Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu violonistul Nicolae Dobrovicescu, fondatorul ansamblului KamerArt
Ansamblul va susține un concert caritabil în data de 26 octombrie, în cadrul Festivalului Național de Teatru.
Cum și când a început proiectul KamerArt?
Proiectul KamerArt a început în anul 2017, exact acum un an. A pornit de la o simplă idee, de la o simplă dorință comună pe care am avut-o mai mulți studenți din Conservator și s-a materializat într-un timp foarte scurt. În mai puțin de o lună am avut primul concert, iar apoi au venit foarte multe alte concerte, culminând acum, peste un an, cu concertul din cadrul Festivalului Național de Teatru, care îl va avea ca dirijor pe maestrul Horia Andreescu.
Cum v-ați organizat în sensul concertului caritabil din cadrul Festivalului Național de Teatru?
Am primit o invitație de la doamna Marina Constantinescu, de a concerta în cadrul festivalului. Am aflat ulterior că scopul concertului va fi unul caritabil, lucru care ne-a ambiționat și mai mult și suntem cu toții foarte nerăbdători să pornim acest proiect. toți banii câștigați în urma concertului vor fi donați Fundației "Dăruiește viață!", care își propune să construiască primul spital oncologic de pediatrie din țară.
Care va fi programul concertului?
Programul concertului va fi unul foarte variat. Va avea în componență piese de Sibelius, Piazzola, Solima și va culmina cu Serenada de Ceaikovski. Vor urca pe scenă patru tineri interpreți ca soliști, printre care mă număr și eu, Andrei Radu, Izabela Ghergu și Cornelius Zirbo.
Având în vedere componența ansamblului, cum ați reușit să îl convingeți pe unul dintre cei mai importanți dirijori români - maestrul Horia Andreescu - să lucreze cu voi?
Nu a trebuit să ducem o muncă de convingere cu maestrul Andreescu. A fost foarte încântat de proiect și foarte încântat de idee și a acceptat foarte repede. Chiar s-a bucurat și am văzut un entuziasm deosebit din partea dânsului.