Mâine, 4 octombrie, la Ateneul Român, Filarmonica "George Enescu" deschide o nouă suită de evenimente cu participarea apreciatului pianist. Despre ce este vorba aflăm de la Marina Constantinescu, critic de teatru, eseist și realizator tv, invitată permanentă a seriei:

De unde a venit această idee?

Multe discuții cu maestrul Dan Grigore, mai ales după spectacolul pe care l-am făcut împreună la Ateneul Român atunci când l-am sărbătorit la 70 de ani... tot vorbind, întâlnindu-ne, ne-am dat seama că, din păcate, spațiul nostru cultural-spiritual este destul de gol în acest tip de banchet, de dialog, de înfruptare din modele. Știu că maestrul Dan Grigore a tot vorbit cu diferiți oameni, am încercat să găsim locuri - cele cuvenite unei personalități de anvergura domniei sale. Am găsit o cale liberă, prietenoasă și generoasă din partea lui Marin Cazacu, actualul director al Filarmonicii "George Enescu", pentru că așa mi s-a părut și mie foarte normal ca Dan Grigore să se așeze în nobilul Ateneu, acolo unde a cântat zeci de ani și ne-a încântat. Pentru generația mea și, desigur, nu numai pentru mine, a fost un reper fundamental ca muzician, ca om de cultură și ca om cu demnitate și cu verticală în perioade foarte tulburi... și nici asta pe care o traversăm, pentru cultură, nu este una deloc simplă.

Arta dialogului combinată cu muzica, comentariul muzical al lui Dan Grigore, tipul ăsta de intervenție culturală, să spunem, foarte franțuzească, prezentă-n alte culturi, contactul permanent cu un model poate să contamineze, poate să schimbe chiar destinul unora. Și un singur om dacă este contaminat intersectându-se cu această personalitate pe care o ascultă vorbind, o ascultă cântând, are acces la nivelul său cultural, la toate referințele... se petrece un timp, asta e un banchet cultural în sensul lui Platon. Dacă petreci un timp cu o personalitate de o asemenea amplitudine culturală, nu ai decât de câștigat.

Noi spuneam că am vrea să facem lumea mai bună. Eu spuneam acum ceva vreme că teatrul schimbă lumea. Poate că arta nu schimbă lumea de pe o zi pe alta, dar eu sper că pe termen lung nu există nimic mai valoros și mai decisiv în existența noastră decât educația și cultura. Dacă nu ne sprijinim pe ele, nu avem nici o șansă, nici măcar să rămânem pe loc, darmite să înaintăm. Or, în vremurile astea în care arta a fost pur și simplu îngenuncheată, în care suntem într-o degringoladă totală și găsim puncte de sprijin tot mai rar și tot mai puțin solide și, în orice caz, tot mai puțin verticale, apelul la marile valori și modele, de a petrece un timp în cetate, cu noi, mi se pare decisiv.