Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Mihaela Tomescu

Publicat: vineri, 31 Ianuarie 2020 , ora 13.05

Fundația Culturală Remember Enescu îl omagiază pe violonistul și profesorul Nicolae Bilciurescu printr-un concert susținut la Universitatea Națională de Muzică din București. Ce a însemnat personalitatea lui Nicolae Bilciurescu pentru școala violonistică românească?

Aș putea spune că a însemnat foarte mult. Și acum, cu prilejul acestui concert și cu prilejul interviului, poate mai multă lume o să afle de valențele artistice ale maestrului Nicolae Bilciurescu. Aș putea spune că este o figură de referință a pedagogiei violonistice românești. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București în 1964, la clasa, iată, reputatului profesor Garabet Avakian; în același timp, a avut o serie întreagă de alți maeștri îndrumători, cum ar fi Ștefan Gheorghiu, Mihai Constantinescu, George Manoliu, Sandu Albu și Adia Gherțovici. A colaborat și cu violoniști străini precum Robert (?) și (?) Niemann. L-am cunoscut, l-am întâlnit pentru prima dată pe domnul Nicolae Bilciurescu în 1972, când am intrat pentru prima dată pe poarta liceului pe care-l absolvisem, Liceul "George Enescu", ca tânără profesoară de vioară. Pe-atunci, domnul Bilciurescu era șef de catedră. A urmat apoi o etapă de conducere a liceului ca director adjunct și apoi ca director general, urmând să-și continue activitatea de îndrumare a tinerilor violoniști la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1900(?)-2005. Aici a fost conferențiar și apoi profesor universitar. Am aflat și eu, deși ne-am cunoscut o perioadă destul de lungă, căci peste 40 de ani am fost colegi... iată că am aflat și eu cu ocazia acestui concert, urmărindu-i îndeaproape biografia împreună cu familia, iată că pot să transmit tuturor celor care ascultă că violonistul Nicolae Bilciurescu și-a început cariera ca membru al Orchestrei Naționale Radio, între anii 1964 și 1968. dar a susținut și numeroase concerte ca solist împreună cu orchestrele filarmonicilor din țară - și aici putem enumera filarmonicile din Craiova, Arad, Ploiești, Brașov, Bacău, Galați, Botoșani - cu un repertoriu foarte bogat. Printre dirijorii cu care a colaborat se numără marii noștri maeștri George Georgescu, Constantin Bobescu, Carol Litvin, Ludovic Bacs ș.a. Pe linie camerală, a fost unul dintre colaboratorii pianistului Dan Grigore.

Rezultatele de excepție ale elevilor și studenților au dus la împlinirea unor cariere internaționale, care se desfășoară în prezent în Franța, Italia, Spania, Germania, Statele Unite, Australia, Israel și, desigur, alte țări, dar și în țară. Iată câteva nume de referință: violoniștii Adelina Oprean, Mira Glodeanu, Eugen Țichindelean, Dinu Bilciurescu, Valentin Albeșteanu. Din rândurile foștilor studenți și elevi ai maestrului, sigur vor fi prezente în materialul pe care l-am pregătit pentru deschiderea recitalului alături de prezența binevenită și foarte mult dorită a doamnei rector care va avea cuvântul de deschidere, d-na rector prof.univ.dr. Diana Moș.

Ar mai fi de subliniat că maestrul Bilciurescu a fost o personalitate analitică, înzestrată cu o curiozitate intelectuală și o profunzime filosofică a preocupărilor. Din punctul acesta de vedere, a participat la simpozioane cu lucrări privind natura interpretării violonistice. Și ceea ce mi se pare, iar, foarte important de menționat este că împreună cu Romeo Drăghici a tradus volumul Amintirile lui George Enescu de Bernard Gavoty, volum care a apărut la Editura Muzicală în 1982.

Împreună cu interpreții, tineri membri ai Fundației Culturale Remember Enescu, dar și foști studenți care vor participa la recitalul nostru îi dăruim un frumos omagiu. Recitalul va avea loc în Sala "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică din București la ora 19,00. Pentru cei care au timp și plăcere, îi așteptăm cu drag să fie alături de noi.


Cum a fost gândit evenimentul?

Într-un frumos parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, cu care noi de altfel colaborăm de ani de zile, avem recitalul din Stagiunea de fiecare joi, recital intitulat După-amiezele muzicale ale Fundației Remember Enescu, iar mîine este acest recital-eveniment, aprobat de Consiliul de Administrație, de doamna rector și, cum vă spuneam, cu binevenita prezență a doamnei rector la acest recital. A fost primit cu multă deschidere și, deci, sigur cu mult interes, având în vedere că sunt mulți interpreți în recitalul nostru, studenți ai Universității, în același timp împliniți cu o serie întreagă de premii dobândite la concursuri, dar și cu o experiență de scenă convingătoare, promițătoare și de mare perspectivă.


Vor fi invitați și foști elevi ai domnului Nicolae Bilciurescu?

Sigur, sigur. Am invitat foști elevi, foști colegi de școală, foști colegi de universitate, foști prieteni. Ne așteptăm ca relația aceasta de apropiere și de omagiu către domnul Bilciurescu să fie foarte puternic reprezentată mâine la recital. De asemenea, așteptăm și alți doritori de recitaluri frumoase, oferite unor personalități poate mai puțin cunoscute în viața muzicală, dar care rămân foarte, foarte importante pentru noi.


Interviu realizat de Maria-Isabela Nica