Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Marius Tabacu, directorul Filarmonicii din Cluj-Napoca

Publicat: luni, 21 Octombrie 2019 , ora 10.44

Domnule Marius Tabacu, faceți o propunere, cel puțin interesantă în cadrul acestei ediții în plină desfășurare a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană  de la muzică tradițională până la concerte vocal-simfonice, publicul are ce să aleagă din ceea ce ați gândit ca program. Vă rog să recapitulăm, într-un scurt sinopsis, ceea ce se întâmplă concret în 2019. 

Este un festival așa cum se întâmplă în fiecare an. La un moment dat, când a văzut programul nostru din anii precedenți și i-am spus care este bugetul nostru, un artist invitat a spus că noi facem minuni, scamatorii, că nu se poate! Uite că se poate, ceea ce nu înseamnă că încurajăm forurile competente să ne lase în aceeași sărăcie ca până acum. Dar uite că putem să facem ziua și concertul, două săptămâni la rând și să adunăm publicul, să fie sălile întotdeauna arhipline, ceea ce ne bucură mai mult decât mult. N-aș putea să fac un sinopsis al întregului festival, fiindcă este foarte, foarte variat, slavă Domnului. Aceasta este în primul rând munca fetelor de la Serviciul Artistic, în frunte cu Oana Andreica, al cărei nume nu pot să nu-l repet de câte ori am ocazia, cu foarte multă recunoștință. Și eu mă mir cum de a reușit cu bani atât de puțini să facă un asemenea program, încât mă simt mândru că sunt directorul unei asemenea instituții.


Într-adevăr, sunt cel puțin câteva nume foarte sonore, Bruno Mantovani (care vine ca dirijor, e adevărat, dar probabil că este o premieră în România), două cvartete foarte importante, între care și Arcadia. De asemenea, cred că l-am zărit în program și pe pianistul Simon Trpceski. În ultima parte a festivalului, ce avem de ales din ceea ce propuneți la Cluj?

Ar trebui să mă uit în hârtiile mele, fiindcă pe de rost nu știu nici eu și nici nu vreau să fac o enumerare a numelor, fiindcă mi-e teamă că voi uita, voi omite concertele mai importante, deși toate sunt pentru noi la fel de importante, toate au presupus același volum de muncă și ar fi foarte nedrept din partea mea să omit vreunul dintre ele. Eu unul știu că voi merge aproape la fiecare, nu numai fiindcă este sarcina mea de serviciu, ca să zic așa, ci și pentru că mă interesează că sunt concerte cu muzici foarte, foarte interesante. De exemplu, cel din 18 octombrie, cu Bruno Mantovani ca dirijor, programul Cvintetului de suflători "Duende", cel cu muzică macedoneană, care și el este un program foarte incitant. Sincer vă spun, nu sunt foarte familiarizat cu muzica macedoneană, acum voi gusta măcar din ceea ce se întâmplă și pe tărâmul muzical macedonean; și, bineînțeles, este foarte, foarte interesant concertul de închidere a festivalului.


Sub semnul lui Berlioz, la 150 de ani de la trecerea în eternintate și cu o lucrare reprezentativă a sa, "Damnațiunea lui Faust", în 25 octombrie. 

Da, dar cum să vă spun, pentru noi, toată stagiunea este un festival. Toată stagiunea cere același volum de muncă, aceeași atenție și, de fiecare dată, slavă Domnului, sala de concerte este aproape neîncăpătoare, ceea ce ne bucură mai mult decât mult - și sper să fie așa și pe mai departe.


Însă și Filarmonica din Cluj are nevoie în continuare de un sediu nou, de o nouă sală de concerte, din câte știu. Există planuri pentru așa ceva, se discută măcar pe tema aceasta?

S-a discutat la un moment dat, planul există. Problema sunt, ca întotdeauna, ca de cele mai multe ori, banii. Și da, proiectul există. A fost un concurs de arhitectură câștigat de o firmă din București și care așteaptă să se concretizeze.


Dar realist vorbind, vedeți posibilă apariția acestei noi săli de co
ncerte la Cluj înainte de 20-30 de ani de acum înainte?

Cine știe ce va fii peste 20-30 de ani... Nu știu dacă vor fi fonduri pentru așa ceva. În orice caz, mie mi-e și teamă de ce va fi cu sala de concerte, dacă va fi să fie, fiindcă una este să faci o clădire, să faci o casă pentru care știi parametrii, știi cât ai nevoie pentru ca oamenii să trăiască civilizat acolo și alta este să faci o sală de concerte, care nu numai că trebuie construită, trebuie să aibă și o acustică bună și asta este o problemă foarte, foarte delicată. După câte știu eu, nu vreau să avansez, să fac pronosticuri, nu se poate simula pe computer acustica unei săli. Probabil că sunt oameni mai pricepuți decât mine care știu să simuleze o acustică. Eu, din câte știu, nu se poate simula - și sper să nu mai audă forurile competente, care atunci vor avea încă un motiv în plus să nu aloce fonduri pentru filarmonică. 

Să sperăm că se va concretiza și, pentru început, e bine măcar că proiectul cel puțin există. Domnule Marius Tabacu, noi suntem alături de dumneavoastră și pe mai departe în tot ceea ce înseamnă evenimentele Filarmonicii din Cluj.

Vă mulțumesc!


Interviu realizat de Ștefan Costache