Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu dirijorul David Crescenzi despre premiera spectacolului Don Pasquale
Miercuri, 23 iunie, va avea loc premiera spectacolului Don Pasquale pe scena Operei Naționale Române din Iași. Orchestra instituției va evolua sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi.
Domnule David Crescenzi, miercuri 23 iunie, va avea loc premiera spectacolului "Don Pasquale" la Opera Română din Iași. Cât timp ați lucrat pentru această premieră?
Eu am venit săptămâna trecută și în tot această săptămână am lucrat cu soliștii la pianoforte, am lucrat la interpretare, cu orchestra. "Don Paquale" nu este o operă ușoară. Este frumoasă, sclipitoare, simpatică, amuzantă, iar regizorul Victor Zaharia mobilizează toți artiștii. După pandemie nu a fost un moment ușor pentru artiști, vorbim de teatru, de muzica populară, de filarmonică, de muzica simfonică, de muzica de cameră.
Cine vor interpreta rolurile principale?
În rolul Don Pasquale va fi basul Daniel Mateianu, soprana Cristina Grigoraș, ea va interpreta rolul Nonei în data de 23 iunie, iar în data de 4 iulie rolul va fi interpretat de Manuela Ipat. În rolul doctorului Malatesta, avem un bucureștean, pe baritonul Alexandru Constantin, iar în rolul băiatului îndrăgostit, îl avem pe tenorul Andrei Fermeșanu - Ernesto.