Pentru că în luna martie postul nostru aniversează 25 de ani și pentru că aveți o relație apropiată cu Radio România Muzical prin prisma proiectului Moștenitorii României muzicale, aș vrea să ne spuneți, pentru început, ce a însemnat pentru dumneavoastră participarea în cadrul proiectului organizat de postul nostru și Rotary Club Pipera?

Moștenitorii sunt muzicali. Știu că de fapt au participat, între timp, muzicieni care sunt mai tineri decât mine și încă mă simt și eu tânăr și cred că sunt dar a fost un termen care m-a făcut să zâmbesc, să analizez puțin parcursul, istoria mea personală care are și o legătură muzicală cu Bucureștiul prin tatăl meu care a studiat la București. Mi se pare o inițiativă deosebit de frumoasă, inițiată de doamna Comandașu, o serie minunată de concerte, care pe de-o parte, onorează tineri muzicieni, deja numiți moștenitori și îi și susține, îi aduce într-o relație personală, într-o legătură cu Radio România Muzical. Este mai mult decât un simplu concert și acum când observ că această serie continuă și în fiecare an sunt noi moștenitori, muzicieni care au o legătură strânsă cu Radioul.

În luna martie 2020 dumneavoastră ați cântat în cadrul proiectului împreună cu pianistul suedez Per Rundberg, într-un recital pe care-l putem lega totodată și de debutul dumneavoastră în ipostază camerală pe o scenă bucureșteană. Ne puteți împărtăși cum v-ați simțit și ce amintiri aveți din acea ocazie?

Într-adevăr, a fost primul meu recital la București, am cântat muzică de cameră în alte contexte în România și la București. A fost o clipă deosebită, fiindcă Per Rundberg este un vechi prieten și un pianist cu care am colaborat deja, probabil de mai mult de 15 ani. A fost un eveniment și o ocazie frumoasă și fericită să îl aduc pe acest prieten pentru prima dată la București să cântăm împreună. Am cântat în multe locuri și multe orașe și țări, în locuri neașteptat de micuțe și la marginea hărții, așa că să venim la București a fost un eveniment deosebit, pe care știu că și el l-a savurat deosebit de mult - se și aude dedicația și pasiunea, energia pe care a pus-o în interpretarea Sonatei de Rahmaninov, așa că a fost și este într-adevăr o amintire prețioasă pentru mine și cu un public în care s-au aflat foarte mulți violonceliști, tineri violonceliști, maestrul Cazacu. Deci sentimentul de familie a fost lărgit în sensul familia violonceliștilor prezenți în sală.

Cu ocazia acestui recital a fost prezentat și un disc apărut la Editura Casa Radio ce conține un concert din festivalul Vară magică. Știm cât de nerăbdător așteptați atunci întâlnirea cu publicul român prin sesiunea de autografe pe care ați oferit-o la finalul evenimentului. Cu aceleași gânduri cred că așteptați și acum o reîntâlnire cu publicul român. Există șanse ca ea să se concretizeze în viitorul apropiat?

Există în curând un eveniment. Revin în luna mai la Ateneu. Va fi un prim festival de violoncel la București. Se vor aduna diferiți violonceliști din diferite țări, o inițiativă a maeștrilor Răzvan Suma și Marin Cazacu și sigur că invitații vor concerta, masterclass-uri. Cred că va fi și un concert, un ansamblu de violoncel cu participanții, așa că eu, în prima săptămână din mai, voi fi la București și cânt Concertul de Dvořák cu Filarmonica George Enescu.

În prezent sunteți profesor la Universitatea Carl Maria von Weber din Dresda și membru al Deutsches Symphonie-Orchester din Berlin. Ce concerte și alte proiecte cuprinde agenda dumneavoastră?

Sunt solo-cellist la DSU, deci șef de partidă, unde alternez cu colegul meu. Înseamnă că o jumătate din program o cântă el și altele le cânt eu și în această situație am posibilitatea de a combina experiența cu alte activități muzicale solistice, de muzică de cameră și îmi place să am această diversitate în activitățile mele muzicale. O altă bucată, de fapt mai măricică din puzzle-ul muzical pe care și-l construiește fiecare muzician este și predatul și fiind profesor și la universitate am și contactul cu viitoarea generație, de multe ori, și asta confirmă mulți pedagogi și mari soliști care au fost și sunt și pedagogi. Înțelegi de fapt muzica, dar și cântatul la violoncel mai bine vorbind cu voce tare despre el, analizându-l, explicându-l altor tineri violonceliști. Cred în această bogăție a activității, fie că este pe o scenă mare, context simfonic, solistic, recital, muzică de cameră, așa că mă bucur de această bogăție de activități în viața mea muzicală.

Aș vrea să menționez și discul pe care l-ați realizat împreună cu Per Rundberg cu integrala sonatelor pentru violoncel și pian de George Enescu. Enescu este poate încă un element care vă leagă de România și de rădăcinile dumneavoastră, despre care spuneați într-un interviu acordat în trecut postului nostru, că vă preocupă. Afirmați atunci că "muzica înseamnă nu numai o călătorie în interiorul unei lucrări, dar și o călătorie în propriul interior". V-a condus contactul cu muzica lui Enescu spre această conexiune?

Orice muzică, ar fi tragic să nu declanșeze și o călătorie în propriul suflet. Sigur, legătura prin rădăcinile românești, mai ales pentru fiecare muzician român, Enescu are o importanță deosebită și în alte interviuri am subliniat, câteodată, că a devenit aproape cumva inflaționar, să îl tot lăudăm cam român pe Enescu, dar este de fapt, într-adevăr, necesar și avem atâtea motive, sute de motive pentru a susține muzica aceasta care încă este prea puțin cântată din diferite motive. A fost inevitabil pentru mine să mă ocup cu ea, mai ales după premiul meu la concursul Enescu și foarte, foarte multe legături la nivel muzical, dar și personal, pentru mine, în viața mea sun legate de Enescu. Dacă mă plimb pe străduțe în jurul Ateneului, există atâtea amintiri importante și pe care nu le voi uita toată viața, în care, într-un mod sau altul, apare George Enescu. Așa că pot să spun că am o legătură deosebit de personală cu muzica lui. Iubesc sonatele de violoncel, Simfonia concertantă de Enescu a fost prima lucrare pe care am cântat-o la Ateneu împreună cu Filarmonica George Enescu și simt într-adevăr, și aș dori să spun că nu o zic cu ușurință și doar pentru a spune cuvinte frumoase și cum le numeam, inflaționare, dar simt cu adevărat aceste lucruri.

La final, pentru că suntem într-un moment aniversar, aveți un mesaj pentru ascultătorii postului nostru?

Mă bucur enorm că sunt alături de noi, alături de muzică. Mă bucur că această strânsă legătură cu muzica clasică, cu trecutul, cu tradiția, dar și cu redescoperirea, reinterpretarea muzicii prin Moștenitorii muzicali este ținută atât de colorată și în viață, nu doar de muzicieni, dar desigur și prin ascultători. Unii nu pot exista fără ceilalți, așa că îmi doresc ca această relație să fie cât mai strânsă și lungă și mă bucur de toate experiențele pe care le avem împreună, fie că sunt în sală, fie că sunt în fața difuzorului.