Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu chitaristul Xavier Diaz Latorre

Publicat: joi, 24 Noiembrie 2022 , ora 14.11

Chitaristul va susține sâmbătă, 26 noiembrie 2022, un concert în cadrul Festivalului de Muzică Veche de la București. Evenimentul va avea loc în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României, începând cu ora 19:00.

Domnule Xavier Diaz Latorre, reveniți în România pentru a susține un concert intitulat „Fernando Sor, un homme de societe". De ce ați ales lucrările lui Fernando Sor pentru acest recital?

Fernando Sor este una dintre cele mai importante personalități muzicale catalane, fiind de asemenea un compozitor universal. Toți chitariștii studiază piesele lui, fiind cunoscut și în perioada în care a trăit. A compus multe opere, balete și numeroase piese pentru chitară. A devenit faimos pe tot continentul, la Paris, Londra, Berlin și chiar Moscova. Din cauza războiului și a situației politice din țara sa, după ce Napoleon a invadat Spania, Sor a fost nevoit să își părăsească patria. Din mai multe motive, el nu s-a reîntors niciodată, dar a străbătut Europa și a devenit foarte faimos. Eu am înregistrat un CD cu piesele pe care le voi interpreta în cadrul recitalului din 26 noiembrie, de la Muzeul Național de Artă al României. Acest album nu se află încă pe piață, dar sper că va fi finalizat înainte de Crăciun. Acesta este, deci, motivul pentru care am ales creația lui Sor pentru acest recital.


Cum ați descrie muzica lui Fernando Sor și care este legătură dumneavoastr
ă cu aceasta?

Muzica lui Fernando Sor este foarte importantă pentru un chitarist, așa cum sunt creațiile lui Chopin, Liszt sau Rahmaninov pentru pianiști. Este, deci, un compozitor reprezentativ al creației pentru chitară, contribuția lui fiind importantă deoarece a creat o nouă modalitate de a compune pentru chitară. Acest instrument are o istorie lungă, care începe încă din secolul al XVI-lea sau chiar mai devreme, timp în care construcția chitarei a evoluat în diferite moduri. Instrumentul pe care cânta Sor era unul similar chitarei clasice pe care cântăm în prezent. Acesta este unul care nu are capacitățile tehnice extinse ale pianului; nu poate cânta mai multe note simultan, nu are posibilitatea de a executa o muzică foarte complexă. Sor a fost un compozitor care cunoștea bine instrumentul și care a descoperit noi modalități de a îl pune în valoare. Educația muzicală profundă a primit-o la mănăstirea din Monserrat, unde a învățat compoziția de la profesori importanți. Aceștia l-au ajutat să depășească abordarea strict tehnică a instrumentului, ajungând la o muzicalitate aparte. A știut exact dinainte ce vrea să compună pentru chitară și de aceea a avut nevoie să inventeze o nouă modalitate de a scrie pentru acest instrument. Și a reușit. A creat un nou stil componistic care îi dă instrumentului posibilitatea de a auzi în sunetele chitarei sonoritatea orchestrei clasice, chiar fiind date posibilitățile tehnice limitate ale instrumentului.


Cum credeți că va primi publicul român acest repertoriu?

Din experiența celorlalte apariții ale mele în România, știu că publicul român este foarte pasionat și un bun ascultător. Sunt sigur că vor adora această muzică pentru că nu este una pe care o auzim foarte des, iar când avem ocazia să o ascultăm este adesea cântată pe chitară clasică. Însă, ce voi face eu? Voi interpreta muzica lui Sor pe un instrument original care datează din secolul al XVI-lea. Corzile acestei chitare nu sunt din nailon ca cele ale chitarei clasice, ci sunt făcute din intestinele animalelor, de obicei ale oilor. Acestea erau cele folosite în secolul al XVI-lea.

Deci cred că acest recital va fi unul special atât datorită muzicii, cât și a instrumentului. Consider că aceasta este o frumoasă oportunitate pentru publicul român de a descoperi o muzică cu care unii sunt familiari, iar alții nu. Cu siguranță este o muzică foarte interesantă, cântată pe un instrument original. Chiar și doar pentru acest fapt, cred că este important să vină și să descopere această muzică.

Ana Sireteanu