Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Eduard Kunz

Publicat: vineri, 12 Octombrie 2018 , ora 11.54

Muzicianul va susține un recital duminică, 14 octombrie 2018, la Sala Radio în deschiderea ediției a VII-a a Zilelor Culturii Ruse.


Concertul dumneavoastră din 14 octombrie deschide cea de-a șaptea ediție a Zilelor Ruse, marcând 140 de ani de relații diplomatice ruso-române. Ce părere aveți despre acest fapt, dat fiind faptul că locuiți în România?

Este, într-adevăr, un subiect foarte personal. Nu doar că locuiesc în România dar soția și fiica mea sunt românce, iar ca artist - să deschid celebrările a 140 de ani de relații diplomatice între țările noastre - e un fapt de mare interes pentru mine. Într-o familie trebuie să fii uneori diplomat, ceea ce, cred eu, este una dintre cele mai grele profesii din lume. Poate suna straniu, dar deși locuiesc în București de 8 ani, acesta este primul mare recital pentru un public bucureștean. Am călătorit prin țară de multe ori și am cântat alături de filarmonicile importante, dar nu am cântat niciodată în București. Astfel că va fi o premieră, asta ar putea explica de ce nu mai sunt bilete de două săptămâni.


Cum ați ales repertoriul și ce rol vor juca studentele dumneavoastră, Catinca Nistor și Livica Știrbu-Socolov, în cadrul concertului?

Era normal să aleg un repertoriu alcătuit din lucrări ale unor compozitori ruși și români. Studentele mele - sau, după cum prefer să le spun, colegele mele mai tinere - Catinca Nistor va prezenta Pavana din Suita a II-a a celui mai mare compozitor român, George Enescu, Livica va oferi o piesă a tatălui său, un mare compozitor moldovean, iar repertoriul meu va fi în mare parte rus. Sunt foarte mulțumit de faptul că aceste studente iau parte la acest concert - când ești student, e rar să cânți pe asemenea scene, mai ales cu casa închisă. De aceea, pentru ele, este o oportunitate și o provocare incredibilă. Întâlnirea dintre public și artiștii tineri se întâmplă rar, din motive evidente, nu doar în România, ci peste tot.


Înțeleg că veți susține un recital la Centru Rus în data de 23. Care a fost motivul acestui recital, atât de aproape de cel de la Sala Radio?

Nu este primul recital, este - de fapt - cel de-al treilea. Va fi un eveniment lunar, voi cânta la centrul rus în fiecare lună, având în vedere faptul că spațiul este foarte limitat acolo - în jur de 50-60 de locuri - astfel ultimele două recitaluri au avut loc cu casa închisă și se pare că publicul bucureștean vrea să mă audă mai des. Pe 23 octombrie voi cânta la Centrul Rus, la fel și pe 6 decembrie, iar pe 3 decembrie voi susține un recital pe un pian restaurat la Institutul Cultural Francez.

Interviu realizat de Petre Fugaciu