Dana Probst trăieşte din 1993 la Viena, unde destinul a purtat-o venind de la Bucureşti. Acolo am cunoscut-o cu ani în urmă ca asistentă la catedra de folclor a Academiei de muzică, Dana purtând pe atunci numele tatălui, Teodorescu. Prilejul pentru care am scris aceste rânduri este interpretarea în primă audiţie, în 14 iunie 2010, a piesei La loc de lumină, lucrare scrisă în luna aprilie a acestui an şi dedicată amintirii tatălui compozitoarei. Piesa a fost cântată în cadrul unei seri de muzică nouă la Off-Theater din Viena, iar interpretarea s-a bucurat de atenţia pianistei Kaouri Nischii şi a basului Lukas Haselböck.

Dana Probst trăieşte şi scrie muzică cu o consecvenţă de sine pilduitoare. Piesa pe care am ascultat-o m-a făcut să mă gândesc la zvon de clopote, la ziduri mănăstireşti, la spaţii largi cu treceri înguste. Am senzaţia că Dana Probst îşi croieşte în muzică un drum personal, în care face să vibreze ecouri din lumi subtil şi în acelaşi timp concret legate acustic de lumea satului românesc. Găseşte pentru aceasta un set de mijloace componistice din vocabularul, să spunem, avangardei, mijloace austere prin modernitatea lor, dar şi prin scrupulozitatea punerii în pagină. Compozitoarea se adresează cu concizie, cu un rafinament involuntar poate,… dar cum altfel pot fi numite, cu un singur cuvânt, discreţia şi chibzuinţa cu care cântăreşte sunetele?

Iată câteva cuvinte cu care Dana Probst îşi prezintă lucrarea:

"La început, ca o prezenţă foarte discretă, ca o umbră a acordurilor pianului, firul vocii se naşte încet, încet dintr-un do diez repetat, prinde contur, pentru ca abia la final să se manifeste deplin. Vocalele şi fonemele rostite în prima parte a lucrării sunt preluate dintr-un psalm în limba ebraică - ceea ce am urmărit aici a fost însă culoarea, şi nu sensul textului".

Astfel de prime audiţii pot fi nu doar «audiţii», ci experienţe de suflet pentru ascultător.