Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Vasile Jucan

Publicat: luni, 20 Ianuarie 2020 , ora 13.18

Proiectul pentru noul campus universitar al Academiei de Muzică Gheorghe Dima a fost aprobat de curând de Guvernul României. Despre însemnătatea acestuia pentru instituție și pentru învățământul superior din Cluj, aflați din interviul următor cu Vasile Jucan, rectorul Academiei.

Domnule rector, Academia de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj va avea în curând un sediu propriu. Cum s-a ajuns la concretizarea proiectului?

Academia Națională de Muzică, în acest moment, este singura universitate din România care nu deține un sediu al ei. Vom fi nevoiți în trei ani să părăsim acest sediu unde ne desfășurăm în acest moment activitatea, pentru că această clădire a fost retrocedată Episcopiei Greco-Catolice unite cu Roma. Și-atunci, sigur că se impune să avem o clădire nouă. Demersurile au fost făcute de mulți ani, începând cu 2006 și am reușit până la urmă să construim acest proiect, să-l ducem la bun sfârșit și, într-adevăr, începând cu luna decembrie, am primit hotărârea de guvern și avem speranțe ca și construcția să fie finalizată în doi ani.


Cât de important este acest proiect pentru instituția dumneavoastră și ce oportunități va oferi studenților?

Noua construcție, care este un campus universitar, este un concept integrat în care studenții și profesorii vor beneficia de funcționalități complexe și moderne. Asta înseamnă că acolo vom avea o sală de concert, vom avea multe săli pentru studiu, pentru cursuri, vom avea căminele studențești încorporate și un spațiu generos.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu