Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Valentin Erben

Publicat: luni, 21 Octombrie 2019 , ora 12.38
Violoncelistul Valentin Erben vorbește despre vizitele în România și despre experiența în ansambluri camerale.

Este prima dată când veniți în România?

Am fost de două ori cu Cvartetul Alban Berg - prima noastră vizită în România a fost în luna mai a anului 1974. Am stat o săptămână în țară și din câte îmi amintesc am avut două recitaluri la Ateneul român, alături de concerte la Cluj și la Arad. Am revenit în anii 2000, iar ultima dată am fost la Ateneul român împreună cu Cvartetul Belcea, am cântat Cvintetul de Schubert cu ei.


Cum a început colaborarea dumneavoastră cu Cătălina Butcaru?

În urmă cu 20 de ani a venit la Viena ca studentă, mi-a plăcut cum cântă și am avut niște concerte împreună, iar acum am revenit împreună. Sunt foarte mulțumit, este o tânără pianistă sensibilă și cultivată. Amândoi am ales programul din această seară, sunt lucrări care ne plac foarte mult amândurora. Desigur, repertoriul dedicat violoncelului nu este atât de vast, dar toate lucrările din program sunt minunate; am mai cântat împreună cele două sonate de Ludwig van Beethoven de-a lungul anilor - ambele fiind lucrări cunoscute. Vă pot spune că am tot cântat acest repertoriu de 60 de ani; v-ați putea imagina că m-am plictisit, dar adevărul este altul - cu cât înaintez în vârstă, cu atât găsesc că este o muzică incredibilă și plină de bogăție.


Având în vedere deceniile de experiență în muzica de cameră, cum lucrați cu artiștii tineri, lipsiți de experiență? Atât în postura de pedagog, cât și în postura de interpret.

Cântând într-un cvartet nu poți scăpa de structura muzicii - cvartetul de coarde este o formație ce reprezintă perfect echilibrul dintre emoție și structură. E ca o masă cu patru picioare, foarte stabilă - un cvartet are nevoie de structură pentru a rămâne ancorat în realitate. După aceea trebuie, evident să dai viață structurii, cu ajutorul emoției. Nu poți omite importanța structurii. Dacă faci acest lucru timp de 40 de ani, vei observa structurile peste tot. Când predau unui copil, încerc să îi observ structura mentală, structura emoțională, precum și tehnica de violoncel. Cvartetul de coarde oferă un fel de educație necesară, care îți schimbă abordarea vizavi de orice.

Interviu realizat de Petre Fugaciu