Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu violoncelistul german Daniel Müller-Schott

Publicat: joi, 2 Septembrie 2021 , ora 13.15

Muzicianul în vârstă de 45 de ani, care se numără printre cei mai bine cotați violonceliști ai momentului, este solistul serii la Sala Palatului din București, de la ora 19.30, în cadrul Festivalului "Enescu". Filarmonica della Scalla dirijată de columbianul Andrés Orozco-Estrada are în program Concertul pentru violoncel și orchestră de Antonín Dvoűák și Simfonia a II-a op. 73 semnată de Johannes Brahms.


Cântați de această dată o pagină romantică la București, Concertul op. 104 în si minor de Antonín Dvoűák, compus în 1894; între cele mai dense creații cu violoncel solist din câte au fost scrise. Dvoűák a fost inspirat de un interpret și compozitor american, până la acel moment el neavând o părere favorabilă despre violoncel ca actor al unei partituri concertante (găsea că registrele înalt și grav ale acestuia sunt lipsite de prestanță). Cum priviți dumneavoastră această realizare esențială când ne referim la violoncel?

Aș spune că este cu adevărat capodopera repertoriului nostru. Influențele de care Dvoűák a beneficiat în perioada sa la New York, când a ascultat al doilea concert al lui Victor Herbert pentru acest instrument, l-au determinat să se hotărască să scrie ceva pentru violoncel ca instrument solist, ca voce solistică. Și ceea ce a realizat reprezintă un punct de cotitură al istoriei muzicii pentru violoncel. Așa că pentru mine e de fiecare dată fantastică reîntoarcerea la Concertul op. 104, experiența de a-l trăi; e grozav de complex ca arhitectură, în ceea ce privește substanța emoțională și aspectul comunicării dintre orchestră și instrumentul solist. Așa că îmi face într-adevăr o plăcere imensă să revin asupra lui și să-l cânt.


"Trebuie cumva să-ți imaginezi violoncelul ca pe o orchestră!" - afirmați cândva despre chiar opusul de față în cadrul unui curs de măiestrie pe care l-ați susținut la New York. Cum priviți arhitectura intimă a Concertului op.104 în si minor? Există un eventual scenariu care vă ajută să înțelegeți mai bine ceea ce Dvoűák a intenționat?

Da, sigur că există! În acest caz, trebuie spus că artistul a intervenit semnificativ asupra formei inițiale a partiturii - ceea ce e extrem de important de știut. Când compunea lucrarea, a primit vestea foarte tristă că Josefina, cumnata sa și prima lui iubire, este grav bolnavă, contextul dând concertului conotații profund personale. Așa că a modificat coda părții a treia și apoi a inclus tema acelui minunat lied propriu, "Lasst mich allein", pe care Josefina l-a iubit atât de mult, în a doua mișcare. Toate aceste momente în care simți afecțiunea compozitorului ceh față de familie, dorul de casă, dau lucrării valențe încă și mai emoționale, adăugând complexitate atmosferei generale. Iar aspectele la care mă refer trebuie să-și găsească exprimarea de o manieră deosebit de intensă. Totodată, trebuie să ai un bagaj de experiență substanțial în ceea ce privește interpretarea muzicii de cameră, deoarece Concertul op. 104 este, în multe privințe, o creație camerală amplificată la parametrii unui concert pentru solist și orchestră. Înglobează nenumărate straturi suprapuse pe care trebuie să le descoperi analizând partitura și, de asemenea, studiind-o și repetând-o împreună cu dirijorul și ansamblul. Și sper că vom reuși într-adevăr să ajungem la esența acestei partituri în evenimentul de la București.


Repertoriul dumneavoastră include deja lucrări ale multora dintre compozitorii reprezentativi de secol XX: Prokofiev, Haciaturian, Walton sau Britten, printre alții. Cum îl plasați pe Enescu în acest peisaj, al componisticii secolului trecut? Cât de atractive sunt opusurile lui pentru violoncel în zilele noastre, din punctul dumneavoastră de vedere? Să reamintim că este atât autorul a două sonate, cât și al Simfoniei concertante op. 8, singura lucrare enesciană terminată aparținând genului concertant.

Enescu a fost un geniu unic, interpret incredibil dar și compozitor! Îmi amintesc faptul că prima oară când am luat contact cu muzica sa a fost atunci când am cântat extraordinar de complexul său Octet op. 7. A fost aproape un șoc acea experiență, pentru că nu ascultasem prea mult din ceea ce a compus înainte, dar după Octet m-am apropiat de Simfonia concertantă op. 8 și am studiat-o, o lucrare pe care nu am interpretat-o încă în public, deși îmi doresc mult asta, consider că este cu adevărat o capodoperă. Mi se pare că Enescu a extins posibilitățile expresive ale violoncelului prin stilul său personal de a compune pentru acest instrument. Muzica lui de cameră reprezintă fără îndoială ceva cu totul special de explorat - și același lucru trebuie spus și despre Simfonia concertantă. Sunt, deci, multe pe care de-abia aștept să le aprofundez în viitor.


Dar în ce circumstanțe ați decis să studiați Simfonia concertantă de Enescu?

După cum ați menționat, sunt în permanență atras de acel repertoriu care nu e atât de des cântat. Și, din păcate, Simfonia concertantă a autorului român rămâne rar abordată, atât în Germania, cât și oriunde altundeva. Așa că am fost pur și simplu interesat să aflu mai multe despre ea, să explorez partitura doar dintr-un impuls personal, începând astfel să mi-o apropii. Pentru că întotdeauna îmi place să dau lucrărilor noi din repertoriul meu un răgaz: le studiez, le cânt pentru plăcerea mea personală și abia după câțiva ani le prezint și public - așa că să sperăm că asta se va petrece și în cazul lucrării enesciene la care ne referim.


Ca jurnalist român care se ocupă de domeniul muzicii clasice, Concursul "Ceaikovski" din Rusia este mereu un subiect de interes: abia relativ recent un muzician de la noi a reușit să câștige competiția - Andrei Ioniță, în 2015. La vârsta de 15 ani, dumneavoastră v-ați impus, de asemenea, într-un concurs "Ceaikovski", la Moscova, destinat însă tinerilor interpreți. Dar legătura pe care o aveți cu spațiul culturii muzicale ruse este mai subtil și profund decât atât: l-ați avut profesor și mentor pe legendarul Mstislav Rostropovici, fapt de care sunteți foarte mândru, firesc. Ne puteți spune mai multe despre legătura cu Rostropovici și influența lui asupra devenirii dumneavoastră?

Sunt foarte norocos că am avut șansa să-l întâlnesc atât de tânăr! L-am cunoscut pe maestrul Rostropovici când aveam doar 17 ani, la scurtă vreme după ce am venit la Moscova pentru Concursul "Ceaikovski"; și, datorită susținerii pe care mi-a acordat-o Anne-Sophie Mutter, am fost pus în contact cu artistul rus care auzise de premiul câștigat de mine, era curios și interesat să mă asculte. Așa că am avut ocazia unică de a studia cu Rostropovici; și aceea a fost, pot spune, una dintre cele mai mari aventuri pe care le-am trăit în viața mea ca muzician. Fiindcă fiecare lecție pe care am avut-o cu Slava era sub semnul impredictibilului: uneori mă suna în mijlocul nopții, și îmi spunea: "Ei bine, trebuie să cânți la violoncelul tău acum, avem oră!". Sigur că nu am avut vreodată obiecții, îmi puneam instrumentul în cutie și, la 2 dimineața, cântam Simfonia concertantă de Prokofiev în fața lui. Iar Rostropovici depăna istorii despre Șostakovici, Prokofiev, despre ce îi inspirase pe aceștia să compună anumite pasaje sau mișcări de lucrări. Pentru mine a fost ca un șoc, era ca și cum ai putea cunoaște muzica lui Schumann sau Dvoűák prin cineva căruia cei doi i-au dedicat creații ale lor. A fost într-adevăr incredibil!


(Versiunea integrală a interviului amplu cu Daniel Müller-Schott va fi difuzată la Radio România Muzical, în seria "Poveștile de succes ale muzicii" din această toamnă).

Interviu realizat de Ștefan Costache