Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Ainārs Rubiķis

Publicat: luni, 5 Septembrie 2022 , ora 11.38

Dirijorul lituanian Ainārs Rubiķis s-a aflat la pupitrul dirijoral al concertului de deschidere a ediției de anul acesta a Concursului Internațional "George Enescu", ce s-a desfășurat în data de 4 septembrie pe scena Ateneului. Despre prezența lui în România ne oferă mai multe detalii în interviul de mai jos.

Domnule Ainārs Rubiķis este prima dumneavoastră prezență în capitala României?

Da, sunt pentru prima oară în România, iar Bucureștiul mi se pare un oraș foarte colorat în care se simte prezența puternică a tradiției. Îmi place foarte mult, arhitectura este impresonantă și abia astept să descopăr și mai mult orașul.


Care sunt conexiunile dumneavoastră cu personalitatea lui George Enescu
?

Este o întrebare foarte bună și importantă pentru mine. Îmi amintesc de George Enescu din anii petrecuți la Academia de Muzică din Riga și atunci mă gândeam că cehii îi au pe Smetana, Dvorak și românii îl au pe Enescu. George Enescu a devenit unul dintre cei mai importanți compozitori pentru mine și nu spun asta pentru că sunt acum în București. Anul trecut, la începutul lui septembrie, am avut la Opera Comică din Berlin premiera operei Oedipe, iar cu doi ani înainte, când am început să descopăr această muzică am terminat într-o nouă lume pentru mine. Am fost impresionat de genialitatea lui, a fost pentru mine o călătorie importantă, dar și o revelație. Pot să spun că, alături de Erich Korngold, George Enescu este în acest moment, compozitorul meu preferat.


Cum a fost percepută opera Oedipe, atât de artiști, cât și de publicul german
?

Am avut șansa unei echipe minunate, cu Evgeny Titov ca regizor, aveam multe repetiții și cu artiștii, iar după fiecare repetiție nu doream să plecăm acasă. Într-adevăr, era după pandemie, tuturor le era dor de muzică, dar era ceva mai mult decât atât. Și de asemenea pentru public, reacția a fost surprinzătoare, a fost un eveniment grandios.


În opinia dumneavoastră, care ar fi principala provocare în abordarea unei lucrări enesciene
?

Momentan pot vorbi doar despre Oedipe și cred că în această operă găsești totul. Este și muziciă tradițională, dar este și mult impresionism, este de asemenea Rachmaninov, sunt multe stiluri de muzicale. Cred că cea mai mare provocare este să găsești numitorul comun al tuturor acestor elemente.


Să ne întoarcem la concertul pe care îl veți susține în data de 4 septembrie. V-aș ruga să ne oferiți câteva detalii despre programul ales pentru concertul de la Ateneu ce marchează debutul Concursului Internațional "George Enescu". Deschideți seara cu "An Ax for the Frozen Sea" de Karlo Margetic, o lucrare premiată la ediția precedentă a Concursului "George Enescu", secțiunea compoziție. Care sunt provocările abordării unei lucrări în premieră mondială
?

Din păcate, Karlo nu va fi prezent aici. Pentru mine este foarte importantă prezența compozitorului atunci când dirijez o lucrare nouă, ca să putem lucra împreună, pentru a găsi ideile corecte ale lucrării, semnificația ideii principale a compozitorului.


Cu privire la Triplul concert de Ludwig van Beethoven, în care protagoni
știi sunt câștigătorii ediției precedente a Concursului George Enescu, este prima întâlnire cu această lucrare?

Îmi aduc aminte de această lucrare de anii petrecuți la Academia de Muzică din Riga. Este o lucrare uimitoare. Îmi place în acest triplu concert, ca și în Simfonia a IX-a de Schubert că este celebrată viața.


Cum decurge colaborarea cu tinerii soliști
?

Așa cum am spus și la conferința de presă, s-au deschis acele mici uși, dar trebuie să continue să muncească. Îmi place să lucrez cu artiști tineri, cu orchestre de tineret, datorită candorii lor.


Ce sfaturi ați oferi tinerilor artiști care aspiră la titlul de câștigători ai Concursului Internațional George Enescu?

Să fie ei înșiși. Unul dintre cei mai importanți violoniști lituanieni, Gidon Kremer mi-a spus același lucru, în ziua de azi este multă imitație și puțină interpretare. Le doresc să-și păstreze identitatea, să nu se piardă în acest zgomot al vremurilor pe care le trăim, pentru că fiecare persoană din această lume este unică și asta trebuie să arătăm. Este dificil să rămâi puternic în această lume, să rămâi deschis, onest, să nu te lași descurajat de succesul altora. Sunt sentimente pe care le-am trăit și eu la rândul meu. Le doresc să-și demonstreze că sunt artiști minunați și oameni de calitate. Asta este foarte important.


Interviu realizat de Ioana Țintea