Ateneul Român gâzduiește mâine un concert aniversar al Filarmonicii „George Enescu”, instituţie ce sărbătoreşte, în 2018, 150 de ani de la înființare. Orchestra Filarmonicii, dirijată de Horia Andreescu, interpretează, în deschiderea concertului, poemul simfonic „Destinal” - o primă audiţie absolută semnată de Dan Dediu - lucrare comandată de Filarmonica „George Enescu” special pentru acest eveniment. Mai multe detalii despre această primă audiție ne oferă chiar compozitorul, în interviul ce urmează. 

Ați compus o lucrare special pentru concertul aniversar al Filarmonicii "George Enescu" și, înainte să intrăm direct în subiect, aș vrea să vă întreb ce amintiri vă leagă pe dumneavoastră de această filarmonică.

Sunt multe componente ale acestei instituții de care mă simt legat atât rațional, cât și sufletește. Pe de-o parte, o primă componentă sunt concertele pe care le-am ascultat ca elev, licean, apoi ca student în anii '80 și care aduceau în prim-plan maeștri ai muzicii românești și nu numai. Prea mulți invitați străini nu erau în acele vremuri, dar atunci când erau, erau invitați de marcă, atât interpreți, cât și compozitori. Îmi amintesc de un concert electrizant al lui Cristian Mandeal care venea de la Cluj (era dirijorul orchestrei din Cluj) și a dirijat la București, la Filarmonică,  Poemul extazului de Scriabin și Marșul funebru din Amurgul zeilor de Wagner absolut terifiant, extraordinar. Mi-a plăcut la nebunie! Dar nu numai această componentă, a concertelor pe care le-am audiat acolo mă leagă de Filarmonica "George Enescu", ci și mulți prieteni, mulți colegi care sunt membri ai acestui corp orchestral de elită, sunt împătimiți ai muzicii contemporane și, împreună, am fondat în 2003 Ansamblul Profil. Cu acesta am reușit să creăm un pol și să avem grijă nu numai de tradiția muzicală autohotnă și internațională, ci chiar să promovăm muzica românească a actualității, primele audiții și tinerii compozitori fără de care această tradiție nu poate merge mai departe. E o plăcere să ți se cânte muzica în Ateneul Român. Am avut norocul să conving prin muzica mea importanți dirijori care mi-au programat muzica și au dirijat-o... de la Horia Andreescu, la Cristian Mandeal, de la Aurelian Octav Popa, la Christian Badea. De asemenea, mulți soliști mi-au preluat lucrările și le-au adus pe această scenă.

Poemul simfonic Destinal. Când ați primit această comandă?

Această piesă a fost plămădită la sugestia maestrului Horia Andreescu, care o va și dirija cu o orchestră mare. Am reușit să realizez această lucrare, dar este pentru mine un travaliu fascinant pentru că am mai făcut așa ceva. Am făcut un metisaj la un moment dat între o piesă de pian la patru pâini și o piesă de orchestră de cameră și a ieșit un fel de concert pentru pian la patru mâini și orchestră de cameră - Hypercardia IV. Aici a fost, cumva, un fel de esențializare a traseului tematic pe care l-am folosit în Simfonia a V-a, dar cu o formă diferită și cu un traseu cu o orientare diferită. E un lucru foarte interesant, zic eu, mai ales pentru că în această perioadă lucrez cu categorii de muzici și cred că este important, având un asemenea arsenal orchestral (pentru că orchestra e una foarte mare) să reușești să cuprinzi în maximum 20 de minute un adevărat univers emoțional.

... pe care o să vă rog să ni-l descrieți în continuare.

Lucrez cu categorii de muzici. Aurel Stroe spunea la un moment dat, în unul dintre cursurile sale, următorul lucru: "Va trebui să învățăm să jonglăm cu categoriile de muzici la fel cum Bach jongla cu tonalitățile." Adică, ce înseamnă lucrul acesta? Actualmente, pentru mine, o categorie muzicală poate să devină o emblemă, un simbol al unui timp și al unei culturi aparte, care ar putea veni cu încărcătura atât emoțională, dar și culturală propriu-zis, chiar și rațională a acelui timp și spațiu. Noi suntem între două lumi, între est și vest. Eu am încercat să simbolizez muzical acest lucru prin două muzici de dans foarte diferite. Pe de o parte avem energia și motricitatea hard-rock-ului, pe de altă parte avem nostalgia, galanteria și chiar desuetitudinea valsului trist. Și-atunci, pornind de la aceste două muzici de dans foarte diferite - una, ternară, iar cealaltă, binară - am inserat și am articulat și alte elemente ale tradiției muzicale românești, cum ar fi unisonul enescian, doina folclorică, melosul dansant, giusto al dansurilor rapide românești. Din tot acest caleidoscop am reușit, sper, să edific o formă complexă în care am și culminații eroice, am și sonorități flamboaiante, pe de altă parte, un lirism foarte interiorizat și creșteri și descreșteri uneori chiar monstruoase. Este o lucrare care pariază pe accesibilitate, dar accesibilitatea este dată tocmai de folosirea acestor categorii de muzici foarte diferite puse într-o perspectivă, îndrăznesc să spun, nouă.