Marți 10 septembrie, concert al Orchestrei de Cameră București - Ion Voicu la Ateneul Român, live la Radio România Muzical. Dirijor Mădălin Voicu. Solistă violonista Mihaela Martin.

Mădălin Voicu, sunteți invitat pe scena Festivalului Enescu. Cum caracterizați acest eveniment cultural și cum credeți că este el perceput în străinătate?

Am trăit cu Festivalul Enescu încă de la prima ediție. Sigur că este vorba, în primul rând, dacă vreți, istoric vorbind, despre un festival de mare prestigiu, dar el face parte din garnitura marilor festivaluri care au renume, respect și se bucură de participări de înaltă clasă, în sensul orchestrelor, soliștilor, dirijorilor.

Veți dirija orchestra de cameră care poartă numele tatălui dumneavoastră. Cum a luat ființă acest ansamblu?

A luat ființă în 1969, după o discuție pe care tata a avut-o cu maestrul Yehudi Menuhin, care înființase deja o orchestră de cameră și care i-a spus: "Măi, Ioane, dar de ce nu faci și tu o orchestră de cameră, pentru că, la urma urmei, când o să mai îmbătrânești, va trebui să faci ceva, dacă n-o să mai poți cânta la vioară. Uite, ca mine, ne apucăm de dirijat." Și sigur că ideea a fost imbrățișată imediat și s-a înființat această orchestră cu cele mai importante personalități ale muzicii, vorbesc de cameră în acea clipă, în acel moment și cu recunoscuți instrumentiști de la toate orchestrele din București, de operă, radio, filarmonică, când au făcut practic, primul exercițiu de acest gen sub bagheta tatălui meu la nașterea acestei orchestre, în '69.

Marcello, Mozart, Haydn sunt reperele între care veți ghida publicul la București. Cum s-a născut ideea acestui concert?

Simfonia 85 de Haydn a fost o dragoste a tatălui meu. A preferat mereu să vorbim, când era vorba de turnee sau de înregistrări sau de concerte despre această simfonie, pe care el o iubea foarte mult și atunci am zis, în memoria tatălui meu să reiau în repertoriul orchestrei noastre, Simfonia Regian de Haydn. Este o simfonie foarte pretențioasă și cred că voi încerca s-o aduc la un nivel de care să se bucure toată lumea, inclusiv tata, să spunem așa, luând-o semantic. În cazul în care Mihaela Martin va face într-adevăr furori și sunt convins că așa se va întâmpla, Concertul nr. 5 de Mozart, însemnând iarăși o lucrare de mare impact și sunt convins că Mihaela Martin, care a fost eleva tatălui meu și cu care a învățat Mozart și Bach va avea iarăși un cuvânt important de spus în seara de 10 septembrie. Benedetto Marcello este un compozitor foarte deosebit sau special pentru perioada în care a trăit și a ieșit în relief tocmai prin faptul că a scris lucrări de mare virtuozitate. Este o lucrare foarte grea, este o lucrare foarte pretențioasă și o lucrare care, dacă nu ghicești chichirezul nu reușești să descoperi frumusețea ei. Sper să fie totul așa cum mi-am propus.

I-ați pregătit și o surpriză Mihaelei Martin, având în vedere că este chiar ziua ei de naștere, pe 10 septembrie?

Bineînțeles.

Faceți parte și din conducerea Ministerului Culturii. Ce credeți că ar trebui făcut pentru o mai bună promovare a muzicii lui Enescu în lume și a muzicii românești în general?

Enescu este un compozitor respectat și probabil nu spun doar eu acest lucru. Acum un an de zile am vorbit și cu maestrul Mehta, care este unul dintre conducătorii emoțional, dacă vreți, a festivalului Enescu și în general, oamenii care cântă și dirijează și înțeleg pe Enescu, rămând dedicați pe viață, pentru că, în el există multe lucruri, poate încă nedescoperite, dar pe care dacă le deslușești, înseamnă că ai învățat ceva în plus. Enescu trebuie promovat, nu neapărat de noi, ci făcut cunoscut de către artiștii din străinătate, cei care își asumă, care iubesc să cânte Enescu.

Foarte mulți artiști, și români și străini, stabiliți în afara țării, se plâng că nu există partituri. Nici ale lui Enescu, nici ale altor compozitori români.

Până acum un timp a fost vorba despre o situație juridică, în ce privește lucrările lui Enescu. Nu știu cât de mult s-a îmbunătățit situația de acum doi-trei ani, de când știu eu acest lucru, însă, proprietarul ar trebui să fie statul, adică ar trebui să fie România.

Acum e o editură din Franța.

Da. Bun, madame Salabert, în perioada cât a trăit acolo Enescu, și-a asumat paternitatea, să zicem așa, lucrărilor lui Enescu și e păcat că nu reușim să ajungem la o înțelegere. Eu mă pricep mai puțin la formele acestea de negocieri juridice, dar sigur că partituri există. Problema este doar să ai permisiunea să poți cânta sau parcurge aceste partituri, în public, adică oficial.

După festivalul Enescu, ce urmează pentru Mădălin Voicu?

Eu îmi doresc foarte multe lucruri. Sunt un optimist incurabil. În condițiile normale, ar trebui să mă preocup doar despre lucrurile care țin de meseria mea, de cultură. Dar, cum bine știți, că am fost angrenat și în alte domenii care mi-au adus mai mult sau mai puțin, bucurii, nu știu cât de mult voi reuși să fiu doar muzician, doar artist. Dar asta este ce-mi doresc, ca să spun așa, a la long. În condiții normale, până anul viitor voi rămâne în Ministerul Culturii ca secretar de stat, dar după aceea o să-mi aleg singur, cred că o să-mi pot permite luxul acesta.