Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Câștigător al bursei Moștenitorii României Muzicale, violoncelistul Cornelius Zirbo în dialog cu Gabriel Marica la Perpetuum Mobile

Publicat: vineri, 28 Mai 2021 , ora 19.40

Doamnelor și domnilor, așa cum v-am promis ceva mai devreme, este alături de noi prin telefon, violoncelistul Cornelius Zirbo. Bună seara.

Bună seara. Bine v-am găsit.

Felicitări. Ești proaspăt desemnat bursier "Moștenitorii României Muzicale". Cum te simți în această postură?

Mă simt incredibil. Pentru mine a fost o veste absolut grozavă. Este o mare șansă să fiu bursier în cadrul concursului "Moștenitorii României Muzicale" și momentan trăiesc niște stări foarte, foarte frumoase.

Ne bucurăm pentru tine. Anul trecut ai fost finalist al bursei. N-ai obținut-o, dar iată că s-a întâmplat anul acesta. Cu ce crezi că ai impresionat juriul anul acesta?

Desigur, într-un an am avut timp să mai cresc, am avut timp să mai progresez, am avut timp să întreprind noi proiecte muzicale și, bineînțeles, cu mai multă motivație față de anul trecut, am participat și anul acesta și iată că lucrurile au decurs bine și sunt fericitul câștigător al bursei.

Bursa se acordă pentru susținerea unui proiect legat de evoluția ta profesională. În cazul tău, care este acesta?

Pentru mine este o prioritate participarea la masterclassuri, la cursul de măiestrie și am prezentat juriului o serie de masterclassuri de referință, o serie de masterclassuri importante, cu muzicienio consacrați, precum Frans Helmerson, Gary Hofmann și mulți alții și acesta a fost unul din targetul proiectului meu și de asemenea sunt în proces de achiziționare a unui arcuș care mă va ajuta în interpretarea mea și în asta a constat proiectul meu.


Sper că cei 4000 de euro pe care-i vei primi să te ajute să-ți realizezi proiectele în cât mai scurt timp, dar pe lângă acești bani, vei susține în cadrul bursei și un recital la Sala Radio, nu-i așa?

Așa este. Îl aștept cu entuziasm.

Ai cântat anul trecut la Sala Radio, în pandemie, un recital în cadrul Concertelor roz, organizate de Radio România Muzical. Cum a fost pentru tine și pentru prietenul tău, pianistul Gabriel Gîțan, experiența de a cânta într-o sală goală și unui public virtual?

Pentru mine, experiența din octombrie a fost o experiență foarte frumoasă, în care am avut ocazia, chiar înainte de recital să realizăm niște imprimări speciale, tot mulțumită Radio România Muzical și după acea săptămână de înregistrări am avut ocazia să trecem programul în cadrul acestui concert. Și, desigur, după ce am insistat foarte mult la înregistrări pe pasaje și pe detalii și pe subtilități muzicale, am avut ocazia, la sfârșit de săptămână, să-l susținem într-un recital și asta ne-a răsplătit foarte mult. Chiar dacă publicul a fost virtual, după cum ați spus, faptul că am putut să cântăm în sală, într-o sală cu o acustică așa minunată și faptul că am reușit să ne trecem tot programul, a fost chiar, țin minte și adeseori îmi amintesc împreună cu Gabriel Gîțan de acel concert. A fost un concert foarte frumos și foarte special pentru noi.

Înregistrările speciale pe care le-ați realizat împreună au intrat deja în fonoteca radioului. Ce sperăm noi este ca următorul tău recital la Sala Radio este să se desfășoare cu public în sală și să fie sala plină, să simțiți chiar și aplauzele publicului. Cornelius, în CV-ul tău am observat ceva ce nu poate fi trecut cu vederea, și anume, că ești interesat de proiecte sociale. De unde acest interes pentru proiecte sociale? Și în acest context, după câte știu ai fost în Namibia?

Da. Sunt proaspăt întors din Africa, din Namibia, care este o țară în sudul continentului african. Pe lângă cariera mea muzicală, îmi place și sper, așa cred și așa vreau să știu, că mă interesează despre viața celor din jurul meu și îmi place să mă focusez și pe asta, nu doar pe mine și începând cu ianuarie am fost plecat pentru trei luni în mijlocul deșertului, unde am avut ocazia să trăiesc în mijlocul unei comunități de oameni foarte dezavantajate și foarte sărace. Este vorba despre tribul San și am avut ocazia să petrec cu ei, să-i învăț. Am fost profesor voluntar. I-am învățat engleză și am desfășurat împreună foarte multe activități muzicale și artistice și pentru mine a fost o perioadă care m-a încărcat foarte mult sufletește și, cu siguranță, este una dintre experiențele pe care le-aș repeta oricând.


Deci, urmează să mai pleci, să zicem. Tot așa, într-o țară exotică?

Mi-ar plăcea foarte mult. Deocamdată nu știu sigur, dar mi-ar plăcea enorm de mult să repet experiența asta.


Corneliu, haide să revenim la activitatea ta muzicală și am să te rog să ne spui, unde poți fi văzut pe scenă în perioada următoare? Dacă nu mă înșel, te-am și deranjat dintr-o repetiție ca să facem acest interviu. Ce pregătești?

Momentan pregătim cu un ansamblu de violoncel la Cluj-Napoca, în orașul meu natal, pregătim un concert foarte interesant cu piese foarte diverse și din toate epocile muzicale. În perioada următoare, pentru mine este o perioadă plină de examene, de sesiune la facultate și nu prea prevăd un concert în următoarele trei săptămâni. Însă după aceste trei săptămâni pregătesc o audiție foarte importantă în Franța pentru un instrument. Am câteva masterclassuri în afară, în Portugalia și totodată, voi susține câteva concerte tot în afară. În țară, deocamdată, vedem. Încă nu este nimic stabilit.

Oricum, stabilit este că vei cânta la Sala Radio, într-un recital, pentru că, nu-i așa, ești prospăt desemnat bursier "Moștenitorii României Muzicale". Felicitări încă o dată Cornelius Zirbo pentru bursa obținută.

Vă mulțumesc frumos.


Interviu realizat de Gabriel Marica