Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Melania Butnariu, bibliotecar la Centrul de Excelență pentru copii și tineret din cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov
Din luna noiembrie, proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" include și biblioteci din întreaga țară. Acesta revine în școli o dată cu elevii, iar mai multe detalii despre implementarea proiectului atât în bibliotecile școlare, cât și în cele publice, am aflat de la Melania Butnariu, bibliotecar la Centrul de Excelență pentru copii și tineret din cadrul Bibliotecii Județene "George Barițiu" din Brașov.
Pentru început, aș vrea să știu cum cuantificați dumneavoastră succesul acestui proiect. Ce efect are asupra abonaților bibliotecii?
Nu pot să încep fără să dau curs unui citat. Sunt bibliotecar și nu pot altfel. Citeam zilele trecute un articol care mi-a mers la suflet și nu pot să nu vi-l citesc și dumneavoastră. Articolul este scris de Alexander Jensen - Muzica în literatură și literatura în muzică. "Muzica și literatura au fost deseori percepute ca fiind o unitate indisociabilă, tainică, a unor elemente interdependente. Și aceasta nu numai în virtutea acestor trăsături comune pe care cele două ramuri ale artei le împărtășesc - ritm, emoție, lirism, inefabil, abstract - ci și, mai ales, datorită capacității lor de a transcende acel contingent în manieră imediată și totală, mai mult ca alte arte." Sunt aceste două arte - muzica și literatura - percepute ca fiind o unitate indisociabilă.
Acest proiect a demarat în septembrie, cu aproximație, și a demarat pe întreg teritoriul României, cu ajutorul celor două asociații - Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România și Asociația Bibliotecilor din România - în online, firesc. Foarte mulți m-au întrebat cum se poate desfășura un astfel de parteneriat în online?! Foarte simplu! La începutul fiecărei activități, înainte de a deschide chiar camera, cau drumul la 5 minute de muzică clasică de pe site-ul Radio România Muzical. Această activitate sau acest procedeu l-am adoptat și la copiii mici, de clase pregătitoare, și la copiii mari, de clasa a XII-a, chiar și la activitățile cu părinții, chiar și la activitățile cu cadrele didactice. Succesul aș spune că a fost extraordinar. L-aș cuantifica așa: dintre bibliotecile publice și școlare intrate în acest parteneriat au fost cu aproximație 100. dacă fiecare bibliotecar a reușit să distribuie 5 minute de muzică clasică cel puțin la zece clase sau la zece întâlniri, socotiți și dumneavoastră… suma este colosală.
În funcție de situația în care se află fiecare județ, copiii vor reveni sau nu la școală. Cum se va desfășura această activitate atunci?
Totul va decurge poate un pic mai ușor, dar pe același principiu. La începutul fiecărei activități, se va da drumul la 5 minute de muzică clasică. În bibliotecile publice, ca de altfel și în bibliotecile școlare, această muzică clasică poate să curgă liniștit nu doar în momentul în care sunt copii acolo. Muzica clasică în bibliotecă este binevenită oricând. Ea poate, în surdină, să fie ascultată și poate să întâmpine cititorul.
În finalul anului trecut ne spuneați că ați solicitat parteneriatul Asociației Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România, dar și a Asociației Bibliotecarilor din România. Ce înseamnă acest lucru și cum a fost percepută ideea de reprezentanții celor două asociații?
Acest proiect fiind demarat în întreaga țară și cuprinzând și bibliotecari școlari, și bibliotecari publici, era firesc ca cele două asociații să ne fie alături și în acest proiect, ca în toate celelalte proiecte pe care bibliotecarii din întreaga țară le demarează. Parteneriatul cu cele două asociații este un parteneriat… n-aș spune chiar unic, dar în această perioadă a pandemiei cele două asociații au lucrat cot la cot. Bibliotecarii publici cu bibliotecarii școlari, chiar dacă au pălării diferite, de data aceasta și-au reunit forțele și au pornit împreună la realizarea acestei colaborări.