Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Daniela Vlădescu despre Festivalul „Opera Nights”
Începând cu 17 iulie, la Castelul Corvinilor din Hunedoara începe o nouă ediție a festivalului „Opera Nights”, ce are ca invitați muzicieni ai Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din
Constanța. Despre succesul edițiilor precedente și despre spectacolele
propuse în acest an, aflăm mai multe de la directoarea artistică a
festivalului, Daniela Vlădescu.
Pentru început aș vrea să vorbim despre implicarea Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, în cadrul acestui festival. Cum a început această colaborare?
Întâi aș dori să spun că este una dintre cele mai frumoase surprize pe care am primit-o anul acesta - de a relua participarea la Festivalul Opera Nights, care pentru noi a durat din anul 2011 până în anul 2016 inclusiv și care a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care Teatrul „Oleg Danovski” a trăit-o în România. Am început timid, cu trei spectacole, printr-un director de festival, care a câștigat această competiție, cu o asociație din Deva, care se numește și acum DevArt, cu niște oameni minunați, Alexandru Buruian și Nicolae Gabrea, niște oameni de cultură, niște oameni care doresc ca și orașul acesta și Hunedoara și Deva să fie centre culturale reprezentate de profesioniști din punct de vedere al culturii și atunci am început ca invitați, pur și simplu, am ținut cele trei spectacole în 2011 și dânșii au considerat că ne-am prezentat deasupra oricăror așteptări, cu profesionalism, cu muncă asiduă și cu rezultatele foarte frumoase artistice și în anul următor s-a făcut iarăși o licitație pentru proiecte și ni s-a propus să participăm și noi la această licitație. Normal că am primit și proiectul nostru a câștigat, iar de atunci au urmat încă cinci ani, în care singura neplăcere a fost vremea sau a fost teama că va ploua, dar locurile sunt minunate, publicul a fost extraordinar, spectacolele au fost primite cu mare bucurie. Nu s-au repetat niciodată titlurile. În fiecare an am avut patru sau cinci titluri diferite, de spectacol de operă, operetă și am rămas prieteni din 2016 și până acum, chiar dacă Opera Nights a făcut o pauză. Anul acesta sper să reîncepem, exact de acolo de unde ne-am oprit.
Din perspectiva muzicienilor, cum ați descrie edițiile precedente?
Au fost niște ediții de succes, care au adus și artiști internaționali și artiști mari ai scenei românești de cânt, dirijori buni, titluri frumoase, au fost niște adaptări ale spectacolelor noastre, pentru că aceste condiții de a juca în curtea Castelului Corvinilor sunt dificile. Trebuie să adaptezi totul, pentru că nu ai cum să aduci niște decoruri sau să manipulezi niște elemente de decor și de recuzită, așa ca pe o scenă normală de teatru. Pentru noi a fost un succes. Fiecare sfârșit de ediție ne-a adus o prețuire a publicului și a organizatorilor, care au fost întotdeauna, Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Hunedoara și Deva.
Gazda evenimentelor este, după cum spuneați, Castelul Corvinilor din Hunedoara. Fiind o atracție turistică, presupun că există unele provocări, dar există și unele avantaje îmi imaginez pentru organizarea unui astfel de festival.
În primul rând că nu-ți mai trebuie nimic. Nu-ți trebuie decor, nu-ți trebuie nimic. Numai când pășești în curtea aceea interioară, deja te-ai transpus într-o altă lume, într-o altă viață, așa că nu trebuie să facem eforturi să fim castelani sau să fim personaje din secolul XVI sau XVII. Anul acesta, din păcate, pentru mai multă prudență și mai multă prevedere de a fi în siguranță din multe considerente, deci siguranța spectatorilor, scena va fi amplasată în fața castelului, nu în curtea interioară a castelului. Același magnestism și aceeași energie extraordinară o au locurile și în fața castelului și în curtea interioară.
Publicul se va putea bucura de montări propriu-zise sau de opere în concert?
Nu. De montări de operă, dar nu putem aduce din cauza unor scene care sunt scene portabile, nu putem să punem fundalurile, dar niciodată noi n-am avut spectacole în concert. Toate spectacolele noastre au fost cu regie, cu costume, cu adaptarea regiilor pentru logistica aceasta de turneu, cum ar fi veni, dar întotdeauna am avut elemente de recuzită, elemente de decor, care să ne susțină în a face spectacolul să arate așa, ca la el acasă. Cele două titluri, care sunt „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, care va fi prezentat în data de 17 și „Turandot” de Giacomo Puccini, în 18 iulie sunt spectacole care se vor bucura de toată atenția regizorală, de orchestra amplă a teatrului, de întregul cor al teatrului și de soliștii cei mai buni și dirijorii cei mai buni din România pentru cele două spectacole și câțiva, bineînțeles, secondați de artiștii teatrului nostru.