Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Razvan Suma

Publicat: marți, 4 Iunie 2019 , ora 9.10

Răzvan Suma va urca pe scena Sălii Radio alături de Orchestra de Cameră Radio sun bagheta lui Roberto Salvalaio. În cadrul serii, solistul va prezenta două lucrări semnate de compozitorul argentinian Astor Piazzolla: Tango nr. 2 și Kicho

Care a fost ideea de la care ați pornit?

Ideea a pornit de foarte mult timp, decând l-am descoperit pe acest mare muzician, mare compozitor, Astor Piazzolla. A fost acum vreo 15 ani, când am cântat pentru prima dată, Le grand tango. Așa se numește acum, pentru că înainte se numea Tangaso. Piazzolla, când a scris această piesă, trăia la Paris și parizienii nu prea au acceptat această titulatură și atunci s-a adaptat el și i-a spus Le grand tango. Este o piesă scrisă pentru marele violoncelist Mstislav Rostropovich și bineînțeles, a fost făcută faimoasă de către Yo Yo Ma. Eu am mai cântat în multe aranjamente Le grand tango și cu pian și cu orchestră. Este un aranjament scris de Julian Caeiro și bineînțeles, cu grupul meu de tango, ArgEnTango. În ceea ce privește prima piesă, Kicho se numește. Este scrisă pentru un prieten foarte bun al lui, care era contrabasistul din grupul lui Astor Piazzolla și se numea Kicho Dias. Cadența este scrisă chiar de el. Kicho este scris pentru contrabas, dar transcrisă chiar de Piazzolla pentru violoncel. Amândouă sunt piese pe care le îndrăgesc foarte mult și cred că acesta este motivul principal, pe lângă direcția mea ca artist, în momentul acesta, alături de ArgEnTango, grup care m-a introdus în lumea tangoului. Pentru a cânta tango și pentru a cânta Mozart și pentru a cânta Bach, bineînțeles, trebuie să înveți să cânți acel stil. Stilistica este foarte importantă, dar mai ales tehnica a ce se folosește pentru a scoate anumite efecte. Trebuie învățată.


Ce proiecte urmează pentru dumneavoastră după concertul din data de 5?

Am format acest ansamblu Placello se numește. Avem vreo trei-patru concerte prin România. Apoi, mă concentrez către partea pedagogică a carierei mele și masterclass-ul Muzica la altitudine este o prioritate. După, mă voi ocupa de festivalul masterclass ICon Arts, pentru că de anul acesta sunt director artistic acolo și un concert de care nu trebuie să uit, pe 1 august, în festivalul Vara magică, la Ateneu, vom cânta un repertoriu scris de Beethoven de duo și de trio.

Interviu realizat de Petre Fugaciu