Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu soprana Diana Alexe

Publicat: marți, 25 Octombrie 2022 , ora 15.59

 În data de 25 octombrie, de la ora 19.15 se desfășoară "Concertul Regal" organizat anual de Fundația Regală "Principesa Margareta" a României, dedicat strângerii de fonduri pentru programul "Tinere Talente". Soprana Diana Alexe, fostă bursieră a Fundației, ne-a oferit mai multe detalii într-un interviu realizat de Ioana Țintea.

Diana Alexe, sunteți unul dintre tinerii artiști care au beneficiat de sprijin din partea Fundației Regale Margareta a României. Cum ați descrie perioada în care ați fost bursieră în cadrul programului Tinere talente și ce relevanță a avut asupra carierei dumneavoastră?

Țin minte, încă din perioada liceului când studiam la București, părinții mei erau într-o stare financiară destul de redusă și nu aveam certitudinea că mă puteam întreține să îmi continui studiile și să locuiesc acolo, iar acest vis frumos mă temeam că va trebui să-l abandonez, de aceea, când am văzut selecția pentru bursa  Tinere talente am zis că este miza mea câștigătoare. Am aplicat pentru această bursă și mai mult, am fost patru ani consecutivi bursieră. Pentru mine, bursa programului Tinere talente, pe lângă suportul financiar, indispensabil cred eu pentru un tânăr muzician, la început de drum, a reprezentat acea cărămidă pusă la momentul potrivit prin achiziționarea de ținute de scenă, care erau destul de costisitoare pe atunci, cursuri de limbi străine, de lecții de canto, de corepetiție, toate acestea au consolidat o bază consistentă, mai ales faptul că am avut parte de expunere și promovare, pot spune eu, o rampă de lansare pentru un tânăr artist, o deschidere de oportunități și cred că a fost accesul meu către lumea bună a muzicii.


În data de 25 octombrie, veți participa în calitate de solistă la concertul caritabil organizat de Fundația Regală Margareta a României. Ce v-a motivat să vă implicați din nou în acest proiect?

Ei bine, nu este pentru prima dată când voi concerta pe scena Ateneului Român în cadrul Concertului Regal. Mă năpădesc amintiri, pentru că am cântat în 2014 alături de colegul menu, tenorul George Vîrban, pe atunci în calitate de bursieri, anul acesta în calitate de soliști și vine cu un bagaj în spate. Motivația mea este întocmai dorința de a înapoia, măcar într-o mică măsură sprijinul și bunătatea pe care eu le-am primit la rândul meu ca bursier și aș dori să demonstrez celor care au investit în acest program că se poate și acest ajutor al tinerilor se datorează și lor, iar celor care nu au crezut, să observe că Fundația stă în picioare de mai bine de 10 ani și se implică în sprijinul artiștilor.


Interviu realizat de Ioana Țintea