Duminică, 12 februarie, pe scena Sălii Radio, violonistul Valentin Șerban și pianista Daria Tudor vor susține un recital sub egida proiectului „Moștenitorii României Muzicale”. Biletele pentru recitalul intitulat Violin in love au fost puse în vânzare deja, fiind primul eveniment organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera în colaborare cu Artexim.

Vei colabora cu Daria Tudor. Sunteți la primul astfel de recital susținut împreună? Cum a început colaborarea?

Noi ne cunoaștem de mulți ani. Însă Daria locuind la Berlin și eu în țară, nu am avut ocazia de a cânta, dar acum mă bucur foarte tare. Noi vorbim de câțiva ani în ideea asta și, în sfârșit, am reușit să punem cap la cap ideea, poate, a unor înregistrări și acest recital. Daria este un muzician și o pianistă foarte bună pe care o urmăresc de mulți ani. Am auzit-o în concert, am auzit-o cu prieteni muzicieni foarte buni în colaborări extrem de reușite. Așa că mă bucur de această colaborare. Cu siguranță, va fi una benefică.

Recitalul se desfășoară sub egida proiectului „Moștenitorii României muzicale”. Aș vrea să știu ce sfaturi oferi tu tinerilor muzicieni care își încep acum cariera?

Nu știu exact ce înseamnă începutul unei cariere pentru că, din multe puncte de vedere, cariera tot reîncepe. Depinde cum continui să o abordezi. Dar ce aș sfătui eu pe oricine - m-aș sfătui și pe mine, dacă aș putea, cu ani în urmă - este abordarea de muzică cât mai variată. E bine să faci cât mai multe lucruri pentru a-ți lărgi orizontul. În momentul în care faci doar concerte solo, doar repertoriu solo, devii limitat neavând contact cu lumea asta a colaborării, să știi ce înseamnă un duo, un trio sau cântatul în orchestră. Asta cred că e foarte important... cât mai multe lucruri diverse.

Cariera tot reîncepe? În ce sens?

În sensul descoperirilor. Sigur, există o carieră ca percepție din afară. Oamenii te văd într-un anumit fel, devii mai cunoscut, și-atunci se pornește așa-zisa carieră. Dar, din interior, există abordări diferite. Eu descopăr multe lucruri, ca orice muzician care-și dorește să facă progres. Și-atunci, din punctul meu de vedere, pornește altă direcție... o repornire într-o imagine de ansamblu văzută din afară, dar pentru mine e o direcție nouă.

Cum ai vrea să vezi că sunt susținuți tinerii muzicieni din România sau cum crezi că ar trebui susținuți?

Nu știu exact ce răspuns să dau... cât mai obiectiv. Știu probleme prin care am trecut eu, care au fost cele de ignoranță. În momentul în care lumea nu te știe, dacă nu ești propus în mod direct de cineva, sau fiind dintr-un anumit context în care să fii cunoscut, e greu să pătrunzi. Or, asta este un mare minus. Probabil că nu este o problemă doar în România, dar există. E foarte greu să pătrunzi, să fii cunoscut. Eu m-am luptat foarte mult cu această problemă, cu promovarea adică.

Și ai avut această punte de lansare; câștigarea Premiului I la Concursul „Enescu”. Este o cale pe care o recomanzi?

Personal, nu sunt fan al concursurilor. Participarea la „Enescu” nu a fost din convingerea mea. Am fost presat din anumite părți și mă bucur acum foarte mult. Cred că e bine să vezi care este concurența, să vezi care este nivelul în special din străinătate, și un concurs de o asemenea anvergură oferă posibilitatea asta, de a vedea cel mai înalt nivel. Și da, pe mine m-a ajutat foarte mult, dar asta e și bine și rău. Eu puteam foarte bine să am o zi mai proastă sau, indiferent din ce cauză, puteam să nu câștig și eram în cu totul alt loc eu fiind aceeași persoană. Și neavând după această imagine, n-aș fi putut să mă exprim în continuare sau să primesc mai multe concerte. Probabil, e un gând utopic, de meritocrație, în care dacă reușești să ajungi la un anumit nivel, să fii văzut și promovat. Dar, sigur, lumea nu funcționează mereu așa.