Istoria de un sfert de veac a postului Radio România Muzical include nenumărate povești de succes, producții radiofonice cu mare impact la public. Pintre aceste producții minunate s-a aflat și Lecția micului meloman, pe care dumneavoastră, doamna Simona Dumitriu ați inițiat-o. Proiect pe care dumneavoatră l-ați supus atenției postului Radio România Muzical, când v-ați alăturat echipei, la începutul anilor 2000. Aveați deja în spate experiența de teatru radiofonic și iată că a apărut această poveste, care a cuprins, nu doar emisiuni, ci și spectacole interactive. Haideți să o luăm cu începutul. Cum s-a născut ideea de a face Lecția micului meloman?

În primul rând, mulțumesc că atragem atenția și ne aducem aminte de Lecția micului meloman, pentru că, pentru mine, Lecția micului meloman, în tot ceea ce înseamnă parcursul meu radiofonic de realizator radio, înseamnă cea mai mare realizare. Lecția micului meloman nu a fost ideea mea. A fost ideea doamnei Mihaela Doboș, doamna director a venit cu propunerea de a face o emisiune pentru copii, o emisiune de educație muzicală. La momentul respectiv încă nu eram în echipa Radio România Muzical, dar în momentul în care am auzit despre acest proiect, având aproape o foarte bună colaboratoare a mea, Mara Popa, care era realizatoare de emisiuni pentru copii la România Tineret, am hotărât să propunem ceva împreună. Exact cum ați spus, experiența mea de teatru radiofonic a fost absolut necesară și am format o echipă din care, în primul rând m-am gândit că ar trebui să facă parte un scenarist și un regizor și m-am îndreptat către Mihai Lungeanu, care era regizor la Teatrul Radiofonic. Și așa am început. În primul an a fost prezentarea pieselor muzicale, dar ceea ce trebuie neapărat să spun, a fost faptul că, din start, am avut susținere pentru a prezenta piesele live, adică cu interpreți care cântau live și asta a fost foarte important pentru micii ascultători și micii melomani, cei pe care i-am format atunci. Acesta a fost primul pas. După care, ușor, ușor au venit ideile, una după cealaltă și am făcut un al doilea pas când am invitat, în al doilea an, diverse personalități din lumea culturală: domnul profesor Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu, Cristi Puiu. Neagu Djuvara a fost atunci, mi-aduc aminte, că a fost o emisiune absolut minunată. Și după acest moment s-a mers și mai departe, pentru că deja începuse să se prefigureze prezența unui personaj, deci în cel de-al doilea an, când era prezentă şi o personalitate culturală și acela era Dodolino, dacă mi-aduc aminte bine, într-o primă fază. Era o păpușă și de acolo am mers și mai departe și am hotărât, pentru că am avut susținere și am făcut un proiect împreună cu televiziunea (postul Cultural de televiziune), am mers mai departe și am făcut cu personaje, cu două prezentatoare, care erau elfe, erau zâne, și același personaj păpușă, dar deja cu costume.

Cine erau interpreții?

Era un actor de la Teatrul "Țăndărică", care este și profesor, nu mai știu dacă acum mai este, dar atunci era profesor la UNATC - Gabi Apostol și de atunci am început o colaborare. A fost o colaborare continuă cu actorii care sunt și păpușari în același timp. Adică, după Gabi Apostol a venit Dana Lungeanu, care era studentă, în același timp, angajată la Teatrul "Țăndărică", dar era fosta studentă a lui Gabi Apostol. După ce Dana Lungeanu nu a mai fost în țară a fost Alina Teianu, care de fapt a și rămas până la sfârșitul proiectului. A parcurs pașii împreună cu noi și transformările împreună cu noi, pentru că au mai fost și alte transformări în anul următor, celui cu televiziunea. Am prezentat și în școli și am invitat copii, le-am dat scenarii, țin minte la Câmpina, dacă nu mă înșel. Le-am trimis un scenariu și au jucat ei în locul nostru și a fost senzațional acel moment, dar am prezentat și în școli, aici, în București. După aceea am mers și mai departe și am încercat să facem teatru radiofonic, efectiv. Adică, să fie Lecția micului meloman cu personaje multe, de data asta, cu un scenariu cu foarte multe efecte, exact cum este la teatrul radiofonic, în așa fel încât să avem o scenografie, pentru că asta era partea care ne lipsea de cele mai multe ori. Nu aveam posibilitatea unei scenografii, nefiind de fapt, un spectacol de teatru și nu aveam susținerea financiară, în primul rând, nu aveam posibilitatea să aducem de fiecare dată costume și decoruri. Am înlocuit costumele și decorurile reale cu cele care sunt imaginare, cu sunetele și asta a fost senzațional.

Este cumva momentul în care în echipă a apărut și scenarista Celina Petrescu?

Celina fusese prezentă și înainte. Fusese prezentă și în perioada când am adus personalitățile culturale. Ea a fost unul dintre cei care a ajutat foarte mult la convingerea personalităților culturale să vină la Lecția micului meloman. Ne-a părăsit pentru un an sau doi, dacă nu mă înșel, pentru ca apoi să revină ca scenaristă, scenariile ei fiind senzaționale. Deci, întotdeauna voi susține că cel mai important aport este al ei, pentru că Lecția micului meloman a însemnat foarte mult invitație la imaginație. Și a pornit de la ea în a invita să-ți imaginezi absolut orice. Vă dau un exemplu concret. Cum ar putea să fie imaginată "Frumoasa din Pădurea Adormită", altfel decât o știm cu toții? Și cu toate astea, Celina a îndrăznit s-o schimbe și s-o transforme, în așa fel, încât să folosească scopului nostru de a-i învăța pe copii despre un instrument. Și acest instrument, de data aceasta era trompeta. Trompeta era motivul pentru care trebuiau să ajungă personajele la momentul respectiv. Nu mai erau primele două zâne, erau alte două zâne (pentru că nici una dintre prezentatoare nu mai era, a fost înlocuită cu Măriuca Bojin) și aceste două zâne, împreună cu Păpușa, care a rămas, trebuiau să alerge după Prințul care nu vroia să mai fie în poveste și nu știau ce să facă. Prințul era supărat, pentru că el, de fiecare dată trebuia să se ducă să o sărute pe Prințesă, de câte ori orice copil citea povestea. Și el se săturase de acest lucru și se ascunsese în bibliotecă și pentru ca să poată să iasă din bibliotecă i s-a adus o trompetă. Toate aceste elemente sunt senzaționale, după părerea mea și pot face absolut orice copil să își dorească să asculte mai multă muzică și îndrăznesc să cred că nu au fost doar copii, pentru că alături de copii au fost părinții, care s-au transformat pentru o oră în copii. Cred că acesta a fost unul dintre marile câștiguri ale Lecției micului meloman.

Cum v-ați ales colegii de echipă, oamenii din Radio cu care ați colaborat și pe care i-ați transformat în personaje?

Datorită pasiunii noastre comune de a împărtăși muzica, tuturor, mai ales celor mici. Nu pot să vă spun cât de mare bucurie era la repetiții și la înregistrări, în momentul în care ne adunam într-un studio și nu era doar Alina Teianu, care este actriță și care putea să facă câteva voci, nu doar una singură (nu mai puteai să recunoști că este Alina Teianu). Alături de mine era Măriuca, noi fiind cele două elfe, dar venea şi Irina Vasilescu, venea Ioana Marghita, venea Ștefan Costache. Era o imensă bucurie să citim și să ne jucăm cum acel text care ni-l oferea Celina Petrescu. A fost senzațional. Eu n-am să uit niciodată acele momente de repetiții și de înregistrări, care cred eu, că ar fi trebuit, dar nu ne-am dat seama atunci, înregistrate și să fie alături de producția în sine.

Cu ce impresii ați rămas, având în vedere că vorbim de o producție radiofonică difuzată în intervalul anilor 2002-2013, dacă nu mă înșel. Ce ecouri au ajuns la dumneavoastră, mai ales că în anul 2020, Radio România Muzical a reluat o parte dintre aceste ediții, le-a redifuzat. Cum vedeți acum, privind de la distanță din punct de vedere temporal, toată acea perioadă?

Perioada respectivă a însemnat cred, pentru copiii care au fost acolo, o deschidere a orizontului. Dacă este să mă raportez la câteva exemple, am cel puțin două exemple ale copiilor care, nu numai că au avut un orizont deschis, ci s-au îndreptat chiar către carieră muzicală. Adică sunt doi copii despre care știu că au terminat Conservatorul, unul la vioară și celălalt la violoncel. Nu știu despre toți, dar dacă este măcar să fi avut dorința, de atunci încolo să asculte un pic de muzică și să fie receptivi la muzica clasică este senzațional. Dacă este să ne referim doar la ecouri. Dar, ne referim și la ecourile părinților, pentru că, încă o dată...

...şi ale cadrelor didactice, pentru că povesteați despre acele mici producții din școli.

Cadrele didactice, o mare parte dintre ele, au fost foarte dornice. Singura situație era legată de posibilitatea noastră de deplasare și de faptul că era destul de complicat, logistic vorbind. De aceea am și ales, în cele din urmă, varianta de teatru radiofonic, pentru că era mult mai simplu, cât timp aveau voința aceasta, să le transmitem înregistrările, în momentul în care am făcut doar pe stil producție radiofonică. Ne-a lipsit contactul direct cu publicul și atunci am intrat în legătură cu librăria Humanitas și am făcut câteva ediții la Librăria Humanitas, în prezența copiilor. Am făcut invitații și am susținut spectacole, printre cărți. Acesta a fost iarăși un lucru care, mie una mi-a dat o emoție puternică și cred că nu doar mie.