiantă a Ceciliei Bartoli. Tehnica ei excelentă care o face să treacă peste cele mai dificile pasaje fără să aibă nevoie de aer, emoţia, pe care ştie să o dozeze perfect în fiecare notă, prezenţa ei, totul a făcut din seara de luni una cu adevărat specială. În piesele rapide, luminoase, în tonalitate majoră, a fost exuberantă, plină de elan şi scânteie, în cele triste, a ştiut să dea glas melancoliei, stăruind cu infinit dor asupra fiecărei note, sfâşiind literalmente sufletul ascultătorului. Fiecare sunet se reverbera în fiori electrizanţi de emoţie, topind publicul într-o masă receptoare care vibra la aceeaşi frecvenţă cu vocea mezzo-sopranei. Spiritul ei ludic ne purta de-a lungul ornamentelor în sus şi în jos prin octave cu o viteză ameţitoare. Iar orchestra "La Scintilla" a fost mereu de o precizie exemplară, oferindu-i un acompaniament pe măsură Ceciliei Bartoli.

Aşadar nu e de mirare că publicul, cufundat în cea mai adâncă admiraţie, izbucnea în ropote tunătoare de aplauze după fiecare piesă, iar la sfârşit Cecilia Bartoli nu s-a îndurat să plece înainte de a da două bisuri. Întregul concert a luat sfârşit la ora 23.00, când toată lumea a privit-o pe Cecilia Bartoli părăsind scena împreună cu Ada Pesch, Concert-maestrul orchestrei "La Scintilla".