Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Natalia Mosor, directoarea Institutului Polonez

Publicat: joi, 28 Ianuarie 2021 , ora 10.25

Cu sprijinul Institutului Polonez, în seria Clasic e fantastic apare astăzi o carte în format electronic dedicată copilăriei lui Frédéric Chopin.

Pentru început aș vrea să vorbim despre evenimentul propriu-zis. Cum s-a desfășurat lansarea acestui volum?

Bineînțeles, vremurile sunt puțin grele pentru tot ce este nou și lansat. Am dorit, bineînțeles, să lansăm un eveniment real, într-un spațiu real, dar deocamdată, ceea ce putem face este să lansăm acest e-book despre copilăria lui Chopin, online. Deci, se poate găsi e-bookul pe site-ul Asociației Clasic e fantastic, bineînțeles, dar și pe site-ul Institutului Polonez din București, care a colaborat strâns cu Asociația.


Cartea despre care este vorba, a fost semnată de Irina Sârbu și Monica Ciută, fiind dedicată copilăriei lui Frederic Chopin. Ne putem aștepta și la alte astfel de cărți, care să trateze viețile altor compozitori polonezi?

Deocamdată am început cu Chopin și de fapt, ideea de a crea acest volum a urmat, ideea de a crea spectacolul care a fost prezentat prima dată în 2012 și de atunci se bucura de un mare succes. A trebuit să vedem și să discutăm dacă asociația ar fi interesată să dezvoltăm această idee, de a prezenta și alți compozitori.


Publicarea volumului a fost posibilă cu sprijinul instituției pe care o conduceți. Ce presupune acest fapt?

Noi ne-am implicat în momentul în care a fost conceput și gândit spectacolul, în 2012. Atunci a fost pentru noi ceva natural, ceva firesc, atunci când Asociația Clasic e fantastic ne-a contactat să sprijinim această idee, acest proiect, care mi s-a părut foarte interesant. Se poate vedea, ca și în versiunea scrisă, să zicem așa, este extrem de interesant, nu numai pentru copii, ci și pentru adulți, care probabil o să citeasc copiilor lor, istoria lui Chopin.


Volumul va fi publicat și în format fizic?

Da, în mod foarte restrâns. Ne-am gândit, în vremurile pe care le trăim acum, că va fi mult mai accesibil și mult mai simplu, dacă va putea fi accesat online, în orice moment. Este și gratuit. Mi s-a părut o soluție foarte bună și potrivită pentru vremurile pandemiei.


Știm cum toții efectele pe care pandemia le-a avut asupra domeniului cultural. Experții ne spun că vaccinarea este un pas important către normalitate. Dumneavoastră aveți de gând să vă vaccinați?

Bineînțeles. Asta depinde de decizia fiecăruia, dar cred foarte tare în faptul de a fi vaccinați. Ne va facilita viața, într-un fel și ne va permite să călătorim mai liberi și să nu fim un pericol și pentru alții, pentru că, bineînțeles, este ceva ce facem pentru noi, dar și pentru alții, și poate, mai ales, pentru alții.

Interviu realizat de Petre Fugaciu