"Dinu Lipatti: Muzicianul în imagini" este titlul volumului biografic lansat de curând de către Institutul Cultural Român - o ediție bilingvă care reunește fotografii și documente inedite despre pianistul și compozitorul Dinu Lipatti. Orlando Murrin, unul dintre cercetătorii care au contribuit la realizarea acestui proiect, ne-a oferit mai multe detalii în următorul interviu pe care l-a acordat postului nostru.

Recent a fost lansat un volum despre Dinu Lipatti la care ați contribuit. Ce latură a muzicianului Lipatti pune în lumină capitolul semnat de dumneavoastră?

Pentru mine, cea mai fascinantă parte din povestea lui Lipatti este persoana din spatele acestui muzician incredibil. Din primul moment în care am început să aflu despre el, am vrut să știu mai multe despre viața sa, despre talentul lui fantastic care a strălucit în timpul vieții sale atât de scurte. Cercetându-i viața, am aflat că a fost una neobișnuită. Când am fost invitat să mă alătur acestui volum, la care am fost foarte entuziasmat și bucuros să ajut, am solicitat să mi se permită să scriu un capitol despre Lipatti și soția sa, Madeleine, care a fost iubirea vieții lui, pentru că acest aspect m-a fascinat dintotdeauna. Lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par, așa că am fost fericit să pot oferi un fel de tribut relației care a existat de fapt.

În volum sunt incluse fotografii și documente inedite. Cum le-ați descoperit?

Fotografiile și documentele originale pe care le-am descoperit pentru acest volum au fost găsite într-un mod extraordinar. Când am început să cercetez viața lui Lipatti din Geneva, mă învârteam în jurul multor cazuri și posibilități pe care le-aș fi putut cerceta. Una dintre posibilitățile la care m-am gândit a fost aceea că Madeleine Lipatti ar fi putut lăsa documente sau fotografii familiei sale din Elveția. Însă familia a fost foarte greu de găsit. Căutând printre câteva fragmente extrase din ziar, am găsit numele celor care au fost prezenți la înmormântarea lui Madeleine Lipatti. Printre ele, exista un nume neobișnuit, pe care nu îl recunoșteam, așa că m-am gândit să îl studiez. Am făcut multe cercetări în Geneva, în cărțile de telefon și în registrele din acest oraș, în încercarea de a găsi pe cineva cu acest nume - Nurock-Foëx. Am găsit, până la urmă, un mic magazin cu bijuterii deținut de o femeie care se numea astfel. Am sunat, dar nu am primit răspuns. Astfel m-am gândit să îi scriu proprietarei doar pentru că purta, din întâmplare, numele persoanei care fusese prezentă la înmormântarea lui Madeleine Lipatti și care s-a dovedit a fi rudă cu aceasta. Spre surprinderea mea, două săptămâni mai târziu am primit un telefon. Era Nurock-Foëx, fiica doamnei care deținea magazinul de bijuterii și care avea 98 de ani la acea dată. Fiica dânsei a fost extrem de prietenoasă și de ajutor și mi-a spus că deține o mulțime de cutii cu lucruri ale mamei ei. I-am spus să le păstreze în siguranță. Am mers în Geneva câteva luni mai târziu și mi-a adus această arhivă imensă care cuprindea zece cutii mari și am petrecut aproximativ cinci ore răsfoind-o. Era arhiva personală a lui Madeleine, toate fotografiile sale, multe documente din afacerile ei, câteva scrisori și în jur de 5000 de fotografii. În luna noiembrie a anului trecut m-am întors acolo pentru a le scana, pentru a le pune în volum. Aproape toate fotografiile din carte sunt originale și nu au mai fost văzute până acum, cu Lipatti și soția sa și viața lor din Geneva. Aceste fotografii includ perioada cuprinsă între copilăria lui Lipatti - și chiar mai devreme de atât - și momentul morții sale timpurii.

Cu cine ați colaborat în cercetările dumneavoastră pentru acest volum?

Am primit mult ajutor din partea Conservatorului din Geneva. Instituția are o bibliotecă muzicală impresionantă și un director serviabil, care mi-a spus că pot utiliza facilitățile pe care mi le-au pus la dispoziție. Pentru acest volum, am programat din nou o călătorie de patru zile la Geneva. Am preluat din nou arhiva și am petrecut trei zile analizând-o și organizând-o în biblioteca de la Conservator. Nu sunt arhivist sau bibliotecar, însă am vrut să o las într-o formă mai organizată față de cea în care am găsit-o. În timp ce organizam arhiva în secțiuni, am scanat aproximativ 203 fotografii dintre cele mai interesante - acestea apar în carte. Din păcate, trebuie să spun că între cele două momente în care am văzut materialele - la o distanță de 2 sau 3 ani, câteva dintre ele deja dispăruseră. Acest lucru m-a speriat puțin, așa că am notat pe ele cu litere mari datele de contact ale mele și ale Conservatorului din Geneva, în cazul în care ar dispărea și cineva le-ar găsi. Am uitat să menționez faptul că în momentul în care am văzut arhivele, am fost entuziasmat la gândul că ar putea exista înregistrări realizate de Lipatti, aflate în posesia lui Madeleine. Nu a fost cazul, dar am găsit totuși unele înregistrări mai bune din punct de vedere calitativ din tinerețea lui Lipatti, care au fost deja publicate. Trebuie să menționez faptul că mai există cineva în Geneva care deține materiale referitoare la Lipatti, dar care nu dorește să le facă publice. Scopul meu este acela de a convinge persoana respectivă să împărtășească informațiile cu mine și cu întreg clubul de fani ai lui Lipatti.

Ce alte proiecte legate de Dinu Lipatti aveți în viitor?

În 2017, două persoane din Londra mi-au comunicat faptul că ar exista un material video cu Lipatti. Inițial nu am crezut, pentru că știam că nu există alte filmări cu muzicianul. Totuși, m-am gândit să cercetez. Toate indiciile m-au condus către aceeași persoană remarcabilă pe nume Ursula Jones, care a fost căsătorită cu un muzician și a cărei familie a reprezentat unul dintre motoarele Festivalului de la Lucerna în perioada postbelică. În cele din urmă, am întâlnit-o și am întrebat-o dacă într-adevăr deține materiale video cu Lipatti și soția sa, iar ea mi-a confirmat. I-am cerut să mi le arate, însă nu le-a găsit în momentul respectiv. După un timp, le-a găsit și am plecat din nou la Londra. Pe scurt, deținea o filmare de 30 de secunde cu Lipatti și soția sa la o petrecere din 1947. Mi-a oferit permisiunea să folosesc materialul, pe care l-am inclus într-un film de cinci minute pe care sper să îl pot lansa în viitorul apropiat, pentru ca fanii lui Lipatti să îl poată urmări pe muzician în cadrul evenimentului respectiv. Nu a cântat la pian, dar este emoționant faptul că îi poți urmări mișcările, modul în care se comporta și arăta, relația cu soția sa. Filmarea a fost făcută în 1947, deci suntem foarte norocoși că a supraviețuit până acum. Era fericit și nu cred că știa faptul că momentul morții lui se apropia. Când privești fotografiile lui din 1948 sau 1949, cred că se vede faptul că știa că este aproape de sfârșitul vieții. În fotografiile din carte se poate observa în detaliu povestea vieții sale scurte dar geniale și sfârșitul ei teribil.