Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu tenorul Teodor Ilincăi

Publicat: miercuri, 2 Februarie 2022 , ora 15.15

Opera Națională București prezintă joi, 3 februarie 2022, de la ora 18.30, spectacolul „Don Carlo” de Giuseppe Verdi. În rolul titular, publicul îl va putea urmări pe tenorul Teodor Ilincăi.

Aflăm mai multe detalii despre spectacol din interviul realizat cu tenorul Teodor Ilincăi:

Spectacolul "Don Carlo" de joi îți prilejuiește o nouă interpretare a partiturii verdiene. Cum este pentru tine, din punct de vedere muzical dar și dramaturgic, rolul lui Don Carlo?

Rolul Don Carlo, la care am visat de când am început să cânt operă, este un rol greu din punct de vedere dramaturgic. Muzical, nu este mai greu decât alte partituri scrise de Verdi. Este greu dramaturgic pentru că dacă ne uităm puțin la background-ul lui Don Carlo și dacă explorăm puțin povestea adevărată, ne dăm seama că nu era prea întreg la minte. Și-atunci, intervine un joc scenic mai accentuat decât în alte roluri; e un rol de creație. Mai este greu dintr-un motiv, pentru că celorlalte voci li s-a oferit posibilitatea unor arii excepționale; din rolul lui Carlo trebuie să scoți maximum posibil doar cu o arie la început, care nu este foarte spectaculoasă, dar care vorbește despre relația lui cu Elisabetta, și apoi trebuie exploatate toate duetele care apar, terțetele și, în general, toate replicile pe care le cântă, pentru că toate sunt extraordinar de bine justificate și introduse în poveste.


Apropo de personaje. Va fi o reprezentație în care patru dintre rolurile principale vor fi interpretate de soliști invitați. Îi amintesc pe soprana Cristina Păsăroiu, mezzosoprana Ramona Zaharia, basul Bogdan Taloș și baritonul Bogdan Baciu. Pentru tine, colaborarea cu unul dintre aceștia constituie o premieră sau ai avut prilejul de a fi fost până acum partener de scenă cu toți, în diferite ocazii?

Din păcate, nu am avut ocazia să cânt cu niciunul dintre ei. Dar, din fericire, pe trei dintre ei - Bogdan Taloș, Bogdan Baciu și Ramona Zaharia - i-am urmărit într-un recital la Opera din Dusseldorf. Am fost foarte, foarte impresionat de calitatea vocilor lor, de muzicalitatea lor și mă întrebam - eu, când oare voi avea ocazia să cânt într-un spectacol, oricare ar fi el, cu asemenea soliști? Și mi s-a îndeplinit visul. Așa le-a aranjat universul, încât pe 3 februarie vom cânta împreună în acest minunat "Don Carlo" la București.


Ai devenit redevenit, recent, solist angajat al Operei bucureștene.

Da, așa este.


Cum arată agenda anului 2022 pentru tine, fie că vorbim de Opera Națională București sau de alte instituții?

Arată destul de promițător și de interesant pentru că la Operă, aici, la București, voi avea două debuturi extrem de importante. Primul debut va fi cu rolul Canio din opera "Pagliacci" de Leoncavallo, pe 17 martie. La sfârșit de aprilie, va fi debutul în rolul Radames din "Aida" de Giuseppe Verdi. Apoi, pe plan internațional, voi avea un proiect extrem de important, care trebuia de fapt să se țină în 2021, la Geneva; este vorba despre "Turandot". Și, față de alte teatre care au preferat să anuleze complet proiectele, Teatrul din Geneva a preferat să-l amâne. Așa că voi avea ocazia să cânt pentru prima dată la Opera din Geneva un rol care-mi este foarte drag și pe care l-am debutat la Opera din Cluj și am trecut apoi și pe la Tokyo, unde am avut ocazia să-l am ca dirijor pe maestrul Kazushi Ono, cu care am avut o colaborare extraordinar de frumoasă. Apoi, anul acesta, încă se negociază contracte, pentru că a fost o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea, inclusiv pentru teatrele mari din străinătate, și încă nu se știe exact ce proiecte vor fi reluate sau proiecte noi ce tebuie să apară. Toată lumea a avut foarte mult de suferit în perioada asta și sperăm să ne repunem pe harta operei pe plan mondial.

Interviu realizat de Florica Jalbă