ACUM:
19.00
Concertele Radio România Muzical
Înregistrări recente din fonoteca noastră.
Urmează: 20.30 Bucureștiul muzical de altădată Despre timpuri de altădată și muzica acelor vremi.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. 'Breviar enescian' de Pascal Bentoiu - Ioana Bentoiu și Tiberiu Comandașu - Editura Casa Radio

Publicat: marți, 17 Octombrie 2017 , ora 14.48

Tiberiu Comandașu: În luna septembrie a acestui an, în plină desfășurare a Festivalului "George Enescu", Editura Casa Radio a adus pe piața de carte un volum util oricărui iubitor de cultură ce dorește fie să descopere, fie să înțeleagă mai bine personalitatea și creația lui George Enescu. "Breviar enescian" este titlul sub care compozitorul și muzicologul Pascal Bentoiu - iscusit exeget al opusurilor enesciene și totodată orchestrator al unor importante lucrări neterminate de Enescu - a realizat o trecere în revistă a creațiilor marelui compozitor român, începând cu opus 1 și încheind cu opus 33, dar incluzând și alte creații nenumerotate.

Culegerea comentariilor înregistrate a însoțit un șir de 31 de emisiuni difuzate săptămânal la Radio România Muzical, sub titulatura "Anul 2005 - Anul George Enescu", în perioada 1 februarie - 30 august 2005.

Ioana Bentoiu, fiica regretatului Pascal Bentoiu, despre legătura dintre tatăl ei și George Enescu: Aș spune că relația lui Pascal Bentoiu cu George Enescu a fost una de dragoste. Începând cu primul festival Enescu la care tata a fost prezent, el a fost atât de coplești de personalitatea muzicală a lui Enescu - compozitor, pe care-l cunoștea înainte doar ca violonist sau dirijor sau compozitor al Rapsodiilor și al Poemei române… deci, descoperirea pe care a făcut-o în legătură cu toate celelalte lucrări majore ale lui Enescu a fost pentru tata un șoc emoțional foarte, foarte tare. Tata nu a fost neapărat influențat în compozițiile lui de Enescu, fiindcă fusese discipolul lui Jora care el însuși era elevul unor compozitori germani, Teichmuller și Reger. Această relație de dragoste a fost tardivă, dar a fost definitivă și în momentul în care tata a încetat să scrie muzica lui, muzica lui proprie s-a dedicat acestor lucrări enesciene pe care le-a găsit în șantier (adică Simfonia a IV-a, Simfonia a V-a, Poemul simfonic Isis) și pe care le-a completat, le-a orchestrat după schițe complete, aproape complete ale lui Enescu și care au fost preocuparea lui majoră niște ani buni… vreo zece ani tata s-a ocupat de Enescu. Această legătură a fost foarte, foarte importantă și pentru că tata ajunsese la un punct de maturitate componistică atât de mare încât tot ce scria era fără să se ducă la pian. Scria chircit într-un fotoliu care există și astăzi și care este un obiect foarte important în casa noastră. Și în acest fotoliu a terminat și aceste schițe enesciene. Și imaginea noastră, a familiei, era a lui tata care de dimineață până seara era cu un creion, cu o partitură pe genunchi și… trebuie să spun că natura l-a dotat cu niște ochi extraordinari, pentru că să te apleci peste aceste schițe enesciene de multe ori practic ilizibile pentru oricine altcineva era un lucru foarte, foarte greu. Și el, totuși, a intrat într-un fel de transă… aș spune că a fost o legătură de transă. Când intrai în cameră și îi spuneai lui tata "acum hai să mergem la masă", el întâi se uita la tine foarte vag și, după aceea… niciodată nu se supăra dacă era întrerupt și spunea "da, bine". Punea deoparte partitura și creionul, venea la masă, era cu totul alt om, și după aceea intra din nou în transa lui ca să scrie mai departe. Și-așa s-au scurs niște ani.


"Într-un anume fel, Suita sătească și Impresiile din copilărie apar ca lucrări îngemănate. Ambele sunt în memoria și încercând să reconstituie lumea pentru totdeauna apusă a copilăriei. Dar, în timp ce suita orchestrală adoptă drept punct de observație starea actuală a subiectului - deci toate cele de acolo sunt văzute și apreciate cu ochiul omului matur -, Impresiile caută, în general, să reconstruiască orizontul și mentalitatea copilului însuși. Asistăm la o emoționantă evocare a lucrurilor și împrejurărilor, judecate de la nivelul afectiv și senzorial al puiului de om isteț și sensibil care-și trăiește o zi din viață." - Pascal Bentoiu


Tiberiu Comandașu: Una dintre marile satisfacții avute, ca redactor muzical la Radio România, este cea de a întâlni oameni excepționali. Poate cea mai mare bucurie am avut-o în anul 2005, când l-am cunoscut pe Pascal Bentoiu, a cărui voce tocmai ați ascultat-o, vorbind despre Suita Impresii din copilărie de George Enescu. Timp de șapte luni, l-am vizitat pentru a înregistra prezentările dânsului la opusurile enesciene. Cu aceste ocazii, pe lângă impresionantele sale calități profesionale, de muzician, am apreciat și acele trăsături care conferă statutul de model uman: profunzime a gândirii, o impresionantă cultură, nu doar muzicală, ci pe toate planurile artei însoțită de o sinceră modestie, și o căldură sufletească autentică, la prima vedere umbrită de o aparentă severitate, ce era de fapt doar o atitudine de verticalitate împotriva oricărui fel de compromis.

Iar acum, la 12 ani după realizarea acelei serii de emisiuni, ne întâlnim din nou cu Pascal Bentoiu în volumul Breviar enescian editat la Casa Radio. O carte cu patru CD-uri, cuprinzând comentariile rostite de Pascal Bentoiu și transcrise, inclusiv cu traducerea textului în limba engleză. Un adevărat compendiu - accesibil și atractiv - al universului enescian. Despre cum a perceput Pascal Bentoiu invitația Radio România Muzical de a realiza aceste emisiuni în 2005, Ioana Bentoiu.

Ioana Bentoiu: Îmi amintesc destul de clar faptul că această mare lucrare, capodoperele enesciene, nu era desigur o lucrare pe care putea s-o citească oricine. Și i-am spus lui tat de mai multe ori și eu și mama, și am zic că poate ar trebui gândit ceva mai simplu, pentru intelectualul care nu este neapărat muzician și pe care totuși îl interesează foarte mult muzica lui Enescu. Și-atunci, tata a primit cu bucurie această idee și chiar era foarte fericit. De fiecare dată când se întorcea de la câte o înregistrare era foarte bucuros și-mi spunea "e foarte bine că pot să vorbesc simplu". Nu prea suporta limbajul muzicologic obișnuit; i se părea ceva foarte greoi și nu era deloc genul lui, așa că vorbea cu cuvinte cât se poate de normale și era vesel, era fericit. Era tot legat de Enescu în acest fel și putea să-l facă pe Enescu cunoscut mult mai simplu, mult mai evident și de tot felul de oameni care n-ar fi putut să citească Capodoperele enesciene.