Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Gabriel Bebeșelea

Publicat: miercuri, 17 August 2022 , ora 12.44

Orchestra Română de Tineret condusă de Gabriel Bebeșelea concertează sâmbătă, 20 august, la Elbphilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein. Ansamblul împreună cu dirijorul s-au aflat în aceste zile la Sinaia, unde vor susține joi, 18 august, un concert în cadrul Festivalului "Enescu și muzica lumii", repertoriul prezentat fiind reluat sâmbătă la Hamburg.

Domnule Gabriel Bebeșelea, care este atmosfera la Sinaia?

Ca întotdeauna, alături de Orchestra de Tineret sunt repetiții pline de energie, de vitalitate. Ce mă bucură cel mai mult e că avem timp să căutăm, să descoperim universuri sonore foarte interesante și să ne imersăm foarte bine repertoriul, să aprofundăm foarte intens ceea ce interpretăm pentru acest concert.


Cum
ați descrie colaborarea cu Orchestra Română de Tineret?

Cred că un avantaj e faptul că suntem de vârste destul de apropiate și atunci comunicarea este una foarte caldă, foarte colegială i-aș spune, în care facem un schimb de idei și un schimb de energie, iar lucrul acesta este poate cel mai îmbucurător atunci când lucrez cu un ansamblu. De asemenea, de fiecare dată când revin la Orchestra de Tineret, mă întorc cu foarte mare drag la acest tip de energie și la acest schimb de capacități muzicale, să-i spunem.


Cunoaștem
deja că ediția de anul acesta a Festivalului Schleswig-Holstein îl are în prim-plan pe Johannes Brahms. Cum au fost alese celelalte lucrări din program?

Este un program foarte interesant pentru că Festivalul Schleswig-Holstein realizează de fapt o avanpremieră a bicentenarului Brahms care urmează în 2023, iar Brahms s-a născut chiar la Hamburg, unde are loc concertul din impresionant al Elbphilharmonie. Concertul face parte dintr-o serie dedicată lui Brahms în Europa de Est, în care liantul, să-i spunem, este cel mai important violonist al lumii germane din a doua jumătate a secolului XIX, Joseph Joachim. Acesta este un violonist de origine maghiară, bun prieten cu Brahms și cu mulți alții, pentru care o pleiadă de compozitori de prim rând au compus lucrări, printre care Schumann, Mendelssohn și poate cel mai important concert din a doua jumătate a secolului XIX, concertul de Brahms îi este dedicat. Iar acesta este cel care l-a convins pe Johannes Brahms să realizeze împreună celebrul lor turneu în Ungaria și Transilvania, concertând inclusiv la Arad, Sibiu, Brașov, Sighișoara și Cluj, iar această călătorie muzicală este refăcută în concertul nostru.

Programul debutează cu Concertul nr. 2 de Joachim, care are ca subtitlu ,,în stil ungar", care este una din cele mai complexe lucrări compuse vreodată pentru vioară. Va fi interpretat absolutamente magistral de către violonista Suyoen Kim, una dintre singurele persoane care au înregistrat acest concert pe CD. Urmează, bineînțeles, Dansurile ungare de Brahms, compuse în urma acestui celebru turneu împreună cu Joseph Joachim, iar programul este completat de cele două Rapsodii române de George Enescu, acesta fiind profund influențat de către Brahms și Joachim în anii de studiu de la Viena, colaborând cu ambii în perioada de până la mutarea sa în Paris.


Cum
au decurs repetițiile cu violonista coreeană Suyoen Kim? Vă aflați la prima colaborare cu aceasta?

Da, pentru prima dată ne întâlnim în această calitate a ei, de solistă. Suyoen Kim este o violonistă de o virtuozitate maximală, dar ceea ce este foarte îmbucurător e faptul că nu folosește virtuozitatea doar ca efect, ci încearcă să scoată în relief sonorități și, să spunem, trăiri foarte speciale ale acestui concert. Această retorică maghiară foarte specială din concertul lui Joachim e foarte greu de redat atâta timp cât solistul nu are o profundă înțelegere stilistică a tot ceea ce înseamnă folclor maghiar și nu numai folclor, ci și muzică lăutărească maghiară. Iar Suyoen Kim a colaborat foarte mult cu Ivan Fischer. Este unul din dirijorii cu care colaborează de foarte mulți ani și cu care a concertat nu de mult, săptămâna trecută, iar lucrul acesta a apropiat-o foarte mult de stilul maghiar, ceea ce-i oferă o savoare în plus acestui concert în interpretarea sa.

Interviu realizat de Ana Sireteanu