Tine Thing Helseth va cânta în 9 septembrie pe scena Ateneului Român, alături de pianistul Mihai Ritivoiu şi membrii Orchestrei de Cameră din Lausanne, cu Joshua Weilerstein la conducere, partitura solistică a Concertului nr.1 op.35 pentru pian, trompetă şi orchestră de coarde de Dmitri Şostakovici.

Tine Thing Helseth, sunteți pentru a doua oară în România. Publicul de aici ține încă minte evoluția dumneavoastră din cadrul Festivalului Radiro. Ce impresie v-a lăsat atunci publicul bucureștean?

Mi-a făcut mare plăcere să cânt la București ultima dată când am fost acolo, aceea fiind de fapt și prima mea vizită în România și îmi amintesc un public foarte prietenos și sensibil iar atmosfera a fost foarte frumoasă. Chiar dacă am interpretat o lucrare aparținând repertoriului contemporan, publicul a ascultat-o cu mare atenție. Pentru mine a fost o adevărată plăcere și în fond, acest lucru este esenţial pentru noi, muzicienii, să simți că publicul este într-adevăr acolo, cu tine, să îi simți prezența, să îți dai seama că te ascultă cu interes, cu mintea deschisă. A fost minunat și abia aștept să mă reîntorc.

Nu sunteți pentru prima dată în România dar sunteți invitată în premieră în cadrul celui mai important festival de muzică clasică de la noi, Festivalul Internațional "George Enescu". Cum vă pregătiți pentru acest moment?

Abia aștept să cânt alături de Orchestra de Cameră din Lausanne și să interpretez Șostakovici, concertul său pentru pian care include și trompeta. Am mai cântat această partitură de multe ori dar va fi pentru prima oară când o interpretez alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, de Mihai Ritivoiu şi de dirijorul Joshua Weilerstein. Așa că sunt nerăbdătoare să abordez din nou o lucrare atât de frumoasă, cu atât de multe momente speciale, o lucrare în același timp superbă și vulnerabilă din punct de vedere al fondului afectiv, cu accentele sale profund melancolice dar și atât de amuzante în alte segmente. Pentru mine este întotdeauna o provocare să o interpretez, chiar dacă nu cânt pe tot parcursul său, însă atunci când o fac, pasajele respective sunt mereu cu adevărat speciale.

Știu că ați interpretat și înregistrat celebra Legendă enesciană pentru trompetă și pian. Cum priviți muzica lui Enescu?

Legenda lui Enescu este lucrarea mea favorită pentru trompetă și pian...

Într-adevăr?

Da, chiar așa, este foarte specială pentru mine. Nu este o piesă foarte lungă dar reprezintă călătoria muzicală perfectă. Am cântat-o foarte mult, încă de când eram copil și la început țin minte că mi s-a părut extrem de dificilă dar în același timp mi-a vorbit, a comunicat cumva cu mine. Până acum cred că am interpretat-o de cel puțin 100 de ori și ce a fost special la înregistrarea ei, când am cântat cu pianista Kathryn Stott, era că deşi amândouă lucram pentru prima oară împreună, am simțit cum s-a creat o legătură instantanee între noi prin intermediul acestei lucrări, ca și cum ar fi fost piesa noastră. A fost o conexiune extraordinară, prin această lucrare, deci pentru mine, Legenda lui Enescu este specială din mai multe motive și cu siguranță rămâne preferata din cadrul repertoriului pentru trompetă și pian.

Cum v-ați apropiat de muzica clasică? Există un prim contact care v-a rămas în memorie?

Din păcate nu-mi amintesc cu exactitate, eram probabil mult prea mică. Deși nu am muzicieni profesioniști în familie, părinții mei au făcut parte dintr-un ansamblu de suflători, pentru că unul dintre cele mai comune hobby-uri în Norvegia este să cânți la un instrument de suflat, fie din alamă, fie din lemn, toate reunite în formații de amatori. Mama și tatăl meu cântă amândoi într-o astfel de formaţie și, practic, am crescut în acest mediu, în care se cântau lucrări foarte variate din punct de vedere stilistic, Mozart, marșuri, muzică pop, jazz, orice. Mama a fost mereu interesată de muzica clasică și mă lua de fiecare dată cu ea la concerte când eram mică, așa că nu-mi amintesc un anumit moment cheie. Muzica a fost pur și simplu acolo, întotdeauna.

Cum v-a ajutat acest context foarte variat din punct de vedere muzical mai târziu, când v-ați concentrat exclusiv pe muzica clasică?

Mereu m-am considerat un muzician atipic, neaparținând exclusiv muzicii clasice, pentru că întotdeauna am ascultat și pop și jazz, și rock, tot ce mi-a plăcut și mai degrabă m-aș descrie ca o "pop Girl". În momentul când am început studiile și m-am axat mai mult pe muzica clasică mi s-a părut o decizie extrem de bună, pe care am simțit-o cu toată ființa mea, aceea de a deveni solistă.

Când a fost acest moment decisiv, care v-a determinat să urmați o carieră solistică?

Nu știu exact, cred că mereu am știut asta, din momentul în care am început să studiez trompeta în mod serios. Aveam pe atunci 6, aproape 7 ani. Nu există un moment cheie în care mi-am dat seama că asta trebuie să fac, pur și simplu am știut mereu, e foarte ciudat. Într-un mod pozitiv, niciodată nu a trebuit să fac o alegere. Îmi amintesc că la 10 ani am declarat că eu voi fi o solistă trompetistă, ascultasem un celebru muzician norvegian, Ole Edvard Antonsen și am decis că vreau să fiu ca el. Însă mi-am păstrat mereu interesul și pentru alte genuri muzicale, pentru că am convingerea că indiferent de gen, există multă muzică bună. De aceea, ultimul meu album este dedicat muzicii pop. Am scris întreaga muzică, versurile și am interpretat-o inclusiv vocal. Îmi place să cred că muzica este o mare umbrelă unde are loc toată lumea și este foarte inspirator pentru un muzician să poți interpreta și alt tip de repertoriu.

Știu că obișnuiți să cântați și la pian. Ce v-a determinat să acordați întâietate trompetei? Ce simțiți că vă oferă în plus?

Pentru mine trompeta a fost mereu pe primul loc. Este instrumentul care mi-a vorbit cu adevărat. Am și început, de altfel, cu trompeta și din momentul în care ne-am întâlnit a fost foarte clar pentru mine că asta trebuie să fac. M-am simțit mereu eu însămi cântând la trompetă, am simțit că mă pot exprima cel mai firesc prin intermediul acestui instrument. M-a atras inclusiv aspectul fizic, să îl simt, să suflu în el, m-a fascinat modul în care este produs sunetul, foarte diferit, desigur, de pian.

Cu atâtea înregistrări diferite disponibile, cum reușiți să vă păstrați vocea proaspătă și originală?

Da, este ceva la care m-am gândit foarte mult atunci când înregistram lucrări care mai fuseseră deja înregistrate de sute de ori. Îmi amintesc mereu că dincolo de orice sunt eu însămi și cel mai important lucru pentru un muzician este să aibă propria sa voce. Și este foarte evident că eu sunt cea care cânt, care își pune amprenta definitorie pe felul în care interpretez la trompetă. Nu vorbesc acum în termeni de corect sau greșit, de perfect sau imperfect, pus și simplu îmi dau seama că nimeni n-ar putea cânta exact așa cum cânt eu. Așa cum nici eu nu pot cânta ca oricine altcineva. Atâta timp cât ai o voce clară este suficient și acesta este și motivul pentru care realizezi o nouă înregistrare, care nu va mai suna ca precedentele sau altele asemănătoare. Va fi impregnată de vocea mea.

În mod clar aveți un sunet extrem de personal, proaspăt și luminos iar înregistrările dumneavoastră sunt mereu originale. Cum și unde găsiți resursele pentru această prospețime a interpretării?

Habar n-am, sincer. Îmi place să cred că felul în care cânt reflectă propria mea experiență. Sunt foarte diferită acum, când am împlinit 30 de ani de felul în care eram acum 12 ani, de exemplu iar lucrări interpretate atunci sună cu totul diferit în prezent. Îmi place faptul că evoluăm permanent și că tot ce experimentăm în viață își pune amprenta pe modul în care interpretăm muzica. Sigur, educația are un rol extrem de important în această ecuație dar în mare parte, experiența vine din tot ce alcătuiește viața noastră emoțională, cu întâmplările ei frumoase sau problematice. Toate te fac să crești foarte mult iar pentru mine au făcut parte esențial din călătoria mea sonoră și și-au pus amprenta pe modul în care interpretez. Atâta vreme cât cântatul este ceva extrem de personal, îmi place să cred că fac asta pentru că trebuie să o fac, este modul prin care eu mă exprim cel mai bine, emoțional aș simți că sunt mai puțin eu dacă nu m-aș exprima în acest fel. Experiența personală îmi oferă resursele de a fi originală, pentru că doar eu am trăit exact ceea ce am trăit.

Cât de mult timp alocați studiului? Aveți o rutină strictă sau studiați doar atunci când simțiți nevoia?

Depinde foarte mult de ceea ce urmează să cânt, pentru că dacă am în program un opus greu, ce necesită multă rezistență, atunci trebuie neapărat să fiu foarte bine pregătită dar în general studiez suficient sau ca să o spun altfel, studiez atât cât am nevoie să o fac. Pentru a fi într-o formă bună înaintea oricărui concert trebuie neapărat să mă simt odihnită și cu poftă de a face muzică. Pentru un interpret la trompetă este important să aibă atât mintea pregătită cât și buzele și în general condiția fizică în cele mai bune condiții. Este esențial să îți iei o zi liberă, de câte ori ai ocazia. Când eram tânără nu obișnuiam să o fac, studiam încontinuu, în fiecare zi dar în prezent îmi cunosc corpul atât de bine, știu cum funcționează și de aceea știu că am nevoie și de timp în care îmi permit să respir câteodată, o zi sau două, din când în când. Sau chiar și mai mult atunci când sunt în vacanță. Apoi revin la studiu și reintru în formă. Nu am de fapt o rutină, în sensul strict al termenului. Așa sunt eu, o persoană destul de impulsivă în toate aspectele vieții, așa că fac ceea ce simt atunci când simt că este nevoie să o fac și să sperăm că asta va ține multă vreme de-acum încolo.

Că tot ați vorbit puțin mai devreme despre vacanțe. Sunteți mai mereu pe drumuri, între orașe, între concerte... Nu este obositor? Cum preferați să vă relaxați?

Este extrem de obositor și până în urmă cu ceva ani nu îmi luam deloc vacanțe. Practic am călătorit și cântat continuu vreme de 10 ani, fără să-mi iau momente de pauză, până m-am îmbolnăvit de la atâta muncă și efort. Am fost nevoită să stau departe de scenă aproape jumătate de an și după asta, când am revenit, am făcut-o fiind conștientă de importanța momentelor de respiro. În primul rând, sunt necesare pentru minte și corp și apoi pentru a te distanța puțin de ceea ce faci și pentru a procesa informațiile acumulate. Este important să nu uit că există multă viață și atunci când nu cânt la trompetă și încerc să mă bucur de această viață cât pot de mult și să îi apreciez valorile esențiale. Iar asta mă face, de fapt, un muzician mai bun. În prezent, după o perioadă de lucru intens, de aproximativ o lună, îmi iau o perioadă de pauză, alături de familie, de logodnicul meu. Oamenii dragi sunt importanți și în ultimul timp obișnuiesc să iau cu mine în turnee prieteni apropiați. De exemplu acum, la București, vin cu o prietenă, care și-a lăsat acasă soțul și copiii pentru a petrece o mică vacanță cu mine. Acum mai mult decât înainte, poate și din cauza vârstei, îmi apreciez cariera mai mult tocmai datorită faptului că prețuiesc viața mai mult.