"Dinu Lipatti: Muzicianul în imagini" este volumul biografic lansat de către Institutul Cultural Român - o ediție bilingvă care reunește fotografii și documente inedite despre pianistul și compozitorul Dinu Lipatti. Cele patru capitole care alcătuiesc volumul sunt semnate de către colegii noștri Ștefan Costache și Monica Isăcescu și de cercetătorii Orlando Murrin și Mark Ainley, cel care ne vorbește, în interviul următor, despre acest proiect.

După lansarea, în această vară, a CD-ului cu înregistrări ale pianistului Dinu Lipatti, ați contribuit, de asemenea, la volumul biografic Dinu Lipatti - muzicianul în imagini. Ce v-ați propus să subliniați în capitolul conceput de dumneavoastră?

Atracția mea pentru Dinu Lipatti a fost legată întotdeauna de măiestria sa, pe care o observăm din înregistrările sale. Când am început să cercetez despre Lipatti, cu peste 30 de ani în urmă, nu faptul de a afla mai multe despre el ca persoană a fost lucrul care m-a fascinat cel mai mult - bineînțeles, mă interesa și acest aspect - ci mai degrabă înregistrările lui nepublicate și încercarea de a le găsi. Acesta a fost punctul central al cercetărilor mele de-a lungul anilor - înregistrările nepublicate, cele pe care le-a făcut la casa de discuri Columbia pentru EMI, sau cele pe care plănuia să le facă. Ceea ce am vrut să prezint în acest capitol, din moment ce Lipatti este prezentat prin intermediul imaginilor și fotografiilor, au fost documentele care arată povestea relației lui Lipatti cu înregistrările, încă de la primele din anii 1930 de la Paris, până la înregistrările din Londra pentru casa de discuri Columbia, care sunt celebre pe plan internațional încă din momentul în care le-a realizat; iar după dispariția sa, vânătoarea pentru înregistrările pierdute și modul în care această idee tentantă a condus la căutări apropiate de munca unui detectiv pentru înregistrările lui Lipatti.

În cercetările pentru realizarea acestui capitol, ați descoperit și alte înregistrări, în afară de cele pe care le cunoaștem deja și care se află acum publicate în acest CD?

Există câteva variante în plus. Atunci când Lipatti înregistra pentru EMI, a încercat să imprime aceeași piesă în mai multe variante. De fapt, acum câțiva ani am descoperit câteva versiuni nepublicate ale pieselor pe care le-a înregistrat - două corale de Bach. Am verificat numărul inscripționat pe ele și, de fapt, nu sunt versiuni diferite față de cele care sunt publicate deja. Sunt absolut perfecte, există foarte puține diferențe între ele sau chiar deloc, lucru care arată faptul că Lipatti a fost un pianist consecvent. Acestea sunt cele pe care nu am avut oportunitatea de a le publica. Există și unele înregistrări pe care încă nu le-am găsit. Ultima dată am vorbit despre publicarea înregistrărilor pe care Lipatti le-a realizat cu violoncelistul Antonio Janigro, însă există una dintre cele șase pe care încă nu am găsit-o - Nocturna de Chopin într-un aranjament pentru violoncel. Sper ca în viitor să o putem găsi atât pe aceasta, precum și alte înregistrări ale unor concerte care credem că au fost realizate. Cât despre ceea ce deținem și încă nu am publicat, din păcate nu este foarte mult.

Spuneați, într-un interviu acordat recent, faptul că secțiunea pe care o semnați a volumului cuprinde inclusiv fotografii și documente inedite. Cum ați ajuns la ele?

Trebuie să spun că am fost foarte norocos că am avut câteva persoane care m-au ajutat enorm, mai ales în primii ani ai cercetărilor mele. Există o comunitate de colecționari care m-au susținut și ajutat. Bryan Crimp, fondatorul casei de discuri APR - cea care a lansat înregistrările lui Lipatti despre care am vorbit recent - este pensionar acum și o altă persoană se ocupă de organizarea instituției în momentul de față. În acea vreme lucra la EMI, era în relații bune cu multe persoane de acolo și pentru că desfășura cercetări proprii și publica înregistrări ale artiștilor de acolo, a reușit să mă ducă la arhivele EMI, unde am avut acces la toate documentele legate de înregistrările lui Lipatti. Acolo erau toate fișele de înregistrări, care cuprindeau fiecare detaliu al sesiunilor realizate și toate scrisorile dintre producătorul Walter Legge și Madeleine Lipatti. Personalul de acolo a fost foarte amabil și am putut astfel să obțin fotocopii ale documentelor pe care le doream. A fost o adevărată comoară, pentru că acest lucru m-a ajutat să realizez că unele povești care ni s-au spus despre Lipatti nu sunt adevărate. În acest nou volum, este pentru prima dată când publicăm unele dintre documente. Am mai vorbit despre aceste descoperiri înainte, dar nu le publicasem cu semnătura producătorului, iar acum aceste detalii sunt vizibile în volum. Este foarte fascinant să putem vedea aceste lucruri.

Vă gândiți și la alte proiecte în viitorul apropiat în legătură cu Dinu Lipatti?

Nu sunt sigur de ceea ce voi putea face în viitorul apropiat, dar știu că anul acesta se împlinesc 70 de ani de la dispariția sa. Pentru că există restricții pentru călătorii în momentul de față, nu este atât de simplu să ajung din Canada în Europa. Din păcate nu voi putea fi prezent la lansarea cărții în România, așa cum speram, așa că trebuie să mă rezum la ceea ce aș putea face online, ca un fel de comemorare a lui Lipatti. Probabil că voi purta conversații cu câteva persoane și voi prezenta ceva pe YouTube. În afară de asta, există câteva planuri la care lucrez și despre care nu voi vorbi acum, dar din păcate nu este nimic concret încă. Trebuie să spun că sunt foarte entuziasmat că în acest an am reușit să lansăm cele două CD-uri și acest volum incredibil la care visam de mult timp. Sunt foarte bucuros de munca pe care au făcut-o colaboratorii pentru celelalte capitole, pentru că putem vedea câteva fotografii cu Lipatti diferite față de cele pe care le cunoșteam până acum și cred că este important să vedem și o altă latură a acestui mare muzician.