Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Sebastian Felea - debut pe scena Sălii Radio în cadrul SIMN 2018

Publicat: miercuri, 23 Mai 2018 , ora 14.24

Miercuri, 23 mai 2018, la Sala Radio va avea loc un concert din cadrul ciclului "Nirvana" al Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi (ediția 28). Orchestra de Cameră Radio va interpreta lucrări semnate de Diana Simon și Tudor Feraru, iar ansamblul va fi dirijat de Sebastian Felea. Acesta din urmă este la debut, moment despre care a vorbit cu Lucian Haralambie:


E o experiență cu totul specială, foarte emoționantă. Trebuie să spun că a fost o aventură uriașă și sigur că emoțiile copleșesc. Noi, în Conservator, avem ocazia să dirijăm cam o dată pe semestru și fragmente din lucrări pentru că astea sunt condițiile administrative, iar acum a fost un salt uriaș să pregătesc un concert întreg și de o dificultate destul de serioasă. Fiind un tânăr dirijor și cu destul de puțină experiență - toată experiența pe care am acumulat-o însemnând lucrul cu colegii din Conservator sau, în anumite situații, evenimente private în care am avut și colaborări cu inastrumentiști profesioniști - în săptămâna aceasta a fost exact ca și cum aș fi fost aruncat în apă adâncă și a trebuit să înot. La o primă experiență uneori mai înghiți apă, alteori mai stai la suprafață, dar am apreciat foarte mult și profesionalismul și dedicarea, sprijinul instrumentiștilor din Radio, ceea ce a constituit o experiență specială.

Iar cu privire la colaborarea cu compozitorii, e o șansă să poți să dirijezi lucrări muzicale ale unor compozitori în viață și ineditul unor situații a fost când, în pregătirea partiturilor, înainte de a avea un dialog cu ei, am surprins anumite trăiri pe care ei le-au pus acolo și apoi să-mi fie confirmate, că exact lucrul acesta s-a întâmplat, ceea ce e o experiență frumoasă. Sigur, noi nu mai avem șansa acum să putem să-i întrebăm pe compozitorii generațiilor trecute ce au gândit, ce au simțit în afară de situațiile în care ei au consemnat în scris anumite lucruri. iată, cu ocazia asta, avem posibilitatea, avem privilegiul să stăm de vorbă cu ei și să fim mai aproape de muzica lor și prin ceea ce ei ne mărturisesc despre ea.


Ca tânăr muzician, cum vezi tu Săptămâna Internațională a Muzicii Noi?

Eu cred că este o ocazie în care putem să privim la viața noastră afectivă, spirituală și să ne-o înțelegem prin lentilele acestor manifestări artistice. Pentru că ele sunt, practic, o oglindire a ceea ce suntem noi astăzi. Unii ne identificăm mai mult sau mai puțin cu ceea ce înseamnă muzica nouă, cu ceea ce înseamnă tot acest experiment, aș putea să-l numesc. Pentru că, trebuie să recunoaștem, suntem într-o fază de experiment și orice manifestare are dreptul ei de a avea spațiul propriu și sigur că, în timp, se vor decanta lucrările care vor fi valoroase și care vor avea o animită relevanță pentru generațiile care vor urma sau cele care au fost doar cu valoare de experiment și care vor rămâne în urmă. Deci, din perspectiva aceasta, cred că orice manifestare artistică contemporană își are dreptul de a se manifesta, iar timpul este cel care va decanta valorile care vor rămâne.


La ce proiecte lucrezi?

Seara aceasta reprezintă debutul meu dirijoral în fața Orchestrei de Cameră Radio. Mă așteaptă un alt concert la Bacău, în data de 5 iulie, unde voi dirija o parte din lucrările concertului respectiv. Iar pentru stagiunea viitoare sunt încă niște proiecte în discuție și pentru că nu sunt concretizate aș prefera să nu le fac publice încă.

Interviu realizat de Lucian Haralambie