Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu dirijorul Gabriel Bebeșelea
Gabriel Bebeșelea, sub cupola Ateneului Român, propuneți proiectul LA LUMIÈRE COMIQUE, un nou eveniment din seria Opera FANtastica. Veniți cu multe surprize noi, cu orchestră nouă, cu un program deosebit. Ce ne puteți spune despre acest proiect?
Este un proiect pe care-l demarăm acum. Se numește Musica Ricercata. E de fapt un ansamblu, nu e neapărat o orchestră, un ansamblu care își propune să promoveze atât muzica veche, cât muzică foarte nouă. Iar primul concert din acest proiect Musica Ricercata este la La lumiere Comique, fragmente din opere, mai degrabă comedii-balet, compuse de Lully împreună cu Moliere, Charpentier împreună cu Moliere, Rameau împreună cu Voltaire.
Din câte înțeleg, din materialele promoționale vor fi fragmente muzicale pe care dumneavoastră le-ați transcris, le-ați adus muzicienilor în față. Ați făcut o muncă de cercetare.
Da, a durat mai mult de un an cercetarea făcută de mine. Sunt manuscrise ale acestor lucrări. De exemplu, lucrarea La Princesse de Navarre , a lui Rameau, în colaborare cu Voltaire este o premieră în România. Nu s-a mai cântat aiciniciodată.
Așadar, vom avea parte de multe surprize. Vorbiți-ne un pic despre ansamblul pe care l-ați fondat. Este unul ușor atipic pentru România.
Da, este un ansamblu care include tineri muzicieni din România, dar și din străinătate și după cum spuneam este acea dorință de a promova aceste muzici mai puțin realizate la noi sau să spunem muzici mai nișate.
Desigur, vă va însoți pe scenă, o colaboratoare frecventă de-a dumneavoastră, soprana Rodica Vică. Cum este reîntâlnirea pe scenă cu ea?
Ca de fiecare dată, este o colaborare absolut minunată, pentru că ne înțelegem foarte bine și chiar de la începuturile, să zicem, săpăturilor arheologice în domeniul barocului, am colaborat împreună în mai multe proiecte.
În final, ce alte proiecte mai aveți puse la cale pentru viitorul apropiat?
Chiar a doua zi după concertul de la Ateneu, împreună cu muzica recercata o să mergem la Budapesta, la Festivalul de muzică veche de acolo, în noua și frumoasa sală Mupa și după aceea o să urmeze o serie de concerte pentru mine la Filarmonica din Cluj, la Orchestra Națională Radio, după aceea. În Rusia niște concerte. Mai multe proiecte, până la finalul stagiunii.