Reprezentantă de seamă a noii generaţii de pianişti, Sînziana Mircea se bucură de o extraordinară carieră de interpret la nivel mondial. Tokio Metropolitan Theatre, St. Martin-in-the-Fields din Londra sau Carnegie Hall din New York se numără printre cele mai importante săli de concert unde Sînziana Mircea a încântat publicul. De asemenea, tânăra pianistă revine cu deosebită plăcere pe scenele româneşti, următorul eveniment unde o vom putea reasculta fiind recitalul de pe 14 noiembrie 2019, de la Sala Radio. Despre acest recital, dar şi despre alte momente importante ale carierei sale, ne va vorbi chiar Sînziana Mircea, pe care o veți asculta în a doua din cele trei părți ale interviului.

Ai o amintire deosebită dintr-un concert sau recital?

Sunt foarte multe. Mi-e greu să aleg dintre multe momente atât de speciale, dar poate debutul la Carnegie Hall acum trei ani, într-un recital integral, dedicat Zilei Naționale a României, în care am cântat jumătate de recital Enescu, cealaltă jumătate, Musorgski și Ravel și sala a fost plină, publicul a fost în picioare. Poate este primul lucru care îmi vine în minte, dar așa, absolut, în mod spontan, pentru că sunt alte momente pentru care sunt foarte recunoscătoare că mi s-au întâmplat.

În ceea ce privește repertoriul tău, acesta cuprinde lucrări de Mozart, Beethoven, Chopin, Brahms, Rahmaninov sau Șostakovici. Te simți atrasă în mod special de creația unui compozitor anume?

Aș spune mai degabă că sunt o fire romantică și îmi place foarte mult muzica romantică. Acum sunt într-un mood Chopin, pentru că tot anul am cântat foarte mult Chopin și m-am apropiat din nou de muzica lui, cu care am crescut de altfel și m-a fascinat dintotdeauna. De asemenea, Rahmaninov, cred că e unul dintre favoriții mei, Ceaikovski, așadar, zona de est, aș spune, a Europei.

Până în prezent, activitatea ta discografică, include discul Nihil Sine Deo, lansat în 2016 de Editura Casa Radio, precum și Unending Love, înregistrată în 2017, la Casa Italiană Sheva Collection. Ce ne poți spune despre atmosfera dintr-un studio de înregistrări?

Atmosfera din studioul de înregistrări este probabil cel mai bun examen pe care poți să-l dai tu cu tine și mai ales cu ajutorul echipei, care este în spatele cd-urilor. Discul meu de debut rămâne, cu adevărat pentru mine, un miracol, acest Nihil Sine Deo. A fost o echipă extraordinară, întreaga echipă Radio România Muzical. Cu adevărat, au fost câteva zile minunate, iar apoi am înregistrat al doilea CD, într-adevăr, Unending love, un titlu foarte romantic, din nou, care a fost o experiență diferită, a fost în Italia, într-o vilă istorică, înconjurată de foarte multe instrumente de epocă, care m-au inspirat. Am vrut neapărat să cânt Enescu din nou. Mi s-a părut o ocazie perfectă și din nou, atunci când ești în fața instrumentului și în fața microfonului se aude orice, se aude la propriu și dacă respiri și atunci orice faci diferit de cum îți dorești, se aude amplificat de 100 de ori și trebuie să fii mereu, foarte, foarte atent, cu fiecare intenție.

Atunci când te-am contactat pentru acest interviu te aflai la New York pentru a susține un recital pe 3 noiembrie, la faimoasa Carnegie Hall. Cum a decurs acest recital?

Exact. Eram la New York pentru o serie de mai multe concerte. Printre ele a fost și gala concursului Golden Classical Music Awards. Gala a avut loc la Carnegie Hall și am câștigat premiul I în acest concurs. A fost extraordinar să revin pe această scenă, după trei ani, dar dincolo de acesta au fost două concerte organizate de Institutul Cultural Român din New York. Primul dintre ele a fost cu adevărat o raritate, pentru că am cântat compoziții ale Ninei Cassian. Nu știu câți dintre ascultătorii Radio România Muzical știu că Nina Cassian a fost și pianistă și compozitoare, așa că am cântat în premieră absolută compozițiile ei luate de pe manuscris. Cu adevărat, ceva foarte inedit și foarte frumos, pentru mine, ca experiență, iar apoi un concert la Harvard Club, unul dintre cele mai elitiste cluburi din New York, dedicat exclusiv absolvenților Harvard, un concert privat, cu ușile închise, însă cu mare, mare energie, un public foarte pretențios, am auzit, dar care, la sfârșit, a fost din nou în picioare. Printre altele, le-a plăcut foarte mult Toccata de Paul Constantinescu și asta m-a bucurat mult.