Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Un nou sezon al Stagiunii de marți seara - Interviu cu Cristina Sârbu

Publicat: luni, 8 Octombrie 2018 , ora 13.39

Stagiunea de marți seara deschide sezonul 2018-2019 cu un recital vocal susținut de cântăreața de jazz Irina Sârbu. Artista propune un program alcătuit în exclusivitate din partituri semnate George Gershwin, marcând astfel 120 de ani de la nașterea celebrului pianist și compozitor american. În debutul acestui sezon am stat de vorbă cu Cristina Sârbu - coordonatorul acestui proiect:


Cristina Sârbu, mâine, 9 octombrie, debutează sezonul cu numărul zece al seratelor de marți de la Sala Mică a Ateneului Român. Ce propuneți în acest sezon?

Propun să ne amintim că de zece ani Stagiunea de marți seara revigorează concertul, recitalul cameral și aduce în fața publicului meloman în minunata Sală Mică a Ateneului Român pagini camerale în interpretări... cred că pot să le spun, unele de referință. Și îmi ridicați mingea la plasă cu festivalul dumneavoastră "Moștenitorii României Muzicale" pentru că doi dintre ei - Floria Mitrea și Adela Liculescu, cei doi pianiști care duc mai departe moștenirea României muzicale - au fost de nenumărate ori în Stagiunea de marți seara. De zece ani ne-am propus să urmărim cariere și uite că reușim. Mă laud că Andrei Ioniță, premiantul Ceaikovski, a cântat de câteva ori acum mulți ani în Stagiunea de marți seara.

Ne propunem să urmărim în principal carierele muzicienilor noștri tineri care pleacă să studieze în străinătate. În mare. Pe lângă asta, mai sunt și alte tipuri de recitaluri - pentru că sunt cam patruzeci de serii pe an și nu avem chiar atât de mulți la studii în străinătate. Dacă stau să mă gândesc bine și trioul Arcadia, care este în mare vogă acum la nivel internațional, a cântat tot pe scena Stagiunii de marți seara, la începuturile ei. Deci, vedeți că avem mână bună.

Ne menținem și pe mai departe Stagiunea de marți seara 2018-2019 principala opțiune pentru tinerii muzicieni români care studiază sau activează în străinătate și în recitalurile viitoare vor putea fi ascultați invitați din Zurich, Viena, Oslo, Republica Moldova, Amsterdam, Salbrucken, Hanovra, Londra, Glasgow, Statele Unite ale Americii. De asemenea, vom avea câțiva câștigători de concursuri internaționale ca violonistul Ștefan Aprodu, violoncelistul Cornelius Zirbo, pianistul Robert Craimerman, câștigătorii Concursului "Drumul spre celebritate", a Concursului Internațional de vioară "Cornelia Bronzetti" și a Transylvania International Piano Competition - Brașov, iulie 2018.

Am spus că pe lângă aceste concerte dedicate tinerilor care studiază în străinătate avem și alte programe; unele cu țintă directă. Mă bucur că din această toamnă, colaboratorul nostru principal, coproducătorul Radio România Muzical acordă sistematic un spațiu înregistrărilor din Stagiunea de marți seara, duminica, de la 13,00 la 14,00. Și până acum ați transmis, dar parcă nu așa ordonat, concertele noastre. Acum, cei interesați știu că au un moment fix în săptămână când pot să-i asculte pe tinerii noștri muzicieni care promit.

Începem spagiunea cu un concert de songuri, un recital de songuri de George Gershwin - știți că întreaga lume muzicală sărbătorește anul acesta 120 de ani de la nașterea marelui compozitor; protagonistă, Irina Sârbu și colegii ei de formație.

Interviu realizat de Jeanine Costache