Vineri, 6 mai, pe scena Sălii Radio va fi interpretată lucrarea "Lan Huahua - The Dark Blue Flower" scrisă de Sebastian Androne-Nakanishi, primul român care a fost desemnat Compozitorului anului la Gala International Classical Music Awards. Tănărul muzician a fost Invitatul Săptămânii la Perpetuum mobile, ediţie din 4 mai, realizată de Lucian Haralambie.

Îi spun bun găsit lui Sebasian Androne acum, în studioul Radio România Muzical!

Salut, Lucian!

Mă bucur să ne vedem, mă bucur să ne auzim! Te-am chemat să vorbim despre concertul de vineri pentru că, după multă vreme, lucrarea ta "The Dark Blue Flower" va fi interpretată în primă audiție românească pe scena Sălii Radio de către Orchestra Națională Radio condusă de Nicolae Moldoveanu. În această dimineață a fost și prima lor repetiție la care ai participat. Cum s-au desfășurat lucrurile?

În primul rând, mă bucur foarte tare că lucrarea aceasta e prezentată și în România. Colaborarea cu domnul Moldoveanu a fost extraordinară. Dumnealui locuiește în Elveția de foarte mult timp și am intrat în legătură cu câteva săptămâni în urmă. A fost extrem de util să discutăm despre lucrare. Dumnealui a fost și extrem de prietenos cu mine și, cumva, m-a și prezentat orchestrei într-un fel anume... nu e tot timpul ușor să fii primit cu prea multă căldură în calitate de compozitor de muzică contemporană, având în vedere că scriu mai dificil. Dar dumnealui a ajutat foarte mult și, clar, orchestra noastră e formată din latini și interpretarea piesei mele a fost mai cu sânge fierbinte față de versiunea Luxemburg sau Shanghai.

Să facem și un instoric al acestei lucrări. A fost interpretată prima dată în Shanghai. În ce an?

În 2017. Lucrarea a fost comandată de către Conservatorul din Shanghai în colaborare cu Filarmonica, în ideea de a-și promova propria cultură. Au fost invitați opt compozitori în urma unui concurs, iar toți acești opt compozitori a trebuit să scrie o lucrare de până la 10 minute în care să folosească cel puțin un instrument chinezesc și fiecăruia i s-a dat un cântec tradițional chinezesc. Eu am primit acest cântec numit "Lan Huahua" și am folosit instrumentul erhu - un instrument similar cu vioara, viola. L-am folosit și în ideea de a-l înlocui ulterior cu vioara solo, ceea ce s-a și întâmplat și în versiunea asta vom și asculta lucrarea.

Cântecul acesta, "Lan Huahua" e un basm de fapt, un basm foarte trist, în care această fată, Lan Huahua, este îndrăgostită de un tânăr e-o seamă cu ea. Bineînțeles, este extrem de frumoasă; Lan Hua Hua înseamnă o floare albastru închis, de aceea am și numit lucrarea astfel. Se pare că acest personaj negativ, un nobil urât, cu față de maimuță a intervenit între ei și o răpește pe fată, o obligă să se căsătorească cu el și asta o determină pe ea să se sinucidă (într-una din versiuni), ba chiar să aibă și un copil cu acesta și apoi să recurgă la avort.

În același timp, eu a trebuit să scriu lucrarea asta când eram la Paris cu o bursă, în două săptămâni. A fost extrem de intens, lucru de 16 ore pe zi, și într-una din micile pauze pe care le aveam - ca cei de-o vârstă cu noi - am intrat pe facebook să-mi mai clătesc puțin mintea. Dar, evident, mintea mea rumina și, în același timp, am văzut un video despre o pasăre din Hawaii, ultimul exemplar din acea specie, un mascul, care cânta în ideea de a atrage o femelă. Ei, și acest cântec m-a impresionat așa de tare, un cântec care transpus pe note într-un mi bemol minor cromatic aproape similar cu cel pe care-l întâlnim în doinele noastre... și-am spus că trebuie să introduc cumva cântecul ăsta. Și-atunci, povestea asta tulburătoare a lui Lan Huahua întră în coliziune cu o pasăre care-și cântă oful, dorul către o femelă care nu va mai veni niciodată. Cam despre asta ar fi vorba în lucrare. Asta a fost prima interpretare, în China. Nu sunt foarte mulțumit de cum a fost interpretată acolo din varii motive. Însă s-a cântat și în Luxemburg acum vreo două săptămâni și...

21 aprilie. Vreau să vorbim și de prima audiție europeană. A avut loc în cadrul Galei International Classical Music Awards, acolo unde ai obținut și un premiu. Dar despre asta vorbim după ce-mi povestești cum au decurs lucrurile acolo, întâlnirea cu orchestra din cadrul galei...

Inițial lucrarea trebuia să fie dirijată de Adam Fischer, dar concertul, având în vedere că a avut 120 de minute, chiar nu s-a putut și dumnealui a trebuit să aleagă cumva. Și, din fericire, mie mi s-a atribuit un dirijor foarte tânăr care e și compozitor, Ivan Baumann, care este Compozitorul anului al ICMA din ediția trecută, dacă nu mă înșel. De asemenea, colaborarea cu el a fost extrem de fructuoasă. Am intrat în contact cu el cu o lună în urmă și era extrem de pregătit, totul înțeles perfect; având în vedere că știa, din experiența lui, că timpul cu orchestra va fi extrem de limitat. Noi am avut atunci doar 55 de minute. Ei, și-n acele 55 de minute a reușit să ducă piesa la un nivel foarte ridicat, iar toți instrumentiștii să fie la un nivel la care, sincer, nu mă așteptam având în vedere că lucrarea nu e deloc simplă.

Și revin la premiul despre care vorbeam ceva mai devreme. Ești primul român desemnat Compozitorul anului în cadrul Premiilor ICMA. Au trecut deja câteva luni și de când ai aflat vestea, și de la anunțul oficial, și de la primul interviu pe care l-am făcut la acea vreme. Acum, cum simți această distincție?

Lucian, exact cum i-am spus și doamnei Comandașu cu care m-am întâlnit acolo, șocul a fost mare când m-am găsit acolo, printre cei uriași. Sunt un tânăr ca oricare altul, am colegi poate mai talentați, dar știu că munca mea a fost apreciată. Și a fost apreciată și pusă laolaltă cu niște personalități uriașe. E covârșitor! Dar, în același timp, nu mi se urcă la cap pentru că, na, e un premiu și cumva ce face premiul ăsta pentru mine e să-mi confirme efortul meu, dar să și pună un fel de presiune, de responsabilizare în ideea că trebuie să țin nivelul.

La ce lucrezi acum?

Inițial lucram la vreo 4-5 proiecte consecutiv, dar am ajuns la un prag de burnout și a trebuit să mai reduc. Acum lucrez la o operă. E un proiect foarte frumos, organizat de Institutul Goethe, se numește "Opera in your pocket". Lucrez la muzica unei piese de teatru care se va juca în Constanz, numită Nosferatu, scrisă de Stephan Teuwissen. Și mai lucrez la o animație; tipul de animație se numește expanded animation - e proiectată pe mai multe ziduri, te înconjoară practic proiecția - și va fi proiectată în Zurich. E o animație de 3 minute. Cam astea ar fi proiectele la care lucrez acum.

Și este programată o revenire în România, în curând?

Deocamdată, nu, pentru că eu mai am și dizertația. Trebuie să mă ocup de masterul din Zurich și e posibil să am un proiect la vară, ceva legat de ICon Arts.

Te rog, dacă ești de acord, o invitație pentru cei care ne ascultă acum, de a deschide radiourile și vineri, începând cu ora 19.00, pentru a asculta concertul Orchestrei Naționale Radio. Repet, va începe cu lucrarea ta "The Dark Blue Flower".

M-aș bucura tare mult să vă văd pe cât mai mulți acolo! Este o lucrare care cere puțin mai mult de la public, are legătură foarte mult cu o fragmentare a sufletului uman aflat în prag de suferință extremă. În același timp, această fragmentare e pusă laolaltă cu o frumusețe interioară înaltă, așa cum e descrisă Lan Huahua, acest personaj tragic. O să fie frumos! Cred că o să fie o lucrare care va contrasta foarte frumos cu restul programului. Iată, un poem simfonic chinezesc ce va fi contrastat foarte frumos de Șeherazada.