Invitatul meu în această seară este violoncelistul Ștefan Cazacu. Chiar dacă ne auzim prin telefon, Ștefan, bine ai venit alături de ascultătorii Radio România Muzical!

Bine v-am găsit! Vă mulțumesc frumos pentru invitație!

Spuneam eu ceva mai devreme că aceasta s-a nimerit să fie o săptămână a violonceliștilor la Radio România Muzical. Tocmai am anunțat concertul de vineri al Orchestrei Naționale Radio în care solist este Răzvan Suma. Tu vei fi mâine în direct la Radio România Muzical cu recitalul tău. Dar până să vorbim de recitalul tău, pentru că-l cunoști foarte bine pe Răzvan Suma, nu-i așa?, ți-a fost profesor, vreau să le faci ascultătorilor o invitație pentru concertul de vineri în care va fi solist Răzvan Suma în Concertul nr. 4 de Joseph Haydn.

Dacă ascultătorii doresc să audieze un concert pe care nu l-au mai ascultat până acum, îi invit și o să le doresc de-acum audiție plăcută, pentru că sunt convins că Răzvan va face o impresie minunată și, dacă vor asculta în direct, vor avea o stare emoțională mult mai plăcută.

Răzvan Suma, tatăl tău - Marin Cazacu - și Reinhard Latzko sunt trei nume pe care am observat că, în interviurile tale, le pronunți foarte des, pentru că sunt importante pentru cariera ta de până acum. Corect?

Corect. În primul rând, tata este cel care mi-a dezvoltat tehnica violoncelistică și bineînțeles că el a fost cel care mi-a dat prima dată să cânt la violoncel…

...Și a avut răbdare cu tine, nu?

A avut enormă răbdare. Urmată de răbdarea lui Răzvan, care bineînțeles că m-a îndrumat către partea artistică mai mult. Iar domnul Reinhard Latzko din Viena mi-a schimbat un picuț tehnica și mi-a aprofundat-o. Toți trei au avut un rol foarte important în dezvoltarea mea ca violoncelist.

Spuneai într-un interviu că te-ai înscris în Concursul Enescu fără premeditare, cam pe ultima sută de metri, și iată că acum ești singurul violoncelist român în semifinala care este anunțată pentru luna mai la Ateneul Român - sperăm noi, cu public. Te simți pregătit?

Da, normal! Odată ce-mi pun în cap un lucru, trebuie să-l duc până la capăt. Într-adevăr, anul trecut nu aveam siguranța, pentru că înainte să înceapă pandemia aveam o agendă destul de plină. Cum a venit pandemia, toate concertele au picat, iar acela cred că a fost momentul când am zis că trebuie să-mi găsesc un scop, trebuie să studiez pentru ceva. Nu mă așteptam să ajung atât de departe, vă spun sincer, dar sper să fac impresie și mai bună în continuare!

Noi sperăm să câștigi!

Să dea Domnul! Vă mulțumesc.

Mâine vei susține un recital la Palatul "Tinerimea Română", în cocheta sală de lângă Podul Izvor din București. Este un fel de repetiție pentru concurs?

Repetiție, recital… o pregătire mai mult. Repetiții am susținut o grămadă pentru programul respectiv, dar nu o să fie singurul recital. O să doresc să mai trec o dată repertoriul, chiar de două ori dacă am timp.

Spune-ne, înainte de a te auzi interpretându-le aici, la Radio România Muzical mâine, cum vezi tu cele două sonate pe care le vei interpreta? E vorba despre Sonata nr.2 de Enescu și Sonata de Șostakovici.

Sunt extrem de diverse și extrem de frumoase în același timp. Lumea enesciană este fabuloasă! Iar odată ce am început să aprofundez Sonata a II-a, pot să vă spun că acum privesc cu alți ochi muzica. Iar de Șostakovici nu cred că mai rămâne să spun multe lucruri. Sonata aceasta este mai de tinerețe și eu consider că mi se potrivește destul de mult.

Trebuie să le spunem ascultătorilor că, dincolo de calitățile tale, ești în posesia unui instrument deosebit; are peste o sută de ani. Este cumva violoncelul pe care l-ai primit în dar de la tatăl tău când ai împlinit 15 ani?

Nu mai este acel violoncel. Am făcut un mic schimb. Într-adevăr, am cântat o perioadă foarte lungă pe violoncelul acela, dar înainte de prima etapă a concursului - cred că înainte cu o lună - am fost și i-am cântat tatălui meu ca să-mi spună dacă e în regulă să mă prezint la concurs. Mi-a spus "Nu te pot lăsa cu violoncelul tău. Ia-l pe-al meu și studiază și o să cânți pe el la concurs." Iar astăzi, cânt pe violoncelul tatălui meu.

Interesant! O să auzim cum sună violoncelul lui Marin Cazacu în mâinile fiului său, nu?

Sper să vă placă, da!

Mâine colaborezi cu doi pianiști - Andrei Licareț și Gabriel Gîțan. De ce?

Sonata de Șostakovici oricum o alesesem, dar pentru Sonata de Enescu - am vorbit și cu Gabriel Gîțan - nu se poate foarte ușor studia, nu se studiază la facultate, este o piesă de maturitate și mi-a mărturisit că i-a luat cam un an ca să poată să o pregătească. Deci, nu este foarte ușoară. Și ca să nu îngreunez pianistul, plus că el știa Sonata de Enescu și nu mai avea timp să facă Sonata de Șostakovici, am optat pentru doi pianiști.

Și în concurs, cine te va acompania?

Tot amândoi.

Recitalul tău de mâine va fi transmis live de Radio România Muzical, de la ora 19.00. Din păcate însă, nu vei avea public în sală. Spune-mi, care este senzația pe care o trăiești într-un astfel de recital cu sala goală și cum te-ai adaptat la astfel de situații? Bănuiesc că ai mai fost pus într-o astfel de situație în pandemie.

În pandemie și nu numai. Nu este plăcut deloc, dar încerc, mai ales dacă este transmis la radio, încerc să mă gândesc că în spatele microfoanelor se află un public. Încerc să le simt emoția, ca eu să pot să fac după aceea muzică de calitate.

Ce-ți lipsește cel mai mult, ca artist, în această perioadă de restricții?

Bună întrebare! Dacă e să mă gândesc așa, să știți că am făcut treabă, nu am stat degeaba! Îmi lipsește contactul cu publicul, îmi lipsesc plimbările fără să măsor timpul că trebuie să ajung înapoi… îmi lipsește un pic libertatea, dacă e să spun sincer. Îmi lipsește libertatea!

Recent, ai devenit și profesor la Colegiul Național de Artă "Dinu Lipatti". Dacă nu mă înșel, unui dintre elevii tăi, Tudor Ioan, a fost selectat bursier al Programului Tinere talente al Fundației Regale Margareta a României. Cum te vezi ca profesor?

Îmi place! O să vreau să schimb câteva lucruri și sper să continui și pe calea aceasta pentru că tinerii au nevoie de îndrumare. Și eu sunt un tânăr și vreau, la rândul meu, pe mai departe să dau tot ce am învățat până în prezent.

În calitate de profesor, ai luat ceva de la tatăl tău, știindu-l fondator de școală de violoncel în România și unul dintre mentorii tăi?

Severitatea, corectitudinea… oricum, el are o experiență mult mai vastă. Dar, o să învăț cât mai mult de la el ca să pot să predau și eu mai departe exact sau poate aproape de nivelul lui.

După recitalul de mâine, transmis în direct de Radio România Muzical, ce urmează în activitatea lui Ștefan Cazacu în afară de Concursul Enescu pentru care, hai să spunem, te vei încălzi mâine seară?

Urmează probabil, două zile de vacanță. După acele două zile de vacanță o să urmeze elevii, studenții pe care trebuie să-i ascult în permanență, repetiții și singurul target ar fi Concursul Enescu. Până la Concursul Enescu nu mi-am propus să mai cânt pe nicăieri. Eventual, doar piesele pentru concurs.

Ștefan Cazacu, în ciuda faptului că mâine vei avea în față o sală goală, sunt sigur că ascultătorii Radio România Muzical te vor aplauda. Și mai mult decât atât, vom fi mulți cei care vom fi alături de tine în Concursul Enescu. Și, cum spuneam și ceva mai devreme, sper să-l câștigi!

Vă mulțumesc. Așa să fie, cum spuneți dumneavoastră!

Vom încheia discuția noastră cu o înregistrare alături de Orchestra Națională Radio dirijată de Cristian Mandeal, interpretând o partitură pe care știu că tatăl tău, violoncelistul Marin Cazacu, a adaptat-o și a interpretat-o și o interprtează cu mare plăcere. Este vorba despre Aria lui Lensky din opera Evgheni Oneghin de Ceaikovski. Îți place și ție această partitură?

La început, nu mi-a plăcut pentru că nu intrasem în lumea operei. După ce am ascultat-o și după ce m-am mai maturizat și eu un picuț… da, îmi place foarte mult în ziua de astăzi!

Îți doresc încă odată succes la Concursul Enescu! Evident, mâine seară vom fi alături de tine în recitalul transmis de Radio România Muzical de la Palatul "Tinerimea română".

Credit foto: Cristina Bobe