Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Ana Ungureanu, dirijoarea Corului Madrigal

Publicat: luni, 9 Decembrie 2019 , ora 11.03

Seria de concerte susținute de celebrul ansamblu este menită să aducă melomanilor bucureșteni atmosfera sărbătorilor. 

Veți susține o serie de concere la Ateneul Român în 7, 8 și 10 decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cum se pregătește Corul Madrigal pentru această tradiție?

De la nașterea corului Madrigal, această tradiție a fost una foarte așteptată de public și în același timp, pentru madrigaliști a fost de o mare onoare să aducă publicului românesc în suflete, ceva ce se așteaptă să audă și poate cânta în interiorul său, în același timp, ceva nou, cu care să surprindă. Iată, aceste două elemente, vor fi și în acest an în repertoriul nostru. De altfel, sunt bine primite. Publicul nostru, de pe 7 și 8 a avut deja această bucurie de a le simți, de a ni le transmite apoi și nouă, înapoi, prin aplauzele lor, prin zâmbetele lor, din ochii lor, în care am văzut că sunt piese valoroase, că au ajuns acolo unde noi am și vrut să ajungă, adică în sensibilul lor, în imaginația lor, în creativitatea lor, așa cum noi ni le-am imaginat la sala de repetiție.


Alături de Corul Madrigal, vor urca pe scena Ateneului Român și corurile de copii din programul Cantus Mundi. Vă rog să ne vorbiți despre acest proiect și despre însemnătatea sa pentru Corul Madrigal.

Proiectul inițiat în anul 2011 de către maestrul Ion Marin a devenit program național în anul 2014 și de atunci avem mii de coruri cu mii de dirijori, instruiți prin workshop-uri dirijorale, iată, aceste coruri vin astăzi spre noi, către cele mai frumoase și cele mai importante scene românești și din străinătate. Am avut deja câteva plecări împreună cu corurile de copii. Iată, de Crăciun, ei simt nevoia să facă parte din această bucurie pe care noi le-o aducem ascultătorilor. Vin alături de Corul Madrigal în sala Ateneului cu trei piese și între cele două părți ale concertului Madrigalului ei cântă un program de sine stătător, împreună cu toții. Este foarte important pentru noi să le dăm cumva ștafeta aceasta a bucuriei Crăciunului și nu numai, pentru că astfel le deschidem niște uși către visare, către viitor, către dorințele viitoare și deja vedem aceste efecte în generațiile care, din 2011 încoace, au cântat cu noi în astfel de concerte.


Interviu realizat de Petre Fugaciu