Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Pianistul Horia Mihail - Invitatul Săptămânii în Perpetuum mobile

Publicat: joi, 11 Aprilie 2019 , ora 13.12

Anul 2019, anul editiei a noua a turneului "Pianul călător", este rezervat clasicismului vienez. Un popas meditativ, odihnitor, asupra unor repere ale repertoriului pianistic, cu trei sonate pentru pian reprezentative - Sonata în si minor de Joseph Haydn, Sonata KV 311 în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart si celebra Sonata “Appassionata” nr. 23 în fa minor de Ludwig van Beethoven. Despre startul acestei serii, pianistul Horia Mihail a dialogat cu Lucian Haralambie.

Invitatul săptămânii în Perpetuum mobile este pianistul Horia Mihail. Bun găsit!

Bine v-am regăsit!


"Este un proiect care are susținerea Radio România pentru cel puțin trei ediții, așa că putem spera că va exista și Pianul călător II în 2012 și Pianul călător III în 2013." - spuneați în urmă cu opt ani, Horia Mihail, înainte de a porni în primul turneu cu acest generic. Care sunt gândurile dumneavoastră acum, la cea de-a noua ediție a Turneului "Pianul călător"?

A fost un pariu câștigător - atât al radioului public, cât și al meu și al celorlalți organizatori - și, iată, după nouă ani, "Pianul călător" există și este din ce în ce mai interesant pentru public. Anul acesta voi cânta 15 recitaluri. Primul dintre ele va fi mâine (n.r. - vineri, 12 aprilie) într-un loc care-mi este foarte drag, porțile Deltei Dunării, și anume la Tulcea.


Tulcea, unul dintre orașele care se bucură de un pian de concert.

Este adevărat. Unul dintre cele cinci piane călătoare care sunt puse la dispoziție de către Radio România diverselor comunități este acolo. Acesta este foarte folosit de către tulceni și nu numai. La Teatrul "Jean Bart" din acel oraș se întâmplă o groază de lucruri pe acest pian călător.


Caracal, Deva, Alba Iulia și Roman sunt celelalte patru orașe care se bucură de un astfel de pian și în care veți concerta de-a lungul seriei de anul acesta. Vorbim de, citez: "Un popas meditativ, odihnitor asupra unor repere ale repertoriului pianistic - Haydn, Mozart și Beethoven." Așa e notat în comunicat referitor la programul ediției a IX-a a Turneului "Pianul călător". De ce priviți astfel sonatele alese pentru recitalurile de anul acesta?

Privesc acest program ca pe o nevoie a mea de echilibru, de stabilitate în această perioadă destul de aglomerată din foarte multe puncte de vedere; nu vorbesc numai pentru mine, ci pentru societatea românească în general. Și-atunci am ales aceste repere din muzica ce aparține stilului clasic, așa încât eu personal cât și cei care mă vor asculta în cele 15 recitaluri să înțeleagă că este bine să trăim agitați, însă fără echilibru, fie el stabil sau instabil, viața ne poate duce în direcții poate mai puțin favorabile.


Noi avem tendința să ne uităm pe programul unui turneu, să spunem, "aaa... 15 orașe, atâtea lucrări... asta vom asculta..." dar ce înseamnă, de fapt, pregătirea pentru un astfel de turneu?

Cum să vă răspund la asta... Nivelul meu e cum e; n-o să fie nici mult mai bun nici mult mai rău sper, așteptările cred că le voi acoperi de fiecare dată. Am deja un public format, public care mă așteapă cu drag pot să spun, fiindcă primesc tot felul de mesaje atât înainte de concerte, cât și după concerte pe rețelele de socializare, pe telefon... plus entuziasmul pe care-l simt în săli de cele mai multe ori. Bineînțeles, se manifestă diferit de la o zonă la alta. Am cântat de curând alături de prietenii mei Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru în patru orașe săptămâna trecută... succes foarte mare în fiecare dintre săli, însă publicul s-a manifestat cu totul și cu totul diferit.


Pentru că ați vorbit de public și pentru că ați vorbit și de celalalte turnee în care sunteți implicat, "Pianul călător" dar și "Duelul viorilor" sau, amintesc, "Flautul de aur" și apoi "Flautul fermecat"... au avut - declarat sau nu - și misiunea de a atrage un nou public către sălile de concerte. Considerați că a fost atins acest scop?

Categoric. Atâta vreme cât sălile sunt sold-out cu multă vreme înainte și am pornit de la 30, 40, 50 de spectatori în urmă cu mai mulți ani - pe vremea Romanian Piano Trio, în 2006 - bineînțeles că ne-am atins scopul. Viața merge mai departe. De altfel, acum, lucrez la alte proiecte, cu siguranță mai mari, dar mă voi destăinui la momentul potrivit.


Horia Mihail, o ultimă rugăminte. Pentru că turneul începe mâine la Tulcea, o să vă rog să adresați o invitație publicului de a participa la aceste recitaluri.

Le adresez invitația de a participa la un recital frumos, un recital cu muzică foarte interesantă, total diferită - chiar dacă cele trei lucrări aparțin stilului clasic. Așadar, cât mai mulți tulceni și constănțeni - fiindcă, vă spun drept, la Tulcea am întâlnit deseori constănțeni - îi aștept cu drag la recitalul de mâine seară!

Foto: Virgil Oprina